Într-o anumită privință, la noi acasă iarna chiar e ca vara: gemulețul de la bucătărie stă absolut permanent întredeschis, indiferent de temperatura de afară. Ei bine, de cînd a venit (vorba vine) iarna, pe Simona o tot deranjează o chestie, iar cînd o deranjează pe ea o chestie, primul lucru pe care-l face este să vină să mă întrebe pe mine. Zis și făcut:
De ce, cînd avem geamul deschis la bucătărie, se face mai frig dacă dau drumul la hotă?
Cu alte cuvinte, a remarcat și ea că, dacă ne apucăm de gătit la aragaz și pornim hota, imediat se simte un curent rece și mai intens dinspre geam. Trucul meu în astfel de situații e să închid geamul. Al ei nu e, drept care mă întreabă ce se întîmplă.
Iar eu îi răspund, pe această cale, că treaba e simplă și are de a face cu un principiu destul de general valabil: nu poți scoate ceva la infinit dintr-un container, mai trebuie să și pui (ca să ai de unde scoate, normal!). În cazul nostru, containerul e bucătăria iar ceea ce scoate hota este aerul. Că doar aia e ideea: pornim hota ca să extragă niște aer (cu mult fum) din cameră. Și ca să nu se facă vid pe-acolo și să ne sufocăm, e musai să mai și intre niște aer, să-l înlocuiască pe cel scos. Cînd eu închid geamul, aerul scos de hotă e înlocuit de aer cald, din casă. Dacă geamul stă deschis, aerul cald expulzat de hotă e foarte ușor înlocuit de cel rece de afară, se creează un mic curent și, padabum! Destul de rapid se face binișor mai rece. Mă rog, dacă e frig afară.
Mai în limba fizicii (dar nu foarte tare), hota extrage aer, deci creează o presiune mai mică în interiorul bucătăriei. Cîtă vreme bucătăria nu e etanșă, trebuie să se restabilească echilibrul de presiuni, mai ușor sau mai greu (prin geamul care bagă aer rece, sau pe sub ușa dinspre cameră, pe unde intră aer cald).
18 comments
1 ping
Skip to comment form ↓
Radu
December 5, 2011 at 10:14 (UTC 3) Link to this comment
Experiment mental: Intr-o casa cu termopane, fara nici un geam deschis, va inceta hota sa functioneze atunci cand diferenta de presiune va ajunge la maximul pe care-l poate produce hota? Asa ar fi normal, dar aici n-am o hota cu care sa incerc 🙂
Tata Uraniu
December 5, 2011 at 11:29 (UTC 3) Link to this comment
ăăă, dacă și la uși ai bureței din ăia care etanșeizează, așa ar trebui. Și ai avea depresurizare, ca la avion. 😀
CristianV
December 5, 2011 at 13:52 (UTC 3) Link to this comment
Este destul de greu sa faci o bucatarie etansa pentru ca pe de o parte exista diverse penetrari pe verticala in jurul tevilor de termoficare sau gaz spre exemplu, iar pe de alta termopanul de si pare etans nu este, iar in momentul aplicarii unei suctiuni suficiente chederele nu vor mai face fata. Dar sa presupunem ca reusim sa creem premizele experimentului si am facut totul etans, hota tot nu se va opri pentru ca aerul este un fluid cu densitate foarte mica si ca atare lipsa lui este un fluid cu densitate si mai mica forta aplicata asupra elicei nefiind suficienta sa o opreasca (ca in cazul unui surub de exemplu) ci doar sa-i scada turatia. Pentru proba aplicati o punga pe filtre si vedeti ce se intampla.
Radu
December 5, 2011 at 15:28 (UTC 3) Link to this comment
M-am exprimat gresit. Se va opri in sensul ca va inceta sa evacueze fum, din moment ce debitul prin pompa s-ar apropia de zero. Sau, daca despicam firul in 14, ar exista un debit mic dat de gazele care intra din exterior pentru a intretine arderea in aragaz. Totul in conditiile bucatariei imaginare care nu are aerisiri, desigur 🙂
Emil
December 5, 2011 at 16:05 (UTC 3) Link to this comment
După standardele de siguranţă, orice bucătărie care are gaze 😀 tre’ să aibă şi o aerisire. Deci treaba cu închisu’ etanş nu ţine.
stressat
December 5, 2011 at 19:02 (UTC 3) Link to this comment
Detalii nesemnificative. Tata Uraniu, chestia importantă: în desenul ăla să înțeleg că tipii cu părul vâlvoi sunteți tu cu consoarta dezbătând problema??? 🙄
Tata Uraniu
December 5, 2011 at 19:06 (UTC 3) Link to this comment
😆
nu încă, dar nu poți ști niciodată…
Marian
December 6, 2011 at 12:32 (UTC 3) Link to this comment
nu (recunosti) inca? 😆 😆
Tata Uraniu
December 6, 2011 at 13:00 (UTC 3) Link to this comment
Plausible deniability. Nu recunosc încă nimic. 😆
catalin
December 7, 2011 at 19:01 (UTC 3) Link to this comment
Mai omule! Da drumul la hota si deschide geamul, sa iasa fumul odata din bucatarie! Ti-a trebuit gratar acuma iarna!!! Broccoli ce-are?
Tata Uraniu
December 8, 2011 at 00:19 (UTC 3) Link to this comment
😆
culaie
December 7, 2011 at 19:23 (UTC 3) Link to this comment
http://www.simonatache.ro/2011/12/07/de-ce-se-face-frig-in-bucatarie-cand-merge-hota/#comment-216006
belami
December 7, 2011 at 19:40 (UTC 3) Link to this comment
presiunea interna a femeii este egala cu cea atmosferica. daca dam drumu’ la hota cu geamurile inchise, presiunea din bucatarie scade. pe de alta parte, tinzand sa egalizeze presiunile, bucataresele tre’ sa se umfle. de aia-s bucataresele grase 😀 si tot de aia femeile alea inalte frumoase, suple, nu dau prin bucatarie 😀
El
December 7, 2011 at 22:22 (UTC 3) Link to this comment
Exlicatia ta e corecta dar alternativa popusa nu.
Daca inchizi geamul asteptand sa vina aer cald din casa de cele mai multe ori o sa scazi debitul hotei.
E ceea ce se intampla in localurile in care instalatia de aerisire doar scoate aer fara sa existe si un ventilator prin care sa bage aer de afara cu un debit similar.
Practic ajunge ventilatorul sa se invarte in gol. Calculul exact in schimb cred ca e mai greu de facut intrucat banuiesc ca depinde de tot felul de prostii gen paletele ventilatorului viteza de rotatie si presiune fluidului.
Roxana
April 14, 2012 at 19:00 (UTC 3) Link to this comment
Intrebare pe care mi-asi fi dorit s-o pun ieri.
Se da o reteta din care ar trebui sa iasa doi cozonaci, timpul de coacere find de ora. Din nefericire o idee de ultim moment este pusa in aplicare si coca unui cozonac este impartita in 12 parti aproximativ egale si pusa in o forma de briose.
Sa se calculeze noul timp perfect de coacere.
Hint: 1 ora nu e raspunsul corect
Tata Uraniu
April 14, 2012 at 19:17 (UTC 3) Link to this comment
aș paria că în vreo 5, maxim 10 minute s-au făcut toate “brioșele” 😆
dar dacă întrebai ieri, n-aveam cifra exactă oricum. În schimb, ți-aș fi spus că sigur ia mai puțin. Mă rog, așa intuiesc eu. Greșesc?
Roxana
April 14, 2012 at 19:02 (UTC 3) Link to this comment
Imi cer scuze pentru greselile din text, autocorrectul asta e o bataie de cap
Roxana
April 14, 2012 at 21:10 (UTC 3) Link to this comment
Din pacate nu stiu dupa cit timp au atins perfectiunea, dar dupa 40 min erau cam bronzate:)
Mai experimentez de Craciun!
Paste Fericit!
De ce se face frig în bucătărie când merge hota? | Jurnal roz de cazarmă și nu numai
December 7, 2011 at 17:26 (UTC 3) Link to this comment
[…] frig DE LA HOTĂ DIN CAUZA GEAMULUI? El – nimic. O ţine pe-a lui. Explicaţii ştiinţifice aici. Tweet Related posts:October 26, 2011 — Cum n-am făcut găluşte cu prune (98)June 20, […]