«

»

May 12 2011

De ce adună bărbații scame în buric?

Zilele trecute, cînd, presupun, lua o pauză de la intensa activitate de calomnie de cuplu (concept lansat de către treibădicii) Simona a venit din nou la mine cu o întrebare:

De ce adună bărbații scame în buric?

Dragă Simona, mărturisesc faptul că, inițial, eram convins că la asta nu voi găsi răspuns. Doar pentru a descoperi, la o căutare rapidă pe net, că există inclusiv site-uri dedicate acestei probleme, ba chiar o cultură întreagă a colectării scamelor din buric.

Pe scurt, răspunsul la această întrebare care macină de milenii mințile luminate ale omenirii este: “Fin’că au păr pe burtă”. Mai pe larg: părul de pe burtă, mai ales de pe celebra “autostradă a fericirii” (highway to heaven, dunguța aia de păr care face legătura între buric și părul pubian), mai ales dacă e mai aspru, smulge și păstrează scame din haine. Încet, încet, din cauza mișcărilor corpului, scamele respective se adună și sînt transportate în sus, pe autostrada pomenită, pînă se opresc, amestecate cu celule epiteliale moarte, în buric.

Și mai pe larg: există un tip, Dr. Karl Kruszelnicki, care, în urma organizării unui sondaj internațional dedicat investigării acestei probleme, a primit “reputatul” premiu Ignobel, în 2002. Omul are și un site, foarte bine organizat, de unde am și cules informațiile și curiozitățile din textul ăsta. Însă vă recomand călduros să ajungeți și pe site-ul lui Dr. Karl, e chiar amuzant. Plus că omul se ia destul de în serios, deci e și mai amuzant.

Acum, e drept că mai mult bărbații adună scame în buric, dar chestia nu e absolut exclusiv masculină: studiul lui Dr. Karl, efectuat, cum spuneam, cu ajutorul unui sondaj pe vreo 5000 de oameni, arată indubitabil că e mai probabil să faci scame în buric dacă ești bărbat, mai în vîrstă, păros și ai buric “interior” (găurică, spre deosebire de buricul “exterior”, tip delușor). Însă 27% dintre cazurile care de “scame în buric” au fost raportate de către femei. Or fi avut pufușor mai mare și mai tare în zonă, deh.

Alte “detalii”: și dacă ai prea mult păr pe burtă, și dacă ai prea puțin, acumularea de scame în buric va fi inhibată. Dacă ai mărgele, inele sau tatuaje în zonă, scade cantitatea de scame din buric. Culoarea scamelor este, în general, albastră. (Cei care și-au spălat vreodată rufele la spălătoriile publice din State știu că asta e culoarea scamelor în haine, oarecum indiferent de culoarea veșmintelor: există la mașinile de spălat containerul ăla în care se adună scamele, și sînt majoritar albastre. E firesc, aceleași scame se adună și în buric, normal să aibă aceeași culoare.) Nuanțele culorii scamelor variază, în funcție de culoarea pielii, ceea ce dovedește că sînt și celule epiteliale moarte în grămăjoarele respective.

Înainte de a vă lăsa să explorați mai departe fascinanta poveste a scamelor din buric, să vă mai povestesc că există un tip chiar faimos pentru colecția lui de scame (omul a fost și la Jay Leno, în The Daily Show), de pe site-ul căruia am și luat poza alăturată. Revenind la Dr. Karl, pe site-ul dedicat studierii scamelor din buric există și o secțiune dedicată informațiilor despre burice, în genere. Cum ar fi, de exemplu, faptul că localnicii îi spuneau Insulei Paștelui Te Pito te Henua, adică “buricul lumii”.

14 comments

2 pings

Skip to comment form

  1. Adi

    Cum tratam problema , asta as vrea sa stiu . Nu cu epilarea burtii . Un tratament de genul : 50 de whisky la micul dejun , 100 la pranz si 200 la cina , nu cunoaste Tata Uraniu ??? :roll:

    1. Tata Uraniu

      :lol:
      Io n-am auzit încă de așa un tratament, dar uite o temă de cercetare. Ce zici, vreo trei luni de experimente zilnice ar fi suficiente? :idea:

      1. Doru

        Ouch! Ba mai bine nu, tătuţu’, să n-apară p-acilea vreun post de genul “Soluţiile nevestelor la problemele soţilor cercetători: dormitul pe preş şi mâncatul ciorbei cu furculiţa de către împricinaţi”. :roll:
        Hmmm… 3 luni zici? Zi de zi? Nu sună rău… la urma urmei e pentru nobilul scop al ştiinţei, nu? Alde Galilei a riscat arderea pe rug în numele aceluiaşi scop. :wink:

      2. Mostrofontz

        Nu esti primul: uite acilea o cerere de grant, frumos facuta, dupa mine:
        http://www.stevenhumour.com/wp-content/uploads/2008/02/need-cash-for-alcohol-research.jpg

  2. Bazaconii

    Problema se rezolvă cu ceară auto. La fel cum picăturile de ploaie nu stau pe maşina proaspăt ceruită şi scamele vor aluneca dintr-un buric astfel tratat!

    1. Adi

      Ceara auto n-am incercat inca . Ma intreb cum aluneca pe gat ? Cred ca ma voi limita totusi la whisky . :mrgreen:

  3. Simona Tache

    @Tata Uraniu: lasa ca gasim alte teme de cercetare. trei luni de preluat TOATE treburile domestice n-ar fi un experiment bun?:D

    1. Adi

      Eu nu-nteleg de ce se baga o absolventa de filo intr-un proiect stiintific ? Aici e treaba de x patrat pe 2 , nu de virgula intre subiect si predicat . Propunerea dovedeste , ca sa zic asa , ingenuitatea autoarei in domeniul vast al stiintei . Se respinge , in hohotele de ras ale initiatilor . :mrgreen:

  4. ioana

    no, abia astept sa-l intreb deseara pe minitetehnicusul din dotare daca stie raspunsul la intrebarea asta :twisted: De data asta il dau DIN NOU gata . Cu gizele si becul l-am lovit deja.
    Simona, multumesc ! :D
    Bine, multumesc si tata Uraniu :-)

  5. Simona Tache

    @Adi: se respinge respingerea. gata, s-a rezolvat :mrgreen:

  6. Quasy

    Scamele din buric mai au o intrebuintare… daca stii documentarele lui Ray Mears, intr-unul din ele a invitat un soldat veteran, care a explicat ceva de genul ca in misiunile din jungla, din cauza ca totul e ud, nu prea aveau cu ce sa aprinda focul (adica poate ai cu ce sa-l aprinzi, dar nu ai ce sa aprinzi, sa “pornesti” focul). Iar pt asta, faceau seara “cheta” intre soldati cu scamele din buric, si le foloseau sa aprinda un foc… :D

  7. Mostrofontz

    Uite, ca sa-i dovedesti Simonei ca unele obiceiuri sunt bune pentru sanatate:
    http://www.gandul.info/magazin/studiu-berea-si-beneficiile-ei-surprinzatoare-pentru-sanatate-8267029
    Sa nu “cercetezi” de unul singur; e mai bine in echipa…

  8. Tata Uraniu

    mda, am citit și e clar: studiul ăsta nu e făcut corect, e nevoie de aprofundare… :lol:

    1. Mostrofontz

      Si io ziceam la fel; unde mai pui ca poa’ sa cerceteze si Simona, ca si ei ii face bine!

  1. Simona întreabă, oamenii de ştiinţă răspunde 2 | Jurnal roz de cazarmă și nu numai

    […] Rubrica Simona întreabă, oamenii de ştiinţă de la ea din familie răspunde se întoarce. După ce am aflat de ce se înghesuie gâzele, ca idioatele, în jurul becului, vom asista şi la elucidarea unei probleme care ne torturează de ani de zile: de ce adună bărbaţii scame în buric. Eu am pus întrebarea, Nic răspunde. Aici. […]

  2. Simona Tache - Odă rolei de scame - Simona Tache

    […] trăiesc un coșmar cu ochii deschiși: se face că mi s-au terminat toate rolele de scame din casă și nu mai am de unde să cumpăr, pentru că nu se mai găsesc. În timp ce trăiesc […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: