*Cînd eram student la fizică circula o caricatură: un black box în care se afla un doctorand, pe o parte se turna cafea cu nemiluita, iar pe partea cealaltă ieșeau rezultatele științifice.
Ei bine, dacă voi credeați că doar studenții sau, în general, oamenii pot fi momiți cu o cafeluță, vă înșelați amarnic. Cel puțin așa susține o echipă de specialiști în creierele albinelor – pe bune! – tot britanici, de la Newcastle University. Spre marea lor surpriză, cercetătorii au descoperit că albinele rețin muuult mai bine plantele care au cofeină în polenul lor așa, cam cît o cafea mai slăbuță. Adică florile de cafea și anumite soiuri de flori de lămîi au concentrații toxice de cofeină în frunze, pentru a alunga dăunătorii, dar doar un pic, așa, cît să dea dependență, în nectarul pe care-l culeg albinele. Rezultatele asupra albinelor sînt fascinante: după trei zile, de două ori mai multe albine recunosc floarea dacă nectarul ei are cofeină.
Acum, se știa că plantele se dau peste cap să atragă polenizatori: pun zahăr în nectar, dau cu parfumuri ieșite din comun, ba chiar au laxative în polen pentru o dispersare mai rapidă a semințelor. Pe piața asta atît de saturată, o plantă va face orice pentru a-și păstra clienții. Dar să te folosești de un drog psihoactiv pentru a-ți face semnalul mai memorabil, asta e o chestie nouă. Genul de chestie la care doar un profesor universitar avid după rezultate s-ar fi gîndit.
*Zilele astea am avut mai mult de a face cu divaisurile de RMN, ocazie cu care mi-am adus aminte de o chestie pe care o aflasem (tot) în facultate. RMN vine de la “rezonanță magnetică nucleară”. E o chestie relativ simplă: într-un cîmp magnetic exterior, atomii cu număr impar de protoni/electroni din corpul nostru (cum ar fi cei de hidrogen din apă) se “împart” în cîteva niveluri energetice, cu diferența dintre ele depinzînd de intensitatea cîmpului magnetic. Dacă, pe deasupra, mai sînt loviți și cu radiație electromagnetică (lumină), atomii cu pricina vor absorbi taman radiația a cărei energie e egală cu diferența dintre niveluri. Energie pe care apoi o emit și noi o detectăm. Șmecheria ca să obțineți voi imaginile alea faine, aproape 3D, este, de fapt, două: în primul rînd, peste cîmpul ăla magnetic exterior constant se mai aplică un cîmp magnetic care poate fi făcut să varieze foarte rapid (cam ca undele radio), și deci lumina absorbită și reemisă va depinde de tăria acestui cîmp variabil. În al doilea rînd, cîmpul ăsta magnetic e diferit din loc în loc. Adică diferențele de energie între nivelurile atomilor vor fi diferite de ici-colo, ceea ce înseamnă că, atunci cînd măsurăm undele electromagnetice emise, știm precis de unde vin ele. Cam asta e ideea în mare, sigur că sînt un catralion de draci în detalii, dar, hei!, de-aia se mănîncă o pîine albă și din fizică. Dacă ați fost, însă, atenți pînă acum, poate ați remarcat că am zis de cîmp magnetic, radiație electromagnetică (lumină, că-i mai simplu), rezonanță, absorbție, dar nicăieri n-am pomenit de radioactivitate din aia, ca la razele X și la bombele nucleare. Asta dintr-un motiv simplu: n-avem de ce să vorbim de așa ceva, pentru că nu există! RMN-ul e o tehnică foarte șmecheră, perfect neinvazivă, absolut – dar absolut! – deloc periculoasă pentru organism. Și totuși, ce înseamnă mintea umană: simpla prezență a cuvîntului “nuclear” acolo a fost suficientă cît să sperie nițel, drept care, în lumea civilizată tehnica se cheamă MRI – magnetic resonance imaging. RMN, MRI – what’s in a name? Cîtă vreme îți oferă ocazia să-ți vezi creierul fără să umbli la el, mie mi se pare a naibii de cool!
Text apărut în Cațavencii din 13 martie 2013.
De-a tura-vura