Sigur ați auzit deja, pe la televizor, despre superluna care ne așteaptă în seara asta, dacă avem noroc să fie senin. Da, deși de fiecare dată cînd se întîmplă cîte o superlună se umplu toate canalele de informații cu chestii senzaționale și eventuale mici apocalipse, de data asta n-am avut parte de așa ceva, în ciuda faptului că evenimentul de diseară chiar este un punct extrem: Luna este cel mai apropiată de Terra din ultimii vreo 70 de ani, și se mai repetă configurația asta abia în 2034. (Fun fact: astrologii i-au spus superlună; astronomii îi spun syzygy-perigee event; superlună sună lejer mai cool).
Să explicăm: cînd e lună plină, Soarele, Terra și Luna se aliniază în ordinea asta, în timp ce Luna se rotește pe orbită în jurul Pămîntului. Acum, orbita Lunii în jurul Terrei nu e perfect rotundă, e mai turtită, așa, ca un crastaveche, ar spune domnul Marius Chicoș Rostogan. Cînd Luna este cel mai aproape de Pămînt, se cheamă că e “la perigeu”, cînd e cel mai departe, se numește “apogeu”. Diferența dintre ele este de vreo 48.000 km.
Ei, la astronomie se învață că nu doar Luna se rotește în jurul Terrei, ci și orbita ei, crastavechele, are la rîndul ei o mișcare din asta de rotație în lurul planetei noastre. Cu alte cuvinte, și apogeul și perigeul se rotesc și ele în jurul Terrei. Și atunci, periodic se întîmplă ca Luna să treacă prin perigeu, care la rîndul lui trece în partea opusă de soare. Atunci se întîmplă o lună plină la perigeu, adică cel mai aproape de Pămînt. Ăsta e momentul cînd, din cauza geometriei situației, Luna pare nițel mai mare (cel mai mult este cu vreo 14% mai mare decît în mod normal, și cu vreo 30% mai strălucitoare). Asta e o superlună!
Nu doar precesia asta a perigeului provoacă superluna. E o chestie de geometrie nițel mai complicată. Dar ideea de bază e simplă: perigeul orbitei Lunii ajunge dincolo de Pămînt, pe linia dintre el și Soare, adică fix la o lună plină.
Și da, cum spuneam, ne apropiem de o superlună din astea. Meh, au mai tot fost în ultimii ani, ce-i așa special cu ea? Ei bine, diseară Luna va fi cel mai aproape de Pămînd din 1948. Iar data viitoare cînd Luna va fi la fel de apropiată o să fie pe 25 noiembrie 2034. Peste 18 ani!
Și dacă aveți noroc să fie senin, aveți ocazia s-o faceți chiar lată: Luna răsare la 17:13. Mă rog, puțin după 5. Dacă prindeți Luna la răsărit, și cu ceva clădiri în jur, veți avea parte de iluzia lunii, aia de-o tot vedeți în filme, cînd satelitul arată uriaș. E o iluzie optică, dar tot arată spectaculos. V-aș arăta mai multe fotografii, dar o să mă luați de mincinos, așa că mai bine ieșiți voi diseară și faceți-vă propriile poze.
Superlunile nu sînt atît de rare, cum spuneam, se întîmplă chiar și cîteva pe an, am mai povestit aici, însă de data asta Luna chiar e mai aproape de Pămînt ca în multe alte ocazii. Cîndva, am povestit și despre o legătură interesantă pe care am găsit-o între o superlună din 1912 și Titanic, găsiți povestea aici. Cît despre iluzia lunii, adică impresia că Luna este uriașă la răsărit, am încercat să sintetizez cum înțelegem povestea în două părți, aici și aici.
Material apărut și în Cațavencii din 9 noiembrie 2016.
De-a tura-vura