Vă povesteam data trecută cum a ajuns pe cer Casiopeia, pedepsită de Poseidon fin’că a zis că ea şi fie-sa Andromeda sînt mai frumoase decît Nereidele. Drept care Poseidon l-a trimis pe monstrul Cetus să bîntuie Aetiopia, Iar Cefeus, tata lu’ Andromeda, a hotărît s-o sacrifice pe fată, s-o dea monstrului. Zis şi făcut, Cefeus şi Casiopeia au legat-o pe Andromeda de o stîncă şi au lăsat-o monstrului. Istoria şi legendele Olimpului nu consemnează dacă în scop alimentar sau pentru alte ocupaţii, cert e că fix cînd să o ia Cetus pe Andromeda de soţie sau hrană a apărut Perseu. Ăsta avea capul Meduzei, i l-a arătat lui Cetus şi l-a transformat în piatră. Puţin a lipsit ca Cetus să ajungă peşte din ăla de sticlă, pe televizor. Prin urmare, Perseu a luat-o pe Andromeda de nevastă, conform negocierii anterioare cu părinţii (ca şi acum prin diverse sate sau ţări, căsătoria e pe bază de negociere directă).
La moartea ei, Andromeda a fost urcată pe firmament de către Atena. (Apropo: click pe poze le măreşte şi puteţi vedea detalii. Aici, în dreapta, am încercuit meseriaş în Photoshop constelaţia, s-o găsiţi mai uşor pe cer). Chiar, voi vă daţi seama ce gol era cerul înainte de greci? Doar zeii lor au urcat pe cer mai toate constelaţiile. Andromeda a fost mereu reprezentată înlănţuită, cum era cînd a cunoscut-o Perseu şi i-a căzut cu tronc. E ceva cu cătuşele astea, frate! Iar alea nici măcar n-aveau catifea şi blăniţă.
Şi acum, să intrăm niţel în constelaţie, să vedem ce găsim pe-acolo.
De departe cel mai important obiect este unul dintre cele mai vizibile cu ochiul liber obiecte faine de pe cerul nordului: galaxia Andromeda. I se mai spune şi M31, după numărul pe care-l avea în catalogul Messier. Galaxia Andromeda este cea mai apropiată galaxie mare de noi, şi seamănă cu a noastră: o galaxie spirală ca la carte. Cam la vreo 2,5 milioane de ani lumină distanţă, şi cam de două ori mai mare decît Calea Lactee, are, totodată, o masă de două ori mai mică. Iar dacă toate lucrurile merg bine (n-o să meargă, dar asta e altceva), în vreo cinci miliarde de ani noi (Calea Lactee) o să ne ciocnim de Andromeda. Acum, să nu vă închipuiţi că se lasă cu scîntei: e mult mai mult spaţiu liber în galaxii decît pare, aşa că nu va fi ca la buşirea a două maşini. Mai degrabă ca la buşirea a doi nori de fum. O să fie frumos, dar fără explozii.
În 1923, Edwin Hubble a inclus M31 (pe atunci i se spunea “nebuloasa Andromeda”) în studiul său istoric asupra galaxiilor. Nu se chemau încă aşa. Se credea că petele pe care le mai zăreau astronomii fac parte din galaxia noastră. Iar Hubble, folosind telescopul Hooker de la observatorul de pe Muntele Wilson (been there, done that!) a urmărit nişte stele variabile zise Cefeide în Andromeda. Cefeidele astea sînt nişte stele variabile, şi există o relaţie foarte clară între perioada şi luminozitatea lor. Iar asta ne permite să le folosim pe post de “standard candles”. Adică, măsurînd perioada lor de variaţie le ştim luminozitatea absolută, iar măsurînd şi luminozitatea aparentă, putem foarte uşor să aflăm distanţa pînă la ele.
Spre marea surpriză a lui Hubble, a descoperit că Andromeda e muuuult mai departe de noi decît era galaxia de mare. Şi a tras omul nostru concluzia că Andromeda şi celelalte obiecte ca ea sînt nişte “island universes” de capul lor. Se năştea astronomia extragalactică.
Într-o noapte senină, departe de luminile oraşului, galaxia Andromeda se vede mare în constelaţia Andromeda (duh!). Are cam 1 pe 3 grade (Luna are juma’ de grad în diametru, ca să aveţi o valoare de referinţă) şi e cel mai îndepărtat obiect care se poate vedea cu ochiul liber. Dar cu un binoclu, e lejer mai cool.
Sincer, după galaxia Andromeda nici nu-mi vine să vă povestesc ce mai e pe-acolo. Nimic nu e la fel de spectaculos.
Cele mai strălucitoare trei stele, α,β şi γ formau un asterism pe care arabii l-au numit “buricul armăsarului”. De fapt, şi grecii spuneau că cele trei stele aparţin şi constelaţiei Pegas. Numele sînt, ca la mai toate stelele, de origine arabă. Iar γ And, numită Almach, are o particularitate: e o stea dublă. Cea mai mare dintre cele două e galbenă, iar cea mai mică e albastră-verzui şi e dublă la rîndul ei.
Mai există, în Andromeda, nişte clustere deschise (nimic spectaculos, clusterele deschise mişto sînt în planul galactic, iar Andromeda nu e) şi o nebuloasă planetară mişto, foarte populară printre astronomi, măiastru denumită NGC 7662. Dar pasionaţii îi spun Nebuloasa “bulgăre-albastru-de-zăpadă”. Mult mai frumos.
Şi cam atît despre constelaţia Andromeda. Dacă v-a plăcut, mai reveniţi, că o să mai avem.
De-a tura-vura