Să vorbim despre π²

Știați că sînt suficiente 39 de zecimale ale numărului π pentru a calcula diametrul universului cunoscut cu precizie mai mică decît raza unui atom? Acum știți.

Dar nu despre π vreau să povestim azi, oricît de fascinante și “punătoare pe gînduri” ar fi tot felul de curiozități de genul ăsta. Ați văzut în titlu: subiectul este nu π, ci π². Adică π π. Adică pipi, chiar tre’ să vă dau totul mură-n gură?

Da, urina. Și urinarea. Facem chestia asta mult înainte de a vorbi sau merge, și frecvent o facem (unii pe noi) cînd nu prea mai putem vorbi sau merge, pentru că alcoolul este diuretic, vorba unui înțelept: “bei o bere și faci două”.

Este, de fapt, un miracol al biochimiei și calea principală de eliminare a electroliților în exces din corp. Sîngele plin de tot felul de chestii nasoale este trimis prin rinichi, ăștia-l filtrează, rețin substanțele de care corpul nu mai are nevoie – în mare, sodiu, potasiu și clor –, și le elimină. Știți și voi cum.

Poate ați remarcat, iarna, scriind pe zăpadă (e un obicei sacrosant transmis nouă încă din paleolitic), faptul că urina e aurie. E din cauza unei substanțe numite urobilină. De altfel, culoarea e și un semnal al faptului că sînteți deshidratați sau prea hidratați. Dacă urina e prea închisă la culoare, aveți nevoie de lichid. Preferabil, apă. Dacă, din contră, e incoloră, ați depășit lejer cei 2 litri recomandați la televizor. Nu e bine, domnule castor, puteți să și muriți de la prea multă apă, există chiar un nume greco-romano-mendeleevian pentru asta: hipo-na-tremie, înseamnă prea puțin sodiu în sînge.

Dar galben-auriu, incolor sau arămiu-închis nu sînt singurele culori ale urinei. În funcție de ce ați mîncat/băut, puteți elimina pipi roșiatic (sfeclă), verde (bere verde, de St. Patrick, de exemplu) sau albastru (unele medicamente au albastru de metil în compoziție). Bine, dacă nu v-ați tratat cu nimic special, și totuși scrieți pe zăpadă în alte culori decît auriu, n-ar fi rea o vizită la doctor.

Și acum, să abordăm subiectul favorit al guru-lui Bivolaru: potabilitatea. Urina e 95% apă. Dar restul de 5% sînt electroliții ăia de care vorbeam, pe care organismul i-a eliminat, și urme de acizi de prin rinichi. În principiu, consumul moderat nu te va omorî, dar nici nu te face mai puternic. Plus că e scîrbos. Iar pe Bivolaru aproape sigur nu l-a îmbolnăvit, el era deja zuzu dinainte.

În încheiere, să vorbim despre energie: în fiecare zi, eliminăm cam un litru de lichid la temperatura corpului. Urina, de la vreo 37 de grade, se răcește pînă pe la 20 de grade, temperatura mediului ambiant, cedînd căldură mediului. Asta se traduce într-o energie aruncată zilnic, de către toți pămîntenii, de vreo ȘAPTE bombe de la Hiroshima. Știu, pentru că am calculat eu, în chiar primul meu text de la rubrica asta, în 2006 (l-am pus pe blog acum 5 ani, a fost și primul text aici). Și erau doar vreo șase miliarde de oameni atunci. Uite un Nobel waiting to happen, pentru cine descoperă cum să capteze energia asta. Dacă nu, măcar avem o soluție ca să-i protejăm pe liderii politici de frig…

Text apărut în Cațavencii din 15 iulie 2015.