Nu ştiu cîţi dintre voi aţi auzit, da’ vine iar sfîrşitul lumii. HA! Gotcha! Nu vine nici un sfîrşit de lume. Cel mult, va fi sfîrşitul lumii unei comete, da’ nici măcar asta nu e sigur. Deşi nu e apocalipsa încă, ce urmează să se întîmple luna viitoare va depăşi în spectaculozitate tot ce-aţi trăit pînă acum, poate cu excepţia eclipsei ăleia din ’99. Că atunci a venit nu numai Papa, ci şi marele Pavarotti în vizită.
Mă rog, ideea e că se apropie de Soare o cometă, pre numele ei de fată (şi al descoperitorilor) Nevski-Novichonok, da’ suna prea complicat pentru americani aşa că i s-a spus ISON (după numele proiectului din care face parte telescopul descoperitor, International Scientific Optical Network). Că se apropie o cometă de Soare n-ar fi mare lucru, se întîmplă tot timpul, dar asta va ajunge foarte aproape: la doar 1,186 milioane de kilometri faţă de suprafaţa Soarelui. Ca să vă faceţi o idee, noi sîntem la de peste o sută de ori mai departe. Traiectoria e hiperbolică, ISON n-a mai trecut prin sistemul solar şi nici nu o va face, dacă scape vie. Pentru că, din cauză că va ajunge atît de aproape, nici nu e sigur că va scăpa întreagă: căldura solară ar putea s-o spargă în bucăţi mai mici care să-şi continue traiectoria. Cică deocamdată n-a făcut-o.
În schimb, apropierea de Soare îi măreşte coada, încet-încet. Deocamdată a trecut de orbita lui Marte, va trece de orbita Terrei pe la începutul lunii. Pînă acum e deja vizibilă cu telescoape nu foarte sofisticate sau cu binocluri puternice. Dar în curînd va fi vizibilă cu ochiul liber. Chiar foarte vizibilă. Dacă totul decurge conform planului astronomilor, ar trebui să o vedem chiar la răsărit, pe cerul aproape luminat. Că ăsta e un detaliu pe care intenţionat l-am lăsat mai la urmă: o să fie vizibilă tare cometa asta, dar doar pentru cei care se scoală o dată cu găinile. Se apropie de Soare, deci e vizibilă înainte de răsărit (şi un pic după). I se spune, deja, cometa secolului din cauza prezisei străluciri. Om trăi şi om vedea. Da’ pentru asta, om trebui să ne sculăm cu noaptea-n cap. O puteţi face cam în toate dimineţile de noiembrie, de pe la 5 pînă după 7. Doar căutaţi o zonă cu orizont plat către răsărit. Iar dacă nu ştiţi în ce parte-i răsăritul, dimineaţa, nu vă uitaţi la mine plini de speranţă că eu nu vă mai pot ajuta cu nimic.
Text apărut în Caţavencii din 23 octombrie 2013.
2 comments
ELU
November 1, 2013 at 22:32 (UTC 3) Link to this comment
vin alienii……. 😳
creola
November 4, 2013 at 15:53 (UTC 3) Link to this comment
BUUUN!De-acu,la vanatoare de comete…Multam fain! 😀