Joaca de-a știința sau locul unde se întîmplă lucruri bune pentru copii

Se spune adesea că cea mai importantă resursă sînt oamenii. Rezultă că cea mai bună resursă a viitorului sînt oamenii mici de lîngă voi. Iar dacă visați la un viitor puțin mai luminos, nu mizați foarte mult pe “tradiționala școală românească”. (Pentru că, o să vă spun acum un secret, nu prea mai există. Iar Ministerul Învățămîntului face tot ce e omenește posibil să distrugă și ce-a mai rămas. Dar despre asta, mai tîrziu.) Există, însă, soluții și speranțe. Despre una dintre ele vreau să vă povestesc acum.

Se cheamă Casa Experimentelor. Deloc surprinzător, exact asta e: o colecție de cîteva zeci de experimente simple, care pot părea magice pentru ăștia mici, dar care îi ajută să înțeleagă mai bine lumea din jur.

Sigur, ați putea să vă luați copiii și să-i duceți la un muzeu. Sînt multe lucruri frumoase în muzee, și vor avea multe de învățat, dar muzeele sînt, oricum ai da-o, niște case ale trecutului, în care exponatele sînt superbe și de neatins. Literalmente, scrie peste tot “nu atingeți exponatele”. Încercați să faceți un copil să respecte asta! Casa Experimentelor e pe dos: copiii sînt încurajați să atingă exponatele, să tragă, să împingă, să învîrtă… mă rog, să iscodească. Este exact invers decît ce le cer tot timpul învățătorii și profesorii la școală (să stea cuminți cu mîinile la spate), dar este exact ce știu ei să facă mai bine.

Cînd intri în hala mare de pe Calea Vitan nr. 242, primul lucru nu-ți sare în ochi, ci în urechi: o chirăială nesfîrșită, ca și cum un stol de vrăbiuțe s-ar bate pentru trei bucăți de pîine. Pentru că, de fapt, chiar asta se întîmplă: armate de copii aleargă de la un experiment la altul (și sînt peste 80), se minunează, se sfătuiesc reciproc, se provoacă între ei și se bucură ca niște… ca niște copii de tot ce văd, ating și simt printre “jocuri”. Că, de fapt, ăsta e secretul locului, și ăsta e și secretul învățării: joaca. Ăștia mici se joacă cu niște ilustrări inspirate a diferitelor principii fizice, și astfel ajung să le cunoască și înțeleagă.

Voi știați, de exemplu, despre banda lui Moebius, bucla cu o singură față? Ei bine, puteți să le explicați banda asta copiilor, sau puteți să îi puneți să descopere singuri, pur și simplu, cum o buburuză ajunge peste tot pe banda asta.

Sînt acolo experimente de mecanică, de hidrodinamică (cu fluide, na!), de optică, acustică, electricitate, magnetism, cu unde… Chiar și cîteva chestii de matematică ilustrate foarte convingător, cum ar fi teorema lui Pitagora.

M-am distrat copios privindu-i pe cîțiva care încercau să meargă pe o potecuță în zigzag privind prin niște ochelari prismatici, care inversau stînga cu dreapta. Dup-aia am făcut schimb: eu încercam, ei chicoteau.

Găsiți inclusiv un lup, o capră și o varză pe care trebuie să le treceți rîul, ca în povestea din copilărie. Acum puteți face chiar voi și filmul.

Însă cred că cel mai spectaculos este generatorul Van de Graaff, care-ți face o freză de Einstein ca la carte. Poate vă așteptați la o poză cu mine cu părul zburit acum, dar nu o să vedeți, din două motive: am părul prea scurt și coada de copii hiperexcitați era muuult prea mare.

În cele vreo două ore cît am stat la Casa Experimentelor, mi-a renăscut speranța că poate nu-i totul pierdut. Cea mai importantă superputere a copiilor, curiozitatea, părea vie și bine-mersi, în ciuda a tot ce au de suportat din partea școlilor, în timpul săptămînii. Și aici cred că e secretul: faceți orice, numai nu-i lăsați pe oamenii mari care –haha– ne conduc să stingă lumînarea curiozității. Viitorul vostru și al copiilor voștri depinde de asta. Învățați-i să pună întrebări, să iscodească, să caute, și faceți orice ca nu cumva să uite să se mire de lumea care-i înconjoară. Începutul există.

Așadar, luați-vă-n brațe copiii, ca pe strategice arme și duceți-i la Casa Experimentelor. (Sanchi! Oricum știu că ȘI pentru voi o faceți, deci, dacă n-aveți copii, împrumutați-i! Eu așa am făcut.) O lume nouă vă așteaptă acolo, nu veți regreta. 🙂

PS Nu vă duceți întins acolo, așteptîndu-vă să intrați direct. E cu programare: sînt mulți copii curioși în țară (da, da, vin și din afara orașului), deci intrați pe site și faceți o rezervare. Deocamdată e fără plată, dar toată lumea e încurajată să facă o donație la sfîrșit. De la 1 iulie, intrarea va fi pe bază de bilete, dar pînă atunci “curatorii” trebuie să demonstreze că există suficient interes, deci nu fiți chitră (sau chitre?). E pentru copiii voștri!