Undele gravitaționale ne vizitează din nou

Acum patru luni (pe 11 februarie) a fost mare vîlvă mare cînd s-a anunțat descoperirea undelor gravitaționale. Am scris și eu despre asta, dar vă reamintesc pe scurt: s-au detectat niște tremurici ale spațiului de la două găuri negre de vreo 30 de mase solare fiecare, în timp ce cădeau una în alta, în ultimele lor momente de dans împreună. Totul se întîmpla acum vreo 1,3 miliarde de ani. Sau, cum spațiul și timpul sînt strîns legate, la vreo 1,3 miliarde de ani-lumină depărtare de noi.

Zilele trecute, cercetătorii de la LIGO (Laser Inrerferometer Gravitational-Wave Observatory) au anunțat că tocmai au observat din nou unde gravitaționale. Prima detecție fusese făcută prin septembrie 2015, dar pînă au verificat cercetătorii datele, au trecut cîteva luni. La fel și acum: detectarea celui de-al doilea eveniment s-a întîmplat pe 26 decembrie, dar a fost anunțată zilele trecute ca să nu se facă oamenii de comando cu date neverificate. De data asta, găurile negre care s-au bușit sînt mai mici: doar 14 și 8 mase solare. În final, au format o gaură neagră de 21 de ori mai masivă decît Soarele, în timp ce au expulzat, sub formă de unde gravitaționale, energie cît de încă un Soare. Totul s-a petrecut la 1,4 miliarde de ani lumină, iar faptul că detecția s-a făcut cu o întîrziere de 1,1 milisecunde între cele două detectoare din Louisiana și Washington a permis și identificarea, grosieră, a direcției de unde veneau undele, adică unde avusese loc coliziunea.

Importanța acestei noi detecții a undelor gravitaționale nu poate fi subliniată îndeajuns. Este un domeniu cu totul nou al astrofizicii, iar punerea în funcțiune și a detectorului Virgo, în Europa, precum și viitorul proiect eLISA (tot european), de detecție din spațiu a undelor gravitaționale, înseamnă că o nouă epocă a început în goana asta după secretele naturii, o nouă cale de a desluși tainele universului ni se așterne în față.

Și uite, o primă dovadă: un grup de cercetători de la Johns Hopkins University se folosesc de undele gravitaționale pentru a relansa o ipoteză mai veche despre compoziția materiei întunecate. Materia întunecată, poate nu știți, reprezintă cam 85% din toată materia din univers. Și nu avem deloc habar din ce e făcută. Nu interacționează electromagnetic cu nimic, nu emite lumină, de-aia îi și spunem “materie întunecată”. Singurul mod în care îi putem intui prezența este faptul că interacționează gravitațional. Adică lucrurile se mișcă în spațiu ca și cum ar fi ceva care le atrage mai tare, ceva care nu se vede.

Ei bine, una dintre ipotezele cu privire la compoziția materiei întunecate este că ar fi făcută din găuri negre “primordiale”. Se numesc așa pentru că s-a format la începutul Universului, din colapsul norilor de gaz, nu din explozia stelelor. Iar masele de gen 30 de mase solare, prea mari pentru procedeul “obișnuit” de formare, dar mult prea mici pentru găurile negre supermasive din mijlocul galaxiilor, se potrivesc cu predicțiile teoretice ale ideii “materie întunecată=găuri negre”. Predicțiile făcute în trecut spun că, după nașterea Universului, au existat condițiile ca foarte multe astfel de găuri negre să se formeze, mai ales în halourile galaxiilor. Ceea ce s-ar potrivi la fix cu observațiile. Grupul de la Johns Hopkins spune clar că “nu-și scoate casa la mezat” pe ideea asta, dar că e un argument “de plauzibilitate” destul de puternic. Iar dacă tot mai multe găuri negre cam cît 30 de sori vor fi descoperite, ipoteza devine tot mai plauzibilă.

E doar primul exemplu, în doar cîteva luni, despre cum detectarea undelor gravitaționale deschide un capitol nou în cercetarea Universului. De-acum vor tot urma.

Ah, da, și mă scuzați dacă mă repet pe undeva: #einsteinwasright.