Bine, nici eu n-aș fi avut habar, dacă un studiu publicat în Nature (către care m-a trimis o știre din Time) nu mi-ar fi deschis ochii.
Așa am aflat că genomul roșiei (adică totalitatea codului ei genetic) este intens studiat de peste opt ani. Mă rog, asta nu mă miră, la cîți bani sînt băgați în modificările genetice ale chestiilor cu care ne hrănim, ca să devină mai repezi, mai înalte și mai puternice. Ce-i de-a miratelea, însă, este ce-au descoperit cercetătorii despre trecutul foarte îndepărtat al plantei pompos numite Solanum lycopersicum, pe care piețarii noștri insistă s-o numească “roșie de România”, deși vine din Italia și pleacă verde la drum.
Pariez că nu știați, așa că aflați de-aici: acum 60-70 de milioane de ani, bagajul genetic al strămoșului roșiei s-a triplat brusc. Și deși în timp a mai scăpat de multe gene inutile, azi o roșie încă se laudă cu peste 35.000 de gene (spre comparație, oamenii au doar 23.000 de gene). Ei bine, se pare că un salt atît de spectaculos în numărul de gene al unei specii poate fi provocat doar de un eveniment dramatic. În cazul roșiei, evenimentul dramatic a fost impactul asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor. Noaptea care a urmat – timp de mai multe luni – a dus la expansiunea genomului strămoșului roșiei, o manevră absolut firească pentru a-i crește șansele de supraviețuire. Așa a ajuns roșia atît roșie, cît și comestibilă, spre deosebire de vărul ei cartoful – de ale cărui fructe să nu vă apropiați, că nici animalele n-o fac.
Cum s-au prins geneticienii de trecutul zbuciumat (la propriu) al roșiei? Poate nu știți, dar tomatele mai au o verișoară destul de afurisită. Îi spune Atropa Belladona, dar noi o cunoaștem drept “mătrăgună”, iar fructele ei sînt deosebit de toxice. Studiind genele celor două plante înrudite, se poate construi un parcurs al evoluției lor paralele de-a lungul istoriei, ceea ce cercetătorii au și făcut. Așa au aflat că, în timp ce ultimul T-Rex murea de foame, se întrevedeau zorii unei epoci noi pentru vegetarienii contemporani din lumea întreagă.
Deci, data viitoare cînd tăiați o roșie pentru salată, vărsați o lacrimă și pentru șopîrlele a căror dispariție vă face vouă dieta atît de savuroasă, da?
(Articol apărut în Cațavencii din 20.06.2012)
7 comments
Skip to comment form ↓
Iustina
June 25, 2012 at 12:15 (UTC 3) Link to this comment
Tata Uraniuuu, e frumos aici la tine! 🙂 Uite-așa mai ciugulesc niște cultură generală, că de la școală ne trimit ăștia acasă ca pe niște baloane sparte (adică fără niciun viitor).
Tata Uraniu
June 25, 2012 at 14:29 (UTC 3) Link to this comment
Mă bucur că-ți place, mai treci pe-aici!:D
DIMITRI
June 25, 2012 at 13:12 (UTC 3) Link to this comment
Acest articol m-a facut sa-mi amintesc un banc sec de demult:
Un copil de 5-6 ani se plimba cu tatal prin piata si vede niste rosii galbene si mirat intreaba :
-Tata, de ce rosiile astea sunt galbene ?
Tatal plictisit ii raspunde sec:
-pentru ca sunt verzi !
Tata Uraniu
June 25, 2012 at 14:30 (UTC 3) Link to this comment
clasică;)
Savoir Faire
June 26, 2012 at 01:17 (UTC 3) Link to this comment
te pricepi la povestit taica uraniule :d
poate iti faci putin timp si pentru aia “cine a fost primul, oul sau gaina?”
Dau la pariu ca ai de spus o sumedenie de chestii interesante !
dominic
July 2, 2012 at 14:07 (UTC 3) Link to this comment
a aparut un articol care pare destul de bine documentat: http://www.jurnalul.ro/stiinta/rosii-fara-gust-culoare-617016.htm
arakelian
July 10, 2012 at 14:57 (UTC 3) Link to this comment
frumos articol.