Gîlșeavî pi cer (I): Perseu, per se

Cum naiba a ajuns Carul Mare un Urs? Dar ceainicul ăla evident, un Săgetător? Ca să vă lămuriți, Serviciul de Taumaturgie Aplicată Reprezentărilor (STAR, cu doi membri, T.U. și C.G., haha, ca literele ARN-ului – nerd joke alert!) a căutat (pe net) reproduceri ale imaginilor constelațiilor în ochii antichității. Ca să înțelegem și noi, odată, ce naiba vedeau ăia pe cer.

Tata Uraniu o să vă povestească, în primul episod din vreo 88 (cîte constelații “oficiale” se află pe bolta emisferei nordice), despre Perseu.

Pînă la poveste, însă, o curiozitate: steaua principală din capul Meduzei (vezi poza), pre numele ei Algol (de la arăbescul Ras Al-Ghul, Capul Diavolului), a fost privită de-a lungul Evului Mediu drept o stea extrem de nefastă, pentru că variază în mărime din trei în trei zile.

Perseu

Dramă complicată în multe acte; personajele le veți vedea în ordine cronologică.

Actul I – O floare și doi grădinari

Abas Invincibilul, regele Argosului: Oau! Doi copii am, și se ceartă tot timpul! Parcă văd că berbecii ăștia doi de Acrisius și Proetus o să-mi împartă împărăția. Noo, dacă mă gîndesc bine, prostul de Proetus o să mai aibă și bucurii la nepoată-mea/sa, Danae. Păi, asta-i viață? Și a murit.

Acrisius și Proetus au făcut precum zicea tata lor. În plus, Acrisius a mai auzit de o profeție, cum că nepotul lui, fiul Danaei, îi va aduce pieirea.

Acrisius: Ooof, ar trebui s-o închid pe nebuna asta mică într-un turn, să nu facă niciodata copii. Lua-o-ar Zeus s-o ia! (Zeus, zis și făcut! Ca orice zeu îndatoritor, a luat-o și pe Danae. Și i-a dat în schimb un băiețel, Per Zeus. Perseu, cum ar fi.)

Acrisius (confuz): WTF?! Pe Zeus! Sau sub el! Băi, nu mai poți crește un copil în ziua de azi… O bag într-o ladă, și pe ea, și pe ăla micu’, și-i dau mării.

Actul II – Din lac în puț

Cei doi au plutit pînă la insula Seriphos, controlată majoritar de către Polidecte. Cît timp Perseus a crescut mare și tare, afecțiunea lui Polidecte pentru Danae a crescut, haha, atît de mare și tare, încît a vrut-o de nevastă. Aia, nu și nu. Și-l avea pe haidamacu’ de fii-su pe lîngă…

Polidecte: Ghini, măi ficior! Hai, îmi iau altă nevastă, că maică-ta e năbădăioasă, da’ fă-mi și mie hatîrul să-mi aduci, drept dar de nuntă, capul Meduzei. O știi tu, aia de nu te poți uita la ea. Nu c-ar fi urîtă (nimeni nu s-a întors încă s-o certifice) dar te împietrește, frate! Hai, ușcheală! (în gînd: Mori, băi, desene animate!)

Actul III – Ce mai erou!

Atena: Băi Perseu, ne-a trimis tata să-ți aducem ceva gadgeturi. Poate te-or ajuta. Îl știi pe ăl bătîrn: n-ar sări să dea cu trăznetul în capul Meduzei, că cică e important pentru formarea ta ca semizeu, întărește caracterul. Uite, ia de la mine un scut. De fapt, o oglindă parabolică. Pe care i-am furat-o lui Arhimede, că tot ce făcea el era să ardă pînzele unor corăbii. Haha, l-am lăsat desenînd cercuri în nisip, supărat, cu vîrful sandalei. Să-l văd acum cum și le mai apără!

