Sau despre ravagiile curentului alternativ folosit în loc de curent continuu.
Dragă Tată Uraniule,
Ciobănaș la oi am fost și încă mai sînt, care vă și scriu întro problemă: deci la noi la stînă ne-a obligat să ne asumăm meii înainte de a-i beli, care nici n-am apucat să întreb, că Nea Budală baciul nostru a și adus un clește mare cu sârme și mea zis băete treci la aparat și dăi bătae că l-am înprumutat pînă mîne. La stînă avem curent numa sus la dulie da’ eu am șapte clase și m-am bucurat că ma ales find dovadă de încredere. Primu mel care am încercat pe el am zis că nu se pune find de reglaj și calibrare și oricum era negru și înainte. Al doilea deși alb sa făcut tot așa adică ca pe scaunu electric cum am văzut la un film. Pe al treilea mel lam udat cu apă înainte, noroc că nu lam atins decît Gică care i-am pus la cap flueraș de os mult zice duios. Mam gîndit că meii ăștia sînt un fel de consumabile ptr. aparat deci am continuat. Al patrulea l-am uns cu păcură de la căruță, al cincelea l-am învelit întro bundiță da’ era nădușită deci cu soluție salină care conducea purtătorii de sarcină și s-a întîmplat la fel ca cu al șaselea și al șaptelea mel care am zis să-i leg în paralel da’ n-a mers că s-a speriat și cînele cînd ia văzut. Într-o pauză am văzut că scria pe mîneru’ la aparat că curent continu 40-100 volți sau așa ceva. Noi la stînă avem curent continu numai de la geamuri care s-a spart anu’ trecut și suferim de junghiuri. Ce sfat îmi dai Tată Uraniule să fac, că alfel mă omoară Nea Budală cînd se trezește? Aș lega vreo zece-cinșpe mei în serie da me frică!
Tot respectu’
Dragă Ciobano,
S-ar putea să greșesc și eu, dar tu sigur ai greșit: ce-ai făcut acolo a fost „miei vii la proțap“ și nicidecum asomare. Dacă divaisul tău cerea 40 V curent continuu și tu ai băgat 220 V curent alternativ – din ăla cu care s-au omorît și elefanți, deși nici cu cel continuu nu mi-e rușine– din două, una (cîtă vreme nu ai ars jucăria, ceea ce se pare că nu s-a întîmplat): ori le-ai provocat cîte un atac de cord, ori au murit de durere cînd i-ai prăjit literalmente. Din cauza unui efect simplu, care se cheamă „de suprafață“. Pe cînd curentul continuu curge prin tot metalul cleștilor, cel alternativ călătorește doar la suprafață, astfel crescînd masiv rezistența efectivă a metalului, deci înfierbîntîndu-l crunt. În condițiile astea, eu sugerez să lași înserierea sau paralelizarea mieilor și să profiți de somnul lui nea Budală pentru a-i rezolva pe ceilalți miei în mod tradițional. Că sigur n-ai treizeci de baterii AA pe la stînă și teamă mi-e că nici n-ai ști ce să faci cu ele. Sau, uite, mai degrabă lasă tu mieii în pace, măcar pînă la Paște, și descoperă bucuriile unui sushi bun, ce zici?
2 comments
Mostrofontz
February 1, 2012 at 21:10 (UTC 2) Link to this comment
Oalelei! A-nviat Tata Uraniu! Uraaaa! Banuiam io ceva, ca azi mi-am luat Catavencii si vazui ca inca e p-acilea pa lumea asta.
Auzi, imi placu asta cu mieii, da’ sa stii ca nu e bine sa-i dai idei ciobanasului (cu 300 de oi?) despre sushi, ca p-orma nu se mai lasa. Si tu o sa fii de vina, si o sa te dea astia la ziar. Pai nu stii tu ca cel mai bun peste crud e ala prins la firu’ de curent de baterie? Pai cum se poate sa-i dai tu asa niste idei, sa-ndemni omu\ la ilegalitati! Ia te rog sterge “sushi” si baga “polenta” sau mai bine “faisan au choux et saucisses de montbeliard, flambé au Grand Marnier”, ca parca la pasari n-am auzit sa se dea cu curentu’. Da mai stii, ca astia in UE sunt inventivi…
Tata Uraniu
February 3, 2012 at 15:11 (UTC 2) Link to this comment
Servus, Mostrofoantze!
Norocu’ nostru e că ciobănașu’ doar întreabă, nu și citește răspunsul. Că altfel, bine zici, la pește la fir electric nu mă gîndeam…
Grand Marnierul zic să-l păstrăm pentru noi, nu? 😀