Apa, apa, apa…

*De vreo douăzeci de ani, și-a făcut loc printre astrofizicieni o teorie cum că Jupiter a ajutat enorm viața pe Terra, prin efectul de scut protector al Pămîntului: cum apărea vreo cometă, Jupiter o îndepărta de interiorul sistemului solar, grație gravitației sale uriașe. Și astfel viața a supraviețuit pe la noi, amenințată doar de ocazionalul ucigaș de dinozauri, dar ferită de multe impacturi mai grave.

Interesant, nu? Doar că nu prea e adevărat. În sensul în care Jupiter a interacționat, într-adevăr, cu cometele care veneau din periferia sistemului solar. Însă nu le arunca înapoi în spațiu ci, fix pe dos, le trimitea spre Terra. Un rol important în toată povestea l-a jucat și Saturn, conform simulărilor lui Kevin Grazier, de la JPL, cel care a dat ultima lovitură vechii teorii. El a arătat că 30.000 de particule plasate între orbitele planetelor Jupiter și Saturn, puse să evolueze pe o perioadă de 100 de milioane de ani, formează un fel de centură de asteroizi dacă oricare dintre cei doi giganți este scos din schemă. Însă interacțiunea dintre Jupiter, Saturn și cometuțele astea a făcut ca multe să fie aruncate pe orbite care intersectau orbita Terrei. Și, ocazional, găseau și Pămîntul în intersecție. În plus, Jupiter și Saturn încetineau cometele, iar asta făcea ca bolovanii, cu gheața lor cu tot, să rămînă pe Pămînt, în loc să spulbere părți din atmosfera Terrei. Că, de fapt, asta e șmecheria: cometele erau burdușite cu oxigen, apă și alte chestii care n-ar fi putut exista pe Terra cînd s-a format sistemul solar. Deci, într-un fel, viața pe Terra tot îi este datoare lui Jupiter, doar că nu cum credeam noi.

*Și dacă tot am ajuns să vorbim despre gheață și astrofizică, uite încă una: zilele devin mai lungi. Știu, ați mai auzit-o pe asta, dar fiți atenți aici: nu doar forța gravitațională dintre Pămînt și Lună încetinește rotația Terrei în jurul propriei axe. O face și încălzirea globală. Ha, pe asta n-ați văzut-o venind! Serios, creșterea temperaturilor medii duce la topirea ghețarilor. Ăștia sînt, în marea lor majoritate, îngrămădiți la poli, adică foarte aproape de axa de rotație a planetei. După topire, apa se duce către ecuator, deci se îndepărtează de axă (“îngroașă”, un pic, talia Terrei). Și aici intervine un efect care e cel mai ușor de explicat prin analogia cu patinatorul. Cînd patinatorul face piruete cu brațele strînse la piept, se învîrte foarte repede. Dacă întinde mîinile, rotația se va încetini, pentru că a îndepărtat niște masă de axa de rotație. La fel și Terra îndepărtează niște apă de axa ei de rotație (axa polilor), doar că mult mai puțin vizibil: se estimează că în următorul secol ziua va crește din cauza asta cu vreo 5 milisecunde. Dar noi n-am fi fost în zonă să măsurăm asta, dacă n-ar fi existat Jupiter și Saturn să arunce niște apă pe Terra acum multe miliarde de ani. Deci, într-un fel, încălzirea globală e din cauza lor, clar!

Text apărut în Cațavencii din 20 ianuarie 2016.