Pe aripile enervante ale muzicii

Care-i prima chestie din copilărie care vă sare în minte cînd zic “urechelniță”? Corect: o insectă care intră în ureche și nu mai poate ieși de acolo. Ce altceva mai știți cu aceeași proprietate? Corect din nou, cîntecele alea idioate pe care ne trezim că le fredonăm împotriva propriei voințe. Earworms le spune în engleză, de la traducerea literală din germană a cuvîntului Ohrwurm, care înseamnă taman urechelniță (englezii n-au același nume pentru insecta ăsta).

Savanții, ca s-o facă pe nebunii, îi spun Imagine Muzicală Involuntară (IMI). Și, o să rîdeți, o studiază. Nu mă întrebați de ce, probabil că le dau firmele de marketing bani. Au și motive să studieze IMI, un sondaj finlandez arată că 92% dintre noi pățim asta cel puțin o dată pe săptămînă.

Dar de ce ni se întîmplă să fredonăm cîte o zi întreagă melodii tîmpite? Păi, în primul rînd pentru că sîntem expuși în mod enervant de repetat la cîte un cîntecel. Cum ar fi Jingle Bells, în toate mallurile, de Crăciun. Un alt factor major sînt, cică, asocierile: dacă un cîntecel este puternic conectat, în mintea noastră, fie vizual, fie olfactiv, cu o amintire sau cu o stare emoțională, de cîte ori avem aceeași stare sau întîlnim situația din amintire vom pățim cîte o urechelniță din astea. De exemplu, dacă în trecut de cîte ori intram într-un mall de Crăciun auzeam Jingle Bells, cînd vom intra, data viitoare, într-un mall împodobit o să ne trezim fredonînd Jingle Bells. Mie mi s-a întîmplat de Paște.

Și știți ce le mai face pe melodii să devină “urechelnițe”? Exact, simplitatea liniei melodice și repetitivitatea. Does this jingle any bells? (Haha, joc de cuvinte! În engleză! 200 de puncte!) Cu alte cuvinte, este destul de puțin probabil să vă treziți fredonînd, obsesiv, ceva de Monteverdi*. (Dacă se întîmplă, nu știu ce să zic, mai ieșiți și voi din casă, mai căutați compania oamenilor…) Niște cercetători – evident, britanici – chiar au dezvoltat un model predictiv care ghicește, în 80% din cazuri, potențialul de urechelnițizare (wow, 15 litere! Încă 100 de puncte!) al unei melodii.

Bun, am fredonat cîntecelul, cum scăpăm de el? Prima soluție este munca. Adică să vă aruncați în ceva care este atît de captivant și acaparator încît vă sare melodia din cap. Haha! Munca, la noi! OK, hai să căutăm altceva, fără muncă. Una dintre tehnicile recomandate este aducerea la saturație. Ne punem căștile, băgăm melodia cu pricina și dăm la maximum. Eventual cîntăm și noi. Tare. Ori ne sare melodia din cap, ori ne sar colegii în cap. Ori amîndouă, cum ne-o fi norocul. A doua metodă este, zic eu, și cea mai periculoasă. Presupune să găsim altă melodie care să înlocuiască urechelnița. Există un singur risc, și e mare: să sărim din lac în puț. Dar deh, ce să vă fac dacă nu v-a plăcut munca?

Iar acum, să repetăm în cor: Jingle bells, jingle bells, jingle all the waaaay…

Nic Sârbu

*Claudio Giovanni Antonio Monteverdi, compozitor italian, 15 mai 1567 ­– 29 noiembrie 1643, a marcat tranziția între muzica renașterii și perioada barocă. Autorul celei mai vechi opere interpretate frecvent, “L’Orfeo”. Wikipedia rulz.

Text apărut în Cațavencii din 15 februarie 2015.