Praf de stele căzătoare

Sigur ați mai auzit-o pe asta, cum sîntem toți praf de stele. Am povestit și noi aici, mai demult. Da’ pe asta sigur n-ați auzit-o: “Dragă, mai șterge și tu praful ăla, că mi-au ajuns meteoriții pînă-n nas!”. N-aveați cum, pentru că nu e situația atît de gravă. Dar să știți că, totuși, e plin de meteoriți în jurul nostru. Micrometeoriți, e drept, dar tot sînt peste tot. Iar azi învățăm ce-i cu ei și cum să-i găsim, să ne facem și noi o colecție, ca orice nerd care se respectă.

Micrometeoriții sînt miște meteoriți mici. De 50 mm-2mm. (Nu, pe bune: să ridice două degete cine nu s-a prins din nume. Hmm, rușine, 2!) Și n-o să vă vină să credeți, dar e plin de “pietroaie” din astea. Cică, anual, intră în straturile înalte ale atmosferei undeva între 20.000 și 30.000 de tone de material cosmic! Alte estimări spun cifre și mai mari. Dintre ăstea, cam o zecime ajung și jos, restul sînt vaporizate de atmosferă. Că vin destul de repede, măcar 10 km/s, și se înfierbîntă, suficient ca să se evapore. Iar vasta majoritate a particulelor din spațiul cosmic care ajung jos este formată din micrometeoriți. Oricum, stelele căzătoare pe care le vedeți pe cer sînt produse de meteoroizi mititei, cît un fir de nisip. Din care, pînă jos, rămîne doar un micrometeorit.

Acum, că ați înțeles ce-i cu micrometeoriții ăștia, să vedem și cum îi recoltăm din grădină, de pe stradă, de unde vreți voi. O să fiți surprinși cît de frecvent îi găsiți. Tot ce vă trebuie este un magnet puternic (din ăla cu neodim) și cîteva pungi. A, și un microscop ar ajuta. Magnetul o să fie tîrît pe jos, ca un cățel recalcitrant în lesă. Și o să colecteze praful magnetic din cale. Problema e că, odată lipiți de magnetul puternic, e a naibii de greu să desprindeți cam orice s-a prins de el. Aici intervin pungile: luați magnetul și îmbrăcați-l într-o pungă de plastic. Și pentru că îl veți tîrî pe jos, după voi, mai îmbrăcați-l într-o pungă, în eventualitatea (sigură) că măcar una dintre ele se va sfîșia. Acum aveți o barieră între praful pe care l-ați colectat și magnet. Scoțînd pungile, desprindeți și micrometeoriții. Pe care îi colectați în a treia pungă. Pe care veți scrie data/locul colectării, ca niște colecționari fanatici ce veți deveni. Gata, acum îi puteți inspecta la microscop!

Buun. Am tăiat porcul, cum îl preparăm? Ce vedem la microscop, de ce ne-am chinuit atît? La a doua întrebare vă răspund la sfîrșit, hai cu prima. Păi, ar trebui să vedem o mulțime de mici sfere metalice, ca-n poză. Cum știm că-s din spațiu? Simplu: oamenii nu pot face sfere atît de mici. Adică pot, dar n-au de ce. Deci nu fac. Doar atmosfera poate produce astfel de sfere, prin topire. Cînd meteoroizii intră în atmosferă, viteza lor și presiunea aerului creează temperaturi suficient de mari, cum spuneam, ca să topească o parte și să evaporeze restul. Și așa ajungem la sferulele astea pe care tocmai le-ați găsit.

De ce ne-am chinuit atît? Serios? Chiar nu vă e clar? S-au dus vremurile alea cînd puteai agăța cu “Păpușa, vrei să-ți arăt colecția mea de timbre?”. Acum ai nevoie de ceva mai sofisticat: exact, o colecție de micrometeoriți. O să vedeți, succes garantat! 😀

Text apărut în Cațavencii din 21 ianuarie 2015.