…oare ce-o avea de spus? Mai precis (că steluţeţe au multe de spus), de ce cînd ne uităm la ele (sau cînd le desenăm) apar mereu ca, mă rog, nişte steluţe? Adică cu braţe de lumină: patru, cinci, şase, cîte or fi. În fond şi la urma urmei, ştim cu toţii că stelele sînt nişte sfere uriaşe de plasmă, deci de ce le vedem aşa: ★?
Un filmuleţ de pe canalul Minute Physics (sigur v-am mai spus de el) răspunde la întrebarea asta, iar răspunsul, după cum se dovedeşte, este incredibil de simplu. Totul are de a face cu natura ondulatorie a luminii şi cu un fenomen numit difracţie. Aţi învăţat despre asta la liceu, da’ cine mai era atent la orele de fizică cînd colega din a doua bancă vă trimitea bileţele atît de… vă trimitea bileţele? Ca să vă scot din nostalgii, să vă explic: cînd lumina întîlneşte un obstacol, unele raze o iau pe o parte, altele pe cealaltă, sînt puţin “curbate” de obstacol şi se reîntîlnesc, interferînd. Astfel încît pe un ecran în spatele obstacolului va apărea un anumit tipar de lumină, care depinde de forma obstacolului şi care se cheamă spectru de difracţie. Spre exemplu, o tijă verticală va crea o linie orizontală, mai intensă la mijloc. Deci cele patru braţe care ţin lentila secundară a telescopului Hubble creează patru linii, ca în poza 1.
Ei bine, lentila din ochiul uman are nişte linii de sutură, unde fibrele care o alcătuiesc se unesc, cum vedeţi şi în poza 2. Prin urmare, liniile astea vor deforma lumina şi vor produce un tipar de difracţie, iar ecranul care e retina va captura o imagine “cu picioruşe”, adică taman stelele alea pe care le desenăm noi. Fiecare ochi are linii de sutură diferite, deci fiecare dintre noi va vedea stelele în mod unic. Ba, mai mult, dacă priviţi alternativ cu cei doi ochi din dotare, veţi vedea steluţe diferite. Dar tot fiecare dintre noi va vedea TOATE stelele absolut la fel. Lumina de la toate stelele formează acelaşi tipar de difracţie, pentru că va trece prin aceeaşi structură de linii de sutură. Şi mai e o şmecherie: difracţia acţionează mai tare asupra culorii roşii decît asupra culorii albastre, astfel că braţele steluţelor vor fi întotdeauna curcubelate, cu movul spre interior şi roşul în afară. Iar asta se vede cel mai bine tot la pozele superbe ale telescopului Hubble.
Deci să recapitulăm: pînă să ajungă la lentila din ochi, stelele sînt sfere uriaşe, dar foarte îndepărtate, deci apar mici-mici de tot. Între lentilă şi retină, stelele devin aşa: ★. Padabum! Şi iată cum, literalmente, frumuseţea este în ochii privitorului.
Text apărut în Caţavencii din 17 septembrie 2014.
5 comments
Skip to comment form ↓
demo
November 19, 2014 at 11:02 (UTC 2) Link to this comment
Bine, dar aparatele foto de ce le vad la fel? Au si ele linii de sutura pe senzor? 🙂
Tata Uraniu
November 19, 2014 at 11:11 (UTC 2) Link to this comment
CUm văd la fel? arată-mi o fotografie…
Tata Uraniu
November 19, 2014 at 11:17 (UTC 2) Link to this comment
aha, m-am lămurit, e din cauza aperturii. Cu cît are mai multe “felii”, cu atît vei vedea mai multe “braţe” de steluţă în poze. Uite, în linkul de mai jos se vede că din cauza felului în care e făcută, diafragma nu e perfect circulară. Iar asta produce braţele alea, prin difracţie.
http://photographystepbystep.com/exposure-2/aperture/
demo
November 19, 2014 at 12:01 (UTC 2) Link to this comment
hmm…interesting 🙂 Multumesc!
Mihai
November 25, 2014 at 12:28 (UTC 2) Link to this comment
Bine de stiut. Mai ales ca mie imi place sa ma uit la stele. Nu la cele verzi ci la pozele de pe Wikipedia cu stele, stelute, comete, planete, sisteme si nebuloase. Am mai invatat ceva astazi. Mersi!