Din nou despre luni uriașe (și Titanic)

Abia ce a trecut un an de la “evenimentul astronomic rarisim” despre care au duduit televiziunile și site-urile pe 19 martie 2011 și iată că natura lovește din nou. În seara asta, pe 5 mai 2012, vom avea iar parte de o superlună. Adică iar o să avem o lună plină aflată la perigeul orbitei ei (cînd e cel mai aproape de Pămînt), ceea ce o va face să fie cu 14% mai mare decît la lunile pline obișnuite, și cu 30% mai strălucitoare.

După cum scriam și anul trecut, contrar tuturor așteptărilor televiziunilor, nu s-a întîmplat nimic grav doar pentru că luna se afla cel mai aproape de Terra în ultimii 18 ani. Acum e nițeluș mai departe decît atunci (cu vreo 400 de kilometri, deci cam 1% unu la mie din distanța medie pînă la Lună), deci cu atît mai mult nu se va întîmpla nimic grav.

Ca să înțelegeți mai bine ce se întîmplă (și ce nu se întîmplă) la o astfel de superlună (care are loc oarecum anual, doar că uneori Luna e ceva mai aproape de Pămînt decît la perigeul mediu), iaca un filmuleț mișto, făcut de cei de la NASA:

Bine, un pic am greșit și eu. Ziceam așa anul trecut:

Dar în 1912 ce s-o mai fi întîmplat? Aaa, știu, după doi ani și ceva începea primul război mondial, iar numai trei luni mai tîrziu se scufunda Titanicul, eveniment cu consecințe incalculabile: filmul omonim, în ciuda prezenței lui Di Caprio, încă strînge bani din dvd-uri…

Ei bine, există o teorie destul de interesantă care stabilește o legătură deloc forțată între superluna din 4 ianuarie 1912 (cea mai “mare” din ultimii 1400 de ani) și scufundarea Titanicului. Am găsit-o în Time și, pe scurt, zice că atunci cînd luna e cel mai aproape de Pămînt, iar Pămîntul cel mai aproape de Soare (cum s-a întîmplat și la luna plină de atunci) fluxul și refluxul sînt lejer mai mari ca de obicei. Iar în ianuarie 1912 iar fluxul a fost mai mare decît în ultimii 250 de ani. Drept care este posibil să fi dislocat un iceberg de prin Newfoundland sau Labrador, pe unde ajung ăștia să eșueze, iar respectivul iceberg ar fi plutit în calea Titanicului. (Din păcate, n-avem nici o teorie care să ne explice ce căuta DiCaprio în “Titanic” sau în filme, în general, drept care o luăm ca pe o glumă mai macabră a naturii.)

Dar, cum spuneam, acum nu e cazul să ne agităm. Nu se va întîmpla nimic grav. Doar spectaculos. Iar dacă aveți vizibilitate spre est cînd răsare luna (19:54), sau sînteți suficient de treji la apusul ei (5:52), aveți ocazia să o vedeți și mai mare decît spun ziarele, după cum vă povesteam mai demult.