Where is everybody?

…Se pare că ar fi exclamat Enrico Fermi în anii ’50, cînd lucra la Los Alamos, într-o discuție despre extratereștri. Și așa s-a născut paradoxul Fermi, căruia i se mai spune și Marea Tăcere sau Silentium Universi.

Ideea este așa: Soarele nostru e o stea tipică, de care sînt miliarde în galaxia noastră. E destul de probabil ca unele stele ca Soarele să aibă planete ca Pămîntul, iar dacă Terra e tipică, unele dintre aceste planete ar putea dezvolta viață inteligentă. Chiar și cu tehnologiile pe care le putem gîndi/realiza acum, galaxia ar putea fi traversată de la un capăt la altul într-un milion de ani. Cu alte cuvinte, dacă ar exista civilizații extraterestre, ar trebui să ne fi contactat deja. Și atunci, înapoi la întrebarea din titlu: where is everybody?

Există mai multe încercări de a explica absența omuleților verzi. Le enumăr pe scurt, pentru că, de fapt, vreau să vă povestesc de cea mai recentă idee. Așadar probabil că E.T. nu s-a arătat pentru că:

-viața extraterestră e rară sau chiar inexistentă (ipoteza Rare Earth);

­-viața extraterestră inteligentă nu a mai apărut nicăieri;

-speciile extraterestre inteligente sînt non-tehnologice;

-e în natura speciilor inteligente să se autodistrugă;

-periodic viața e anihilată de fenomene naturale (știți voi: comete, vulcani sau explozii de raze gama);

-speciile inteligente au atins singularitatea și au trecut într-o existență post-biologică;

-sîntem izolați intenționat (ipoteza Zoo sau, pentru star-trekkeri, Prima Directivă);

-ei sînt deja printre noi, dar ne împiedică tehnologia lor să-i dibuim.

Teoriile nu se opresc aici, dar eu vreau să vă rețin cu cea mai nouă: este destul de probabil ca viața pe alte planete să fie scurtă și să dispară foarte repede, din cauza efectelor de seră sau anti-seră care o iau razna. Pe foarte scurt: și Marte și Venus au fost locuibile în trecut. Dar efectul de seră a dus la un cerc vicios în care Venus s-a hiperîncălzit, o parte din apă s-a evaporat, vaporii de apă sînt gaze foarte “de seră”, au încins și mai tare planeta și tot așa. Se cheamă feedback pozitiv. Pe Marte s-a întîmplat exact pe dos: temperatura mai mică a făcut ca vaporii de apă să condenseze, apa lichidă a dizolvat dioxidul de carbon din atmosferă, fără nițică încălzire globală provocată de atmosferă și mai multă apă a condensat captînd și mai mult CO₂, s-a redus și mai tare efectul de seră, iar temperatura a tot scăzut. Tot feedback pozitiv, dar în direcția cealaltă. FOARTE pe scurt, dar cam așa pare să se fi întîmplat. Astfel că acum avem un vecin ridicol de fierbinte și unul incredibil de friguros.

Orice fel de viață incipientă ar fi existat pe Venus și Marte, ea nu a reușit să stabilizeze mediul în continuă schimbare, și asta este și esența noii teorii publicate de către cercetătorii de la Australian National University. Cercetătorul principal Aditya Chopra spune că “cele mai multe medii planetare sînt instabile. Pentru a crea o planetă locuibilă, formele de viață trebuie să regularizeze gazele de seră precum apa și dioxidul de carbon, pentru a menține temperatura stabilă”. Cu alte cuvinte, e o cursă contra cronometru (la scara de miliarde de ani a planetei): dacă viața nu evoluează suficient de repede pentru a-și stabiliza mediul, dispare. E o fereastră îngustă, iar viața pe Terra a trecut prin ea. Deocamdată.

Text apărut în Cațavencii din 27 ianuarie 2016.