Oscarurile pentru științe

Da, Marțianul… Între timp, pe Pămînt s-au anunțat, ca în fiecare an pe vremea asta, laureații premiilor Nobel pe 2015. Pentru cei care nu știu (or mai fi și din ăștia), Nobelurile sînt Oscarurile științei. Sigur, nu vor veni niciodată cu la fel de mulți bani cît cîștigă un Matt Damon, dar e pe undeva de înțeles: omul arată mult mai bine decît creierul lui Hawking, să zicem. Spun “Oscarurile științei” pentru că, sincer, doar alea au greutate. Păi, da! Nobelul pentru pace e o glumă tristă, cel pentru literatură e ridicol de politizat, mai nou, iar economia nici nu știu de ce are un premiu al ei, inventat prin anii ‘60. Dar, deh, cu excepția celui din urmă, premiile sînt trecute în testamentul lui Alfred Nobel. Ăsta cu pacea suna chiar nobil, în 1901, înainte ca două războaie mondiale să ucidă împreună către 100 de milioane de oameni. Tot pe atunci nu se inventaseră nici televiziunea, nici Internetul, iar literatura chiar avea puterea de a șlefui mințile, și Nobelul ei avea noimă. Dar să revenim.

S-au anunțat cîștigătorii premiilor Nobel. Să-i anunțăm și noi, deci.

Pentru fiziologie sau medicină, premiul se împarte între trei cercetători.  iau jumătate pentru descoperirea avermectinei, o substanță pricepută în a elimina viermii rotunzi fără a afecta gazdele. Cei doi au descoperit avermectina în bacteriile care au dat și streptomicina. Este un medicament extrem de potent în lupta împotriva oncocercozei (i se mai spune orbire-de-rîu), a doua cauză de orbire în lume, și împotriva elefantiazisului, care incapacitează anual zeci de milioane de oameni. Cealaltă jumătate revine chinezoaicei Youyou Tu (da, s-a dat deja gluma cu cîntatul lui “Happy Birthday”), de la Academia Chineză de Medicină Tradițională, pentru descoperirea artemisininei. Care reduce dramatic mortalitatea cauzată de malarie (jumătate de milion de victime anual).

Hm, poate remarcați ceva aici: Nobeluri pentru tratarea unor boli tropicale. Al căror areal se extinde încet, pentru că nici clima temperată nu mai e ce-a fost, dacă înțelegeți unde bat…

În chimie, Nobelul l-au luat Tomas Lindahl, Aziz Sancar și Paul Modrich pentru studiile lor privind modurile în care celulele își repară ADN-ul stricat. Dacă nu e prea clar ce mare brînză au făcut, gîndiți-vă la cancer. Care nu e altceva decît o colecție de celule cu ADN-ul defect, pînă la urmă, iar studiile celor trei pun o cărămidă uriașă în zidul ridicat împotriva bolii ăsteia teribile. Dar mai ajută și în înțelegerea (și încetinirea) îmbătrînirii și în lupta împotriva bolilor degenerative. Lindahl a arătat cum celula repară ADN-ul deteriorat în timp. Pentru că ADN-ul nu e o moleculă stabilă, în timp se strică de la sine, iar natura a găsit o cale de a-l repara. Lindahl a găsit și el calea aia. Sancar a studiat felul în care radiația ultravioletă (sau alți factori cancerigeni) “defectează” elicea dublă a ADN-ului, și s-a prins cum își repară celulele defecțiunile. Iar Modrich a descoperit cum au grijă celulele să nu copieze greșit informația genetică, mai precis cum repară, în timpul diviziunii celulare, greșelile care apar inevitabil în procesul de copiere a ADN-ului original.

Cred că sună complicat rău. Asta pentru că exact așa este. De-aia nici nu intrăm în detalii, 1) pentru că v-ar năuci complet și, mai ales, 2) pentru că nu le înțeleg nici eu foarte bine, genetica e pe cît de fascinantă pe atît de grea. Oricum, ce au făcut oamenii ăștia de prin anii ’70 în chimie și medicină ne va lungi sensibil viața și o va face mai ușoară. Iar asta nu e deloc puțin lucru.

Cît despre Nobelul în fizică, îl lăsăm pe data viitoare. Pentru că nu ne lungește viața. Dar mai ridică puțin cortina și ne lasă să tragem cu ochiul la mecanismele Universului.

Text apărut în Cațavencii din 14 octombrie 2015.