«

»

May 06 2014

Luaţi căldură din lumină!

De Harvard sigur aţi auzit. Poate şi de MIT (Massachusetts Institute of Technology). Sînt două instituţii atît de dedicate cercetării încît numele lor a ajuns sinonim cu ea. Cu cercetarea. Sînt foarte tare la polul opus cercetătorilor britanici din legende.

Ei bine, cercetătorii (internaţionali, că dacă aţi vedea ce amestec e acolo, n-aţi folosi sintagma “cercetătorii americani”, deşi toţi vînează cetăţenia) au descoperit o chestie care va revoluţiona captarea şi stocarea energiei solare, deci energiei verzi, deci energiei. Adio, poluare! Adio, gaze de seră! Mă rog, de fapt, nu chiar atît de curînd, pentru că cercetătorii noştri au reuşit doar o versiune de laborator. Dar în zece ani, hai cinşpe maximum, treaba va fi pe toate drumurile.

Este vorba despre fotocomutare. Explică ei, cercetătorii: “Unele molecule, cunoscute drept fotocomutatoatoare, pot să ia una din două forme, ca şi cum ar avea o balama la mijloc. Expunerea lor la lumină le face să absoarbă energie şi să sară de la o configuraţie la alta, care este, apoi, stabilă timp îndelungat.” Iar ca să eliberezi energia astfel stocată, tot ce trebuie să faci este să expui moleculele la niţică lumină. Ele vor degaja căldură şi vor reveni la starea iniţială.

140428 800px-Azobenzene_isomerizationMolecula minune se numeşte azobenzen şi era cunoscută de ceva vreme (de fapt, de 180 de ani), dar ceea ce au făcut cercetătorii acum a fost să o ataşeze suficient de înghesuit pe un substrat de nanotuburi (o să povestim noi şi despre astea), tocmai spre a putea fi folosită la stocarea energiei.

Solar-Sponge-e1310580972264

Oricum, deocamdată ideile de folosire a azobenzenului au de a face cu forma lichidă. Iar prima utilizare la care te duce gîndul este evident, mîncarea. Cercetătorii noştri şi-au imaginat, deja, un soi de cuptoare care ar funcţiona prin “încărcarea” moleculelor cu lumină şi “descărcarea” lor, mai tîrziu, încălzind o plită. Treaba ar fi extrem de utilă în zonele în care se foloseşte masiv bălegar sau lemn pentru gătit. Asta ar reduce poluarea şi tăierea pădurilor. Practic, i-ar lua pîinea de la gură lui Verestoy Attila, drujba lui Dumnezeu. Dar despre tăierea tăierii pădurilor prin gătitul solar o să vorbim şi data viitoare.

Text apărut în Caţavencii din 28 aprilie 2014.

1 comment

  1. aCID

    Nanotuburile astea au devenit un fel de celule stem ale tehnologiei, toată lumea se leagă de ele cînd vrea să inventeze ceva sclipitor. 😀 Totuși nu înțeleg de ce savanții ăia dau vrabia încălzirii cu serpentine de pe acoperiș pe cioara „bureților-calorifer” din nanotuburi. 🙄

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450