Ce au în comun lumînările şi incendiile de pădure?

*“Haha, ce tîmpenie!” veţi spune. “Focul, desigur!” Da, aşa e, dar mai au ceva în comun: ambele pot fi stinse dacă suflăm peste ele. Ceee? Cum adică? Adică e o idee a unui australian, simplă, eficace şi, mai ales, spectaculoasă: poţi stinge focuri cu explozii. Fight fire with fire, cum ar veni.

Mai precis, ideea are de-a face cu procesul prin care stingem lumînările de pe tort (şi poate aşa i-a şi venit). Cînd suflăm în lumînări, de fapt împingem niţel flacăra de lîngă combustibil (în cazul ăsta, ceara lumînării). Fără combustibil, flacăra se opreşte din ars. Şi gata, am stins lumînarea.

Acum, să aplicăm aceeaşi idee la o scară mare. Ne-ar trebui un suflător profesionist, nu? Nu