«

»

May 21 2012

Tot pe drumuri de apă, dar nu oricum

Acum este banal să afli exact unde te găsești pe glob, grație sateliților GPS care-ți spun mintenaș latitudinea, longitudinea și alte chestii care se termină în “-dine”. Dar pe la începutul secolului XVIII lucrurile erau nițel mai complicate. Mai precis, erau suficient de complicate încît o întreagă flotă britanică să se scufunde în insulele siciliene pur și simplu pentru că navigatorii n-au știut cum să calculeze poziția exactă a navelor.

Imaginați-vă Pămîntul ca pe un măr, cu polul nord la codiță și polul sud în partea opusă a cotorului, la chestia aia pe care toți o aruncă, chiar și cînd mănîncă sîmburii. Dacă tăiați mărul pe la mijloc, între codiță și partea ailaltă, se cheamă că ați tăiat Terra pe la Ecuator. Feliile paralele cu ecuatorul reprezintă inelele de latitudine. În schimb, dacă tăiem mărul în două vertical, de-a lungul cotorului, am secționat Pămîntul pe longitudine, pe un meridian nord-sud. Marinarii de acum trei sute de ani puteau tăia relativ ușor mărul “pe orizontală”, adică reușeau să calculeze latitudinea cu ajutorul cunoștințelor vremii. Problema serioasă era la calculul longitudinii, drept care aplicau o soluție sigură, dar mare mîncătoare de timp: coborau pînă la latitudinea dorită, după care o luau drept spre est sau vest (unde aveau ei treabă) pînă ajungeau la destinație. Chestia asta funcționa pentru a ajunge undeva, dar eșua spectaculos cînd era vorba să “ghicească” pe unde se aflau.

După ce vasele britanice s-au scufundat în jurul Siciliei, regele Angliei a înființat un Consiliu al Longitudinii și chiar a instituit un premiu considerabil (echivalentul de azi al unor milioane bune de lire) pentru rezolvarea problemei. Soluțiile n-au întîrziat să apară, sub forma observațiilor astronomice precise, însă toate aveau nevoie de un meridian de referință, de la care să se măsoare longitudinea (cu latitudinea fusese mai simplu, Ecuatorul era un reper natural). Drept care a fost ales meridianul care trecea prin proaspăt înființatul Observator Astronomic Regal din Greenwich, devenit astfel “meridianul zero”.

Dar problemele nu s-au încheiat aici: dacă de pe uscat devenise relativ ușor să determini longitudinea locului uitîndu-te atent la stele și la Lună, pe mare era mult mai dificil, și în plus ar fi presupus un antrenament complicat pentru navigatori.

Soluția salvatoare s-a dovedit mult mai aproape de noi decît astrele: dacă știai cît e ora în Londra și puteai afla (ușor) cînd era prînzul pe unde te găseai, se putea calcula imediat longitudinea locului. Tot ce-ți mai trebuia, așadar, era să ai cu tine un ceas foarte precis fixat pe ora Londrei.

Ironic e faptul că cel care a tranșat definitiv problema, ceasornicarul John Harrison, creatorul cronometrului marin, n-a luat niciodată premiul cel mare, cu toate intervențiile regale asupra acestei chestiuni. Un caz foarte concret în care celebra vorbă “time is money” n-a funcționat.

Text scris pentru Cațavencii.

PS:  Tot am pomenit de meridianul zero, hai să vă arăt și poza mea standard cu picioarele în cele două emisfere,  nu? Că o dată ajunge omul prima oară la Greenwich…

7 comments

1 ping

Skip to comment form

  1. dominic

    “cu picioarele în cele două emisfere”? vad ca stai intr-un picior, pe linia dintre ele…

    1. Tata Uraniu

      :lol: iezagt. Poza clasică, după cum spuneam…

  2. Paul

    Foarte tare… poza binenteles.

  3. zoli

    Ba! Io zic ca erai cu ambele picioare in aceeasi emisfera! Aia nordica! Poti eventual sa zici ca erai cu un picior, azi, si cu celalt maine, sau ieri, depinde daca te uitai spre nord sau spre sud. :D

  4. Tata Uraniu

    :lol:
    îți dau și dreptate da’ te și contrazic, tot timpul sînt cu picioarele în două emisfere, separate de un merdinian care trece prin mine și pe care-l hotărăsc io, na! 8)

    1. marius sacalos

      Imi place ca sustii cu ferfoare orice afirmatie a ta. In vremurile nostalgice cand eram in armata, fostii locotenenti (actualii generali) ne ziceau: “Orice prostie ai spune, spune-o cu voce tare, fara sa clipesti si fara sa-ti tremure vocea”.
      Tocmai ma uitam la poza ta cu picioarele in cele doua emisfere. Care picioare? Care emisfere? Eu vad doar un picior intre doua emisfere! Dar daca tu sustii cu voce tare….

  5. Tata Uraniu

    ahh, tre’ să-ți explic desenul… off. Ideea e că toată lumea face o poză “standard, cu picioarele în cele două emisfere”. La asta mă refeream. Iar eu n-am vrut să o fac standard. got it? era o glumă. Iar afirmațiile o să le susțin întotdeauna, dacă ȘTIU că am dreptate, e absolut normal. Altfel, de ce aș mai vorbi?

  1. Am fost la meridianul zero | Jurnal roz de cazarmă și nu numai

    […] foarte interesantă a meridianului de la Greenwich AICI. Related posts:No Related […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: