Ce ne facem fără heliu?

Hai, nu mă lăsați singur! Sigur v-ați jucat și voi, ca toți copiii tîmpiți, cu baloanele umplute cu heliu. Adică ați inhalat nițel, după care ați vorbit ca rățoiul Donald. Și, fin’că-i foarte distractiv, ați repetat operațiunea pînă la epuizarea heliului din baloane. Ei bine, dacă n-ați făcut-o încă, grăbiți-vă, chiar așa, la maturitate. Pentru că exact asta se întîmplă cu rezervele noastre de heliu: se epuizează.

Cu heliul se întîmplă ceva curios: este cel de-al doilea cel mai frecvent element din Univers – vreo 24%. Cam trei sferturi (75%) din materia “vizibilă” este hidrogen, iar restul de 1% – restul elementelor din care sîntem făcuți. Și totuși, rezervele de heliu ale Terrei se consumă cam repede. Asta poate pentru că la noi, pe Pămînt, heliul se extrage împreună cu gazele naturale.

Știu că vă gîndiți, acum, ce risipitori ați fost de cîte ori ați “băut” nițel heliu în scopul amuzamentului celor din jur dar, oricît ar părea de surprinzător, nu industria baloanelor este cel mai mare consumator din lume. Deci liniștiți-vă, crima voastră e minusculă față de pierderile din industriile mai strategice decît divertismentul.

În primul și în primul rînd, cel mai intens se folosește heliul în tot ce înseamnă răcirea (pînă aproape de 0 Kelvin) a magneților superconductori. Iar ăștia sînt, la rîndul lor, folosiți în toate instalațiile MRI de prin spitale și în acceleratoarele de particule, precum cel care face găuri negre la CERN. În al doilea rînd, se folosește mult heliu la fabricarea semiconductorilor – este un gaz inert (nu prea reacționează ușor) care creează un mediu de lucru perfect pentru controlul impurităților. În al treilea rînd, este foarte folosit la sudurile cu arc electric (cu tungsten în formă gazoasă), tot pentru a elimina eventualii contaminanți și alte mizerii pe care le cară aerul cu el. Iar astfel de suduri se folosesc la construirea vapoarelor și a navelor spațiale. Tot heliul se folosește pentru a umple dirijabilele (nu mai sînt prea multe, dar orișicît!) și pentru a umple buteliile de scufundare ale scafandrilor care coboară sub 30 de metri în ocean.

Dar să revenim la risipa noastră cotidiană și înfiorător de amuzantă. Știți de ce aveți voci de Donald după ce luați o gură de heliu? E simplu: frecvența fundamentală a oricărui sunet este proporțională cu viteza acelui sunet în gazul dintr-o incintă. Iar viteza unui sunet în heliu este cam de trei ori mai mare ca în aer. Și asta se întîmplă în cavitatea noastră laringiană plină cu heliu după o dușcă bună: viteza sunetului e mai mare, deci frecvența fundamentală a sunetelor emise de noi este mai mare/înaltă, deci ajungem să vorbim pițigăiat și să ne hăhăim ca proștii.

Deci s-o dăm naibii de criză: săriți la baloane, cît le mai găsim în comerț!

Apărut în Cațavencii din 29 august 2012.