Booon, deci ce-am reţinut noi de data trecută? Nimic, da’ nu-i bai, reluăm într-o frază. Am descoperit, cu argumente logice, că anotimpurile nu vin de la distanţa variabilă dintre noi şi Soare. Şi nici de la faptul că o emisferă e mai departe de Soare şi una mai aproape, din cauză că axa Pămîntului este înclinată faţă de orbită. Ca o furculiţă înfiptă înclinat în pizza, nu vertical. Pizza e orbita, furculiţa e axa, în exemplul meu. Deşi e destul de prost: cine mănîncă pizza cu furculiţa?
Mă rog, lăsînd considerentele de practică gastronomică deoparte, să ştiţi că motivul principal pentru care avem anotimpuri este, totuşi, înclinarea axei polilor faţă de planul în care se învîrte Terra în jurul Soarelui. Şi asta din două “submotive”: înclinarea axei face ca Soarele să urce mai sus pe cer în emisfera dinspre Soare şi tot acolo zilele sînt mai lungi şi nopţile mai scurte.
Uite, v-am pregătit şi un desen. Am luat Pămîntul în două extreme pe orbită: la solstiţiul de iarnă (noaptea cea mai lungă) şi cel de vară (ziua cea mai lungă). Aici se văd din prima (şi din a doua) submotivele.
Primul: linia aia roşie e verticala Bucureştiului. Adică ce vedem cînd ne uităm fix în sus. Iar lanterna reprezintă Soarele. Şi vedeţi uşor că vara Soarele e mai sus pe cer. Iar asta înseamnă (şi aici ne ajută pata roşie din jurul Bucureştiului) că aceeaşi cantitate de lumină cade pe o arie mai mică vara şi mai mare iarna. Deci vara pămîntul se încălzeşte mai mult, lumina solară e concentrată pe suprafeţe mai mici. Iarna Soarele nu urcă la fel de sus pe cer, deci lumina vine puţin cîş de la el, pe o suprafaţă mai mare. Asta-i prima parte. În plus, uitaţi-vă şi la linia verde. Ea reprezintă drumul Bucureştiului în 24 de ore, în jurul axei polare. Că doar aşa ne învîrtim în rotaţia zilnică a Terrei. Iar se vede uşor din desen că vara oraşul petrece mai mult timp în lumină şi iarna mai mult în întuneric. Iar dacă nu vedeţi din desen, căscaţi puţin ochii la realitatea înconjurătoare. Vă spun eu că aşa se întîmplă.
Ei, cele două, luate împreună, fac ca vara să primim mult mai multă lumină solară, şi deci căldură, decît iarna. Iar cantitatea de căldură primită duce la apariţia anotimpurilor în zonele temperate. Adică la pe la jumatea drumului între ecuator şi poli. Şi, dacă studiaţi mai mult desenul, vă prindeţi că în zona ecuatorului diferenţele între vară şi iarnă nu sînt prea mari, iar la poli sînt cam extreme. Şi dacă nu vă prindeţi, vă suflu eu: la ecuator, orice zi are 12 ore de lumină şi 12 de întuneric. Iar la poli avem 179 de zile de întuneric şi 186 de lumină. Dar despre extremele astea, şi scenarii extreme (cum ar fi dacă Pămîntul ar fi înclinat mai mult sau mai puţin pe orbită) povestim în episodul 3.
Text apărut în Caţavencii din 15 ianuarie 2014.
3 comments
1 ping
Adrian
January 21, 2014 at 17:34 (UTC 2) Link to this comment
Pai … etichetele “Iarna” si “Vara” sunt valabile doar pentru emisfera nordica, nu pentru tot globul cum s-ar putea intelege ! Ar trebui doua seturi de etichete, nu? 😕 🙄
Tata Uraniu
January 21, 2014 at 19:10 (UTC 2) Link to this comment
Păi, eu vorbesc din perspectiva noastră de emisferă nordică. dacă am fi trăit în Australia, ar fi fost la fel: iarna am avea nopţi mai lungi şi zile mai scurte, iar Soarele ar pica mai înclinat pe suprafaţă, doar că la şase luni diferenţă de emisfera nordică. Aceeaşi situaţie din desen e valabilă şi dacă în loc de Bucureşti aş zice Sydney. Iar etichetele “iarna” şi “vara” rămîn valabile. Doar că ar fi iarna şi vara lor. 🙂
Adrian
January 22, 2014 at 10:07 (UTC 2) Link to this comment
Abia acum am observat ca ati folosit aceeasi culoare pentru numele “Bucuresti” si pentru etichetele de sezon … mea culpa! (dar totusi ! … se invarte) 😯
De ce iarna nu-i ca vara (III) sau cum ar fi dacă ar fi | Science Friction
January 29, 2014 at 11:27 (UTC 2) Link to this comment
[…] « De ce iarna nu-i ca vara (II) […]