Smelling in the rain

Zilele astea plouă în continuu, de nu mai ştiu ăştia ce culori să bage la codurile meteo. Dar dacă vă place, ca şi mie, să vă plimbaţi prin parc după ploaie, poate aţi remarcat mirosul ăla fain, de “după ploaie”. Şi totuşi, de unde vine şi de ce nu miroase mereu aşa?

În primul rînd şi cel mai uşor de detectat în oraş, după o furtună, este mirosul de “curat”. Nu, nu e din cauză că apa mai spală niţel oraşul în locul REBU-lui. De fapt, este vorba de ozon, trei atomi de oxigen lipiţi împreună de către fulgere. Altfel, în mod obişnuit, ozonul stă în straturile înalte ale atmosferei şi ne apără de radiaţiile UV nasoale de la Soare şi nu numai. Aici, jos, e toxic, dar uneori este produs de către maşini (mirosul puţin înţepător din intersecţii e de la ozon) sau, cum spuneam, de către fulgere. Miroase a “curat” pentru că, de fapt, seamănă la miros cu clorul. Şi vă aduce aminte de culoarele liceului. Sau, cel puţin, mie de asta îmi aduce aminte.

Al doilea miros al ploii e, de fapt, al pămîntului. Mirosul ăla de cernoziom reavăn (ha, vă place asocierea? aţi uitat de cernoziomul de la lecţiile de geografie!), de pămînt umed întors cu plugul. Relax! Aşa miros, de fapt, nişte bacterii din sol. Iar mirosul e cu atît mai intens cu cît a fost, înainte de ploaie, o secetă mai lungă. Pentru că în perioadele de secetă, anumiţi microbi produc spori. Cu cît a durat mai mult seceta, cu atît au fost generaţi mai mulţi spori. Dar mirosul nu este al sporilor, ci al unei substanţe produse în timpul “fabricării” sporilor, substanţă numită geosmină. Poate aţi remarcat, totuşi, că dacă vă aflaţi într-o pădure, după ploaie, parcă mirosul de pămînt ud e mai tare decît cel de “curat”. Logic, nu e prea curat în pădure, dar există destul de mult pămînt, nu? 🙂 Nu, de fapt nasul uman e mult mai sensibil la geosmină decît la ozon, şi pe-acolo e pur şi simplu mai mult pămînt decît în oraşe.

Al treilea miros al ploii este al ierburilor. Care secretă diverse uleiuri, printre ele la loc de frunte se situează unul cu atrăgătorul nume 2-izopropil-3-metoxi-pirazină. Da, de-aia oamenii de ştiinţă i-au spus “petrichor” de la “petros” –piatră, şi “ichor” – sîngele auriu al zeilor. Pentru că e ca un ulei galben pe care ocercetătorii l-au extras prima dată din argilă: plantele îl secretă în vreme de secetă, el se scurge în “pietre” şi se evaporă din sol cînd plouă, împreună cu geosmina. Aparent, petrichor-ul încetineşte creşterea plantelor, şi se crede că ele îl secretă pe secetă ca să nu-şi împrăştie seminţele în vremuri de restrişte.

Nu, am verificat, se pronunţă “petrichor”, deşi am fost tentat să-l pronunţ “petrişor”. Însă, mai potrivit pentru inundaţii ar fi fost să se pronunţe “Cătălin Radu Tănase”, parcă el se lupta cu puhoaiele pe la TV.

Aşa, deci mirosul ploii este, de fapt, al ozonului, al pămîntului şi al ierburilor. Şi e atît de plăcut încît pariez că există deja parfumuri “Après la pluie”. Dacă nu, ce mai stăm? Cum altfel să-i punem în contact pe orăşeni cu natura?

Text apărut în Caţavencii din 4 iunie 2014.