«

»

Mar 01 2016

Bacterii ochioase, creiere dezghețate și supraveghere mai precisă

slime vision*Oamenii studiază bacteriile de vreo 340 de ani. Și totuși, cumva, nu le-a sărit în ochi faptul că bacteriile funcționează ca niște ochi! Cercetătorii știau că bacteriile pot sesiza lumina, îndreptîndu-se sprea ea, dar n-aveau habar cum funcționează treaba asta. Un grup de cercetători britanici (stați, nu e banc! Erau și cercetători germani cu ei) au remarcat, întîmplător, că dacă proiectezi lumină dintr-o parte, în partea opusă a unei bacterii apare un punct focalizat de lumină. Atunci au realizat că celulele funcționează ca niște ochi: focalizează lumina pe peretele opus, iar asta declanșează mișcarea bacteriei în celălalt sens. Iar bacteriile există de vreo 2,7 miliarde de ani. Deci, într-un fel, natura descoperise principiul de bază al funcționării ochiului cu mult înainte de a-l “implementa” în animale.

frozen-brain*Niște cercetători americani au reușit, pentru prima dată, să înghețe un creier de mamifer și să-l readucă la normal în stare aproape perfectă, păstrînd intacte membranele celulare, sinapsele și structurile intraceluare. Vă dați seama ce mișto e chestia asta? E pentru prima dată cînd avem o procedură care poate proteja tot ce este implicat în învățare și memorie (cred cercetătorii). Destul de curînd, știința o să fie suficient de matură încît să poată conserva identitățile personale peste timp și să le încarce într-un corp sănătos sau într-un robot. Nu știu dacă oamenii vor fi suficient de maturi, dar asta e altă discuție. Oricum, măcar expresia “Băiatul ăsta e destul de dezghețat” va avea și un sens literal.

Good_gdop*Știți cum funcționează sistemul GPS? Există o salbă de sateliți în jurul Terrei, astfel încît în orice punct te-ai afla pe suprafață, cel puțin 4 sateliți ar fi pe cerul tău. Toți sateliții ăștia trimit niște semnale, care sînt primite de receptorul cu GPS. Care face niște calcule (nu intru în detaliu) și-ți spune cu precizie care e punctul ăla pe Terra unde te afli. Doar sistemul GPS, de capul lui, îți dă o precizie de vreo 10 metri. Mai nou, o tehnologie numită DGPS (Differential GPS) adaugă la sistemul de sateliți niște stații de la sol, iar asta crește precizia la un metru. Ahaa, dar tot nu e suficient! (Cel mai probabil pentru agențiile de spionaj și supraveghere – știți voi, CIA, FSB, SRI, din astea – dar și pentru viitoarele mașini care se conduc singure și case ineligente.) Așa că o echipă de la University of California in Riverside a dezvoltat o tehnologie și mai șmecheră, care se folosește de măsurători inerțiale de la “bordul” divaisurilor. De fapt, s-a mai încercat asta, dar datele erau atît de multe că-ți trebuiau ditamai computerele ca să faci calculele. Californienii au creat niște algoritmi noi, care acum au făcut calculele mult mai ușoare iar, ca rezultat, GPS-urile îți pot spune unde te afli cu precizie de cîțiva centimetri. Încă nu-mi pot imagina clar la ce folosește hiperprecizia asta, dar sigur folosește la ceva. Mereu s-a zis asta, cu toate tehnologiile.

Text apărut în Cațavencii din 17 februarie 2016.

1 comment

  1. o femeie

    despre bacterii, dupa ce il citii (partial, sunt depasita) de Fukuoka, am constientizat ca traiesc intr-o supa de bacterii, si eu o alta bacterie printre ele. Asa cum ele sunt prietenoase cu mine, si eu am devenit prietenoasa cu ele si traim intr-un ecosistem echilibrat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450