De ce iarna nu-i ca vara (III) sau cum ar fi dacă ar fi

Lecţia trecută v-am povestit cum se fac anotimpurile pe la noi, unde axa polară e înclinată cu 23,5^o faţă de perpendiculara pe orbită. Axa fiind durculiţa aia înfiptă în pizza nu vertical, ci niţel cîş.

Hai acum să ne imaginăm două scenarii extreme: a) axa polară nu e înclinată deloc. Adică e furculiţa înfiptă vertical. Şi be) axa polară e în planul orbitei. Adică am băga furculiţa în pizza dintr-o parte, paralel cu masa.

Cazul a) şi poza 1)

Dacă axa polară e verticală, precum în poză (orbita e văzută de sus), atunci în fiecare rotaţie de 24 de ore în jurul axei – adică în fiecare zi – absolut peste tot pe suprafaţa Pămîntului vor exista 12 ore de lumină şi 12 ore de întuneric. Plus că înălţarea Soarelui pe boltă va fi aceeaşi mereu, deci aceeaşi cantitate de energie s-ar răspîndi pe aceeaşi suprafaţă. Cu alte cuvinte, tot timpul anului, într-un loc dat ar ajunge aceeaşi energie. Deci n-ar mai exista anotimpuri. Sigur, între ecuator (unde Soarele ar fi mereu deasupra capului) şi poli (unde Soarele ar fi mereu la orizont) vor fi diferenţe climatice majore, dar vor fi mereu la fel. Şi nu mai există nopţi şi zile polare.

Cazul b) şi poza 2)

Axa Pămîntului e în planul orbitei. Atunci ar fi nişte anotimpuri extreme pe Terra. Emisfera nordică, în întregime, ar fi ca Polul Nord, dar mai extrem. Şi în sud la fel. La solstiţiul de vară, toată emisfera nordică ar trece prin 24 de ore de lumină continuă. Cu Soarele fix deasupra capului la Polul Nord. Iar la solstiţiul de iarnă, ar fi noapte polară. Doar la cele două echinocţii, toate punctele de pe Terra ar trece prin 12 ore de lumină şi 12 ore de întuneric. Începînd de la echinocţiul de primăvară şi pînă la cel de toamnă, Soarele ar fi mereu pe cer la Polul Nord. Deci jumătate de an emisfera nordică ar trece printr-o încălzire extremă (cu Soarele fix deasupra capului la pol) , iar cealaltă jumătate ar fi, well, noapte polară. Iar la ecuator ar fi balamuc: dacă la echinocţii Soarele s-ar ridica pînă taman deasupra capului, la solstiţii ar face un cerc în jurul orizontului.  Şi cam peste tot ar exista patru anotimpuri: foarte cald, foarte frig şi foarte potrivit între ele. Iar mişcările maselor de aer cauzate de o astfel de situaţie ar fi ceva memorabil. Cu nişte vînturi extreme dinspre şi înspre poli. Sigur, clima ar fi modificată de distribuţia oceanelor şi a continentelor, dar în mare ar merge ca mai sus. Adică groaznic.

Acum, poate, apreciaţi şi voi cît de mişto este că nu sîntem nici în super-plictisitorul şi monotonul caz a), dar nici în haosul climatic din b). Măcar să ne facem singuri haosul, din petroale şi cărbuni, nu?