De la Pămînt la… hăăăt, dincolo de Lună – sau unde ajungem dacă punem toți virușii cap la cap

Gata, au început ploile, urmează să năvălească și virușii peste noi, așa că trasul mucilor va fi noul salut cînd ne întîlnim cu prietenii. Chiar, e remarcabil cum o chestie atît de mică poate provoca daune atît de mari, nu?

Dar nu despre puterea virușilor vreau să vă povestesc acum, ci despre numărul lor. Sînt mulți tare. Muuulți tare! Ia uite, în fiecare picătură de ocean, există peste 10 milioane de particule virale bacteriofage (cele care au treabă doar cu bacteriile, nu ne afectează și pe noi, organismele multicelulare). Zece milioane într-o singură picătură! Iar oceanul are destule picături, așa că o estimare duce numărul virușilor la 10³¹. Cel puțin asta e cifra pe care am întîlnit-o cel mai frecvent.

Știu că numărul ăsta nu prea are cum să vă spună ceva, dar hai să-i dăm un sens mai fizic. De exemplu, dacă am lua toți virușii din ocean și i-am pune cap la cap, cît de lung ar fi șirul? Pînă la Lună? Pînă la Jupiter? Hai să vedem.

O să facem un mic calcul. Dar relax, toată matematica o fac eu, voi ar trebui doar să cădeți pe spate, ca mine la aflarea rezultatului. În caz că și cifrele astea vă dau amețeli, săriți la ultimele două paragrafe, direct la rezultate. Tot veți cădea pe spate.

Bacteriofagele din oceane au dimensiuni între 20 și 400 de nanometri (10^-9 m), așa că pentru calculul nostru luăm o valoare pe la mijloc: 200 nm = 2 x 10^-7 m.

Calcul: 2 x 10^-7 m x 10³¹ = 2×10²⁴ m. Atît de lung e șirul de viruși din ocean, puși cap la cap. Da’ e un număr al naibii de mare, ar trebui să folosim niște unități mai comode. 2×10²⁴ m înseamnă 2×10²¹ km. Distanța de la Pămînt la Soare este vreo 150 de milioane de kilometri sau, cum le place oamenilor de știință să vorbească, 1,5×10⁸ km. Lejer mai puțin decît lungimea lanțului de viruși.

Așadar, n e trebuie o unitate nouă. O să folosim anul-lumină. După cum îi spune și numele, un an-lumină e distanța călătorită de lumină într-un an. E un număr mare. Vreo 9,5 x 10¹² km. Rotunjit, 10¹³ km. (Lăsăm de la noi.) Un an-lumină e mare. Înseamnă vreo 60.000 de distanțe Pămînt-Soare. Distanța pînă la cea mai apropiată stea e de nițel peste 4 ani-lumină. Galaxia noastră, Calea Lactee, are 100.000 de ani-lumină în diametru.

Pare o unitate potrivită pentru șirul nostru de viruși. Dacă facem calculul (de ăsta vă scutesc) lanțul de viruși are nu mai puțin de 200 de milioane de ani-lumină! De 100 de ori mai departe decît cea mai apropiată galaxie, Andromeda, și de peste trei ori mai departe decît clusterul de galaxii Virgo!

Hai să traducem asta în cuvinte: dacă punem toți virușii din oceane cap-la-cap, șirul format este parcurs de lumină (cea mai rapidă chestie din univers) în 200 de milioane de ani!

Mie mi-a căzut falca atît de grav cînd am văzut numărul ăsta încît am refăcut calculul eu însumi, că sigur era vreo greșeală pe-acolo. Iaca, nu era. E pe bune. În același timp, dacă am luat toți oamenii de pe Pămînt (7 miliarde, cu o înălțime medie de 1,7 m, am zis eu) și i-am pune unul peste altul, facem un lanț de vreo 12 milioane de kilometri. De vreo 30 de ori distanța de la Pămînt la Lună. Vîrful lanțului trofic, ha!

PS Știu că vor sări destui să precizeze “virusuri, nu viruși”. Căutați puțin, forma de masculin “viruși” e admisă de către DEX și celelalte dicționare (cu excepția unuia de prin 1955), nu doar pentru sensul de program care infectează calculatoarele.