Mări sub pustiuri pe Lună

…și spuneam așa:

 La rîndul lui, Pămîntul acţionează mareic asupra Lunii. În primul rînd, mareele lunare sînt de piatră, deci au încetinit rotaţia Lunii foarte repede, făcînd-o să stea tot timpul cu aceeaşi faţă către noi. Adică acum Luna face o tură în jurul Terrei în exact acelaşi timp în care face o rotaţie în jurul propriei axe (şi-a sincronizat orbita tipa).

Da’ parcă nu era suficient de clar, deci să mai facem nițică lumină. Cînd s-a format Luna, acum aproape 4 miliarde de ani, ea se învîrtea în jurul propriei axe mult mai rapid, astfel că bacteriile trăitoare în acele vremuri reușeau să vadă TOATĂ suprafața lunii. Între timp, Luna s-a îndepărtat, după cum spuneam, și și-a încetinit rotația. Dar cum?

Păi, din cauza mareelor. Așa cum Luna afectează oceanele Terrei, ducînd la o creștere a nivelului mării “sub” Lună și în partea diametral opusă, din cauza gravitației, la fel și Pămîntul a tot creat maree pe Lună. Nefiind apă pe-acolo, Terra “a tras” de uscat, deformînd suprafața Lunii într-un soi de ou orientat către noi. Deci de fiecare dată partea dinspre noi (și cea opusă) a Lunii era contorsionată într-un fel de maree de uscat. Cum Luna se învîrtea repede, diverse părți ale ei erau mereu deformate cînd erau îndreptate către Terra.

Ei, și aici vine un exercițiu. Imaginar, dacă nu găsiți ingredientul principal. Luați o minge de tenis în mînă. Începeți s-o strîngeți în pumn și veți remarca o chestie: pe măsură ce o deformați, mingea se va înfierbînta. Deformarea înseamnă frecare, deci energie cedată mingii. În exercițiu, energia aia e cedată de către pumnul vostru. În cazul Lunii, energia necesară deformării era luată din energia de rotație în jurul propriei axe. Adică pe măsură ce Luna se deforma (din cauza forțelor mareice), își încetinea rotația. Pînă cînd s-a ajuns la un echilibru: satelitul nostru este acum deformat definitiv în chip de ou orientat spre Terra. Drept care “mareele” nu mai călătoresc pe suprafața de piatră a Lunii, iar noi vedem mereu aceeași față. Aia cu drapelul american al lui Armstrong. Neil, nu Louis și nici Lance. Poate îl știți, băiatul ăla care s-a dus în ’69 și a plantat un steag pe Lună.

(Publicat în Cațavencii din 13 iunie 2012)