Hermes: W’sup, dude? Uite-aici-șa, o seceră și-un ciocan. Ho, bă Hefaistos, tu nu știi de glumă? Perseu, scuze, ți-aș da și cămașa de pe mine, da’ n-am, și nebunu’ ăsta șchiop mi-a luat ciocanul înapoi. Hai, fie, ia sandalele mele. Vezi că levitează, da’ să nu iei viraje din scurt că te-ndoaie G-urile. Și ține și casca asta de invizibilitate, la bezna din infern Hades sigur nu-i remarcă lipsa. Baftă, și, dacă te întreabă cineva, nu m-ai văzut, nu m-ai auzit. Haidipa!

Actul IV – Bătălia (descriptiv, că eroii se bat, nu stau la dialoguri)

Meduza trăia cu încă două surori (istoria mitologiei nu ne-a lăsat descrieri competente, poate pentru că atît de puțini le-au văzut și au rămas în viață…) în țara hiperboreenilor. Mișelește, Perseu s-a apropiat, invizibil, cu spatele, uitîndu-se în scut ca într-o oglindă, pînă la semnalul sonor al șerpilor din părul scorpiei. S-a întors, probabil cu ochii închiși, și a tăiat, probabil capul. Din orificiul hidos astfel căscat au țîșnit calul înaripat Pegas și frac’su Chrysaor (al calului, nu al Perseului). Perseu a luat capul la Meduza, l-a băgat în poșetă (îi făcuse tot Hermes una) și-a plecat. Pe drumul de întoarcere, a făcut haltă pe lîngă Hesperide, să se hodinească. Atlas l-a refuzat, drept care Perseu i-a dat un cap de Meduză în față și noi ne-am ales cu munții omonimi. Că așa se făcea geografia pe vremuri, foarte aplicat.

Actul V – Cherchez la femme

În survol peste Filistia (Etiopia), Perseu o zărește pe Andromeda, legată de o stîncă. Pasămite, fătuca era o jertfă adusă Nereidelor, fin’că mă-sa, Casiopeea, l-a supărat tare de tot pe Poseidon, pretinzîndu-se mai faină ca ele. Și ca monstrul Cetus, trimis de stăpînul mărilor, să nu distrugă ținutul, era necesar acest sacrificiu.

Perseu (acum mai avem iar dialog, a trecut secvența narativă): Băi, Casiopeea, și tu, Cefeule, uite care-i faza: io-l omor pe Cetus, da’ mi-o dați pe fată, că mi-a căzut cu tronc.

Cefeu: Ia-o, tată, ți-aș da-o și pe nebuna de Casiopeea, da’ dacă aude mă face cu nervii. Măcar de una să mă scapi!

Căsătoriile se făceau rapid pe vremea aia. Și asta a fost la fel, omul a luat femeia și s-a dus înapoi la Seriphos.

Actul VI și ultimul – The return of the demigods

Între timp, la castel…

Polidecte: Ieși, nebuno, din templu (al Atenei, n. n.), că nu-ți fac nimic! Uite, să mă fac stană de piatră dacă te mint! Io și toți soldații ăștia care se plimbă nonșalant prin jurul templului, că doar nu i-am pus io aici să rămîi tu fără pîine și apă…

Perseu: Thy wish is my command, stăpîne! Și l-a făcut stană de piatră pe Polidecte. Cu soldații lui cu tot. Cu sandalele înaripate ale lui Hermes, a luat nevasta și pe mă-sa și a plecat către Argos, pe care l-a unificat și l-a stăpînit fericit după fuga bunicului Acrisius. De Andromeda nu știm ce să vă spunem, că doar a ajuns în casa soacrei.

Epilog – De ce ți-e frică nu scapi

Cîțiva ani mai tîrziu, la niște jocuri comemorative pentru un rege vecin mort, Perseu se joacă cu discul și-l aruncă, greșit, în mulțime.

Acrisius: Wow! Is it a bird? Is it a plane? No, it’s a fuckin’ discus, and it’s comin’ to get me!

Cortina.