Nu doar pe la televiziunile noastre apar tot felul de experți în cîte vreun domeniu, care apoi să se dea specialiști în absolut orice. De fapt, și noi sîntem la fel cu restul lumii. Uite, ziarul britanic The Guardian găzduiește un blog care oferă inclusiv premii savanților cu idei surprinzător de neștiințifice din orice alt domeniu decît cel în care și-au luat, în trecut, premiul Nobel (e o condiție esențială ca savantul nostru să fi primit Nobelul). Premiul oferit de ziarul britanic constă într-o puță de rățoi aurită (e o puță, și e de rățoi, deci spiralată), însoțită de 42 de măcăieli ale unei rațe revoltate (42 e răspunsul lui Douglas Adams la întrebarea “care-i sensul vieții?”, iar în engleză, șarlatanie se spune “quackery”, un fel de “rățoism”). Noroc cu o cititoare atentă, care mi-a indicat povestea de mai jos, ca să aflu și eu de ciudații ăștia și să vă spun și vouă.
Anul ăsta s-a decernat acest premiu (pe lîngă unui fizician și unui virusolog) și unui biochimist, Karry Mullis, care a luat Nobelul pentru chimie în 1993. Omul ăsta, Mullis, și-a bușit definiv credibilitatea științifică construită într-o viață de cercetare cu niște tîmpenii dramatice. A ajuns să atace chestii solide de știință din domenii în care n-avea nici o experiență sau pregătire. Avea în schimb multe inepții care abia așteptau să vadă lumina zilei.
Da’ hai să vă arăt ce aiureli debitează omul: a început prin a nega vehement faptul că virusul HIV duce la instalarea SIDA. Și nu s-a potolit aici. A început să nege și orice legătură între clorofluorocarbon (CFC) și rărirea stratului de ozon. Treabă care e atît de bine lămurită, încît nici nu se mai fac frigidere sau spray-uri cu CFC. Dup-aia a început să spună și că emisiile de gaze industriale n-au nici o legătură cu încălzirea globală. Iar dacă peste asta s-ar putea trece, pentru că, e drept, nu există studii convingătoare care să coreleze pe cele două (cam cum nu sînt în cazul fumatului și cancerului pulmonar), Mullis s-a dat și la teoria Big Bang fără băț.
Iar dacă asta nu era îndeajuns, Kary Mullis mai povestește și cum sa stat el de vorbă cu un raton fluorescent într-o noapte, pe cînd se ducea la toaletă, după care a fost răpit de extratereștri. Este fan al astrologiei, călătoriilor în planuri astrale și al reîncarnării. Și mai explică, oricui pierde vremea să-l asculte, cum poți aprinde un bec doar cu undele cerebrale din dotare.
Mă rog, aș zice că omul e bătrîn și s-a ramolit, dar nici măcar nu e cazul:Mullis are doar 67 de ani. Aaa, o posibilă explicație, inclusiv pentru ratonul fluorescent vorbitor, ar fi faptul că omul s-a lovit la cap pe cînd făcea surfing (e fan înrăit) sau, mai degrabă, aș da vina pe consumul intens de LSD. El zice că doar în anii ’60-’70, dar pe de altă parte tot el spune că a fost răpit de extratereștri.
Păi, ăsta a luat Nobelul, iar noi facem mișto de Monica Tatoiu. Vi se pare corect?
Text apărut în revista Cațavencii din 24 octombrie 2012.
2 comments
dominic
October 29, 2012 at 20:56 (UTC 2) Link to this comment
cred ca ratonul nu era fluorescent de la mama lui, ci a devenit asa de la undele cerebrale din dotarea zanaticului… 😉
Tata Uraniu
October 29, 2012 at 20:59 (UTC 2) Link to this comment
😆 tot ce se poate.