Luna a’ mare

Cică există o vorbă printre marinari, care spun că „minți ca Luna“: cînd are forma literei C, descrește, iar cînd e ca un D, crește. (Așa o fi, dom’ președinte? Dar cînd e ca litera O, și lucește-n Golden Blitz-uri, cum minte?). Dar nu despre fazele Lunii vom povesti acum, ci despre altă înșelătorie a acesteia: de ce apare luna mai mare cînd e la orizont?

Probabil că vi s-a întîmplat tuturor să vedeți un răsărit de Lună plină. Și măcar jumătate dintre voi vor fi remarcat mărimea neobișnuită — uneori aproape dublă. Poate jumătate dintre aceștia se vor fi întrebat de ce pare așa de mare. (Ei, nu chiar ca în filmele din Hawaii, ăla e trucaj pe față! Pe fața vizibilă a Lunii, desigur.) Poate încă jumătate din cei care s-au întrebat au ajuns să-i întrebe și pe cei din jur, cum a făcut un coleg din redacție într-o noapte, Tata Uraniu fiind cel din jur. Pentru cei 12,5% suficient de curioși, dar și pentru ceilalți, iată și explicația. Nu, elev Văcăroiu, nu e din cauză că stăm cu nasul mai aproape de baltă. Treci la loc în șanț, nota (2), vă rog! În primul rînd, nu este un efect de distanță. E drept, orbita Lunii este eliptică (ca un castraveche, ca să-l cităm din nou pe Marius Chicoș Rostogan), dar asta face ca discul Lunii să pară doar cu vreo 10% mai mare sau mai mic, și asta la interval de o săptămînă, nu doar șase ore, cît îi trebuie acesteia să urce pe cer. Mai mult chiar, există o chestie care face Luna mai mică (doar cu 2%): cînd o vedem la orizont, Luna este cu o rază a Pămîntului mai departe de noi (desen 1).

În continuare, faptul că Luna pare mai mare nu este un efect de refracție datorat atmosferei. De fapt, și refracția atmosferei face ca Luna să pară mai mică și mai turtită, din același motiv pentru care un pai va arăta frînt în paharul cu vodka & tonic al elevului de mai sus. Sau mai jos, mă rog. Iaca în desenul 2: din cauză că atmosfera „îndoaie“ razele de lumină, obiectul B va apărea în poziția B’. Cu cît raza trece mai mult prin atmosferă, cu atît obiectul va părea mai sus pe cer. Și cum razele de la punctul B₂ trec prin mai multă atmosferă decît cele din B₁, Luna apare mai mică.

Deci nu e efect fizic, și pentru asta puteți face și voi proba, că l-ați văzut pe Tom Hanks în Apollo 13 acoperind cu degetul mare Luna. Este una dintre chestiile datorate proporțiilor corpului uman: dacă întindeți brațul, degetul mare acoperă un unghi constant, de aproximativ 0,5 grade, adică taman cît discul Lunii. Atît la orizont, cît și în vîrful cerului. Concluzia inevitabilă: avem de-a face cu o iluzie optică! Dar și astea sînt de mai multe feluri, și uite că sună clopoțelul, așa că vom continua mîine. Nu înainte de a încheia cu cuvintele fizicianului Hermann Ludwig Ferdinand von Helmholtz (scuze, da’ mai toți aveau nume din astea): „Nu aș avea încredere în nimic doar pe baza faptului că am văzut cu propriii mei ochi“.

(va urma)