Astă vară răspundeam la una dintre cele mai simple întrebări ale copiilor mici: “de ce e marea sărată?”. Pe scurt, răspunsul era că minereurile dizolvate în apa rîurilor ajung, pînă la urmă, în ocean, iar asta îi conferă salinitatea. Păi, și ce se întîmplă în continuare? Apele rîurilor continuă să aducă minereuri la ocean, și prin urmare apa devine din ce în ce mai sărată? Logic, așa ar urma să se întîmple, însă natura a construit și mecanisme prin care sărurile sînt eliminate din apa mării, cercetătorii le spun “salt sinks”, (evacuări de sare). Grație lor, apa mării se află într-un oarecare echilibru.
Ce mai directă cale de “desărare” este prin evaporare. Ar părea că se întîmplă exact pe dos, adică apa se evaporă, iar drept urmare concentrația de săruri crește. Și de fapt, chiar așa se întîmplă inițial: concentrația crește pînă cînd apa nu mai reușește să țină atît de multe săruri dizolvate, așa că ele se depun în depozite de “evaporite” care se întăresc în roci sedimentare pe fundul mării. E un proces similar cu cel prin care doar o anumită cantitate de vapori de apă încap în atmosferă.
Asta este doar cea mai simplă cale de a evacua sărurile din apa mării. Vîntul joacă și el un rol, împroșcînd lichidul mării pe mal, unde apa se evaporă și rămîne doar sarea. La fel, diverse procese chimice în care este implicată magma de pe fundul mării sau diverse argile joacă și ele un rol, prin extragerea anumitelor minerale (Mg+2, K+2) din apă.
Și viața marină reglează salinitatea apelor mării. Multe animale ingerează sau extrag săruri în alte moduri din apa de mare (cum sînt ioni de Si4+ și Ca2+) , pe care fie le incorporează în propriul organism (cochiliii), fie le excretează. Și mineralele astfel extrase ajung să se depună în roci sedimentare.
Pe lîngă căile de mai sus de a extrage săruri din apa mării, echilibrul este restabilit de apa dulce din rîuri și din ghețarii topiți, astfel încît salinitatea mării rămîne relativ constantă. De fapt, este vorba despre un soi de feedback, echilibrul are de-a face cu concentrația actuală: cu cît e mai mare, cu atît ratele de eliminare prin căile de mai sus sînt mai mari. Așa se face că, în ultimii 1,5 miliarde de ani, salinitatea din ocean se menține undeva pe la 3-3,5%. Mă rog, s-a menținut, pentru că în ultimii ani a început, încet, să decrească. Știu, n-o să vă placă să auziți, dar are de-a face cu schimbările climatice. Ghiciți urmarea…
Text apărut în Cațavencii din 7 decembrie 2016.
De-a tura-vura