Un student la înălțime

Cică în timpul unui examen de fizică la o facultate în Copenhaga, un profesor le-a cerut studenților să măsoare înălțimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru. Unul dintre studenți a răspuns astfel: “Legăm barometrul cu o sfoară și îl coborîm de pe acoperiș pînă la sol. Înălțimea clădirii va fi egală cu suma dintre lungimea sforii și a barometrului”. Acest răspuns de mare originalitate l-a intrigat atît de tare pe examinator, încît studentul a fost picat pe loc. Studentul a protestat, iar profesorul ales pentru judecarea situației a decis că răspunsul era corect, dar nu dovedea cunoștințe de fizică. Pentru a soluționa cazul, s-a hotărît ca studentul să fie reexaminat, avînd 6 minute pentru a oferi un răspuns care să dovedească cel puțin o minimă familiaritate cu principiile de bază ale fizicii. La sfîrșitul intervalului, studentul a spus: “În primul rînd, putem duce barometrul pe acoperiș, îi dăm drumul și măsurăm timpul necesar acestuia pentru a ajunge la sol. Înălțimea clădirii poate fi determinată din formula h=g x t2/2. Sau, dacă este soare, se poate măsura înălțimea barometrului, apoi umbra acestuia, ținut vertical. Se măsoară lungimea umbrei clădirii, iar în final se calculează înălțimea cu regula de trei simplă. Dacă, pe de altă parte, dorim să fim extrem de științifici, putem lega barometrul cu un fir scurt, după care îl punem în oscilație ca pe un pendul, întîi la nivelul solului și apoi pe acoperișul clădirii. Din diferența în perioada de oscilație a pendului se calculează variația accelerației gravitaționale g. Cum aceasta depinde de altitudine, putem determina înălțimea. Sau putem urca pe scara exterioară a clădirii, măsurînd înălțimea acesteia în lungimi ale barometrului. Dacă dorim doar să fim plictisitori și ortodocși, desigur, putem folosi barometrul pentru a măsura presiunea aerului pe acoperiș și la sol, iar diferența convertită din milibari în metri coloană de aer determină înălțimea clădirii. Dar cum sîntem încurajați în mod constant să ne exercităm independența în gîndire și să aplicăm metodele științifice, cel mai bun mijloc ar fi, fără doar și poate, să îi spunem îngrijitorului: «Dacă doriți un barometru nou-nouț, vi-l dau pe acesta cu condiția să îmi spuneți înălțimea acestei clădiri»”.

Studentul, care a fost lăsat, în final, să treacă, era Niels Bohr, viitor laureat al Premiului Nobel pentru fizică. Deși i-ar fi stat în caracter șugubățului fizician, povestea este probabil doar o legendă urbană, cel mai departe în trecut fiind identificată în Reader’s Digest din 1958. Morala însă rămîne la fel de valabilă și atît de evidentă, încît v-o las ca temă pentru acasă.