Puțină știință cu pisici

E vineri, deci vorbim de chestii mai ușurele, așa, pentru uichend.

Nu, nu ne băgăm la mîța lui Schrodinger, aia e pentru altă dată. Sau nu.

O să vorbim despre faptul că pisicile înțeleg cauzalitatea. Serios, o echipă de cercetători de la Kyoto University, condusă de Saho Takagi, a studiat problema și a scris chiar un articol, publicat în Animal Cognition, o revistă Springer, cu titlul “There’s no ball without noise: cat’s prediction of an object from noise”.

Cică înțelegerea ideii de cauză și efect, împreună cu un super-simț al auzului, le ajută pe pisici să descopere unde li se ascunde prada.

Sau, în cuvintele autorilor:

We used an expectancy violation procedure to ask whether cats could use a causal rule to infer the presence of an unseen object on hearing the noise it made inside a container and predict its appearance when the container was turned over. We presented cats with either an object dropping out of an opaque container or no object dropping out (turning-over phase) after producing either a rattling sound by shaking the container with the object inside, or no sound (shaking phase). The cats were then allowed to freely explore the experimental environment (exploration phase). The relation between the sound and the object matched with physical laws in half of the trials (congruent condition) and mismatched in the other half (incongruent condition). Inferring the presence of an unseen object from the noise was predicted to result in longer looking time in the incongruent condition. The prediction was supported by the cats’ behavior during the turning-over phase. The results suggest that cats used a causal-logical understanding of auditory stimuli to predict the appearance of invisible objects. The ecology of cats’ natural hunting style may favor the ability for inference on the basis of sounds.

Ați înțeles, da? Japonezii au vrut să vadă dacă pisicile se folosesc de cauzalitate pentru a prezice existența unui obiect pe baza zgomotelor pe care le aud. Mai precis și mult mai puțin prețios, cercetătorii au ascuns obiecte în niște containere netransparente. Apoi scuturau containerele. Apoi le răsturnau. Containerele puteau să facă zgomot sau nu, puteau să aibă un obiect care să cadă din ele sau nu. Adică patru variante: zgomot+obiect, zgomot fără obiect, fără zgomot+obiect și fără zgomot fără obiect. Treizeci de pisici au fost filmate în timpul agitării containerelor. Ca să vedeți și voi cu ce se ocupă oamenii de știință.

Rezultatele au fost extrem de clare: pisicile s-au uitat mai mult (mai curios, aș zice eu, ca sclav de pisică, deci îndreptățit să am o opinie întemeiată în problemă) cînd auzeau zgomot în container. Cercetătorii zic că anticipau existența unui obiect, pe baza existenței zgomotului.

Apoi urma faza de răsturnare. Iarăși, pisicile priveau sensibil mai mult cazurile “de incongruență” fizică: zgomot, dar nici un obiect, sau liniște, dar cădea un obiect din container. S-ar putea spune că ce se întîmpla le viola logica. Sau așteptările.

Cum spun și autorii în articol:

There were significant differences between “Sound/Object” and “No sound/Object” conditions and “Sound/No object” and “No sound/No object” conditions during the turning-over phase: cats looked at the container for longer in the conditions incongruent with physical laws. This result suggests that cats inferred the existence (or absence) of the object based on the rattling sound (or no sound) and predicted the appearance of the object (or not), applying a physical rule.

Dar cel mai mult din articol mie mi-a plăcut fraza următoare:

This study may be viewed as evidence for cats’ having a rudimentary understanding of gravity.

Poate că de aia cad mereu în picioare. 🙂 Iar asta îmi aduce aminte de celebrul aparat de făcut antigravitație, dați-mi voie să mă citez singur:

Drumroll, padabum, abra-harachiri: aparatul universal antigravitaţie! Nu vă trebuie decît o sfoară, o pisică şi o felie de pîine cu unt. Pentru că se ştiu două lucruri: pisicile cad întotdeauna în picioare, iar feliile de pîine cu unt cad întotdeauna cu untul în jos. Deci se ia o pisică şi i se leagă felia de pîine pe spate, cu sfoara. Atenţie mare: felia de pîine trebuie să fie legată cu untul în sus, altfel mecanismul nu va funcţiona şi, mai grav, veţi avea o mîţă murdară de unt pe spate. Gata? Luaţi mîţa şi aruncaţi-o de sus. Minune! Pisica va vrea să cadă în picioare, iar felia de unt va vrea să cadă cu untul în jos, adică să întoarcă pisica cu picioarele în sus. Imposibil!, veţi zice şi veţi avea dreptate. Şi astfel, gravitaţia se va îndoi în jurul aparatului vostru, care va rămîne mereu în aer. Tot ce mai aveţi de făcut este să legaţi la el orice mîncare şi nu o veţi mai scăpa niciodată pe jos.

Și dacă nu mă credeți, uite, experimentul s-a făcut deja. Desigur, după cum veți vedea, este și o sursă de energie practic nelimitată. Mă rog, limitată doar de durata de vieți (9) ale pisicii.