Forța centrifugă fie cu tine!

Dragă tăticule Uraniule, mă cheamă Măriuca și am zece anișori și sînt premiantă și supărată că am primit de Crăciun de la mămica și tăticu cadou un meluț mic și pufos și alb și drăguț și dulcel și l-am botezat Ghiocel și uite ce s-a întîmplat ajută-mă te rog că doar tu poți. Deci ieri a fost la noi în sat iarmaroc cu călușei și tiribombe de învîrtit care m-am dus și eu cu mămica și tăticu și cu Ghiocel pt. ca să ne dăm în călușei cu lanț, care scăunelele nu erau tare sus ci numai pînă la brîu la mine care sînt mică de 10 ani și l-am legat pe Ghiocel cu o sforicică mică de gîtuț și de scăunel, ca cît se învîrte să alerge și el pe jos pîn iarbă sub scăunelul meu de călușel cu lanțuri de tiribombe să ne distrăm împreună la bîlci. Dragă tăticule Uraniule să vezi că n-a fost așa, ci cînd s-a pornit tiribomba să se învîrtească s-a ridicat scăunelul pe-o parte așa sus de vedeam acoperișele și cu el și meluțul meu care nu mai alerga pîn iarbă ci plutea pîn aer lîngă mine de sforicică și cît se învîrtea mai tare tiribomba atît se ridica și Ghiocel mai sus pînă ce sa rupt sforicica și a zburat peste primărie, căminul cultural și școala noastră din sat. Tată Uraniule deci ce te întreb eu care plîng de eri. Unde-i meluțul Ghiocel, de ce a fugit de la mine?

Măriuca Curie

Dragă Măriucă, motivul fugii este simplu, ca în desenul alăturat: învîrtindu-se odată cu tine, Ghiocel avea și el o viteză V. Și, normal, ar fi încercat să zboare pe direcția vitezei ăleia, dar îl ținea sfoara și-l forța să se deplaseze în cerc, odată cu lanțurile tiribombei. Cînd viteza a devenit prea mare, sfoara s-a rupt (vezi în poză: din cauza forței inerțiale numite „centrifugă“, care apare asupra mielului, și care trage de sfoară – caz în care devine reală, da-ți povestesc eu mai multe azi, mai tîrziu), iar mielul a plecat pe direcția vitezei (se cheamă „tangențial la orbita lui circulară“). Dar stai liniștită: dacă l-ai căutat după primărie, căminul cultural și școală și nu l-ai găsit, e bine, Ghiocel e viu. Orice aterizare de la care pleci pe propriile picioare e una bună, și o fi plecat săracul în pădure, unde măcar are de-a face cu pericole normale, precum lupii și urșii, că uneori binefacerile civilizației sînt greu de suportat.

P.S.: Te rog să nu te superi dacă mieluțul tău pare un cățel în desenul meu. Există un motiv și pentru asta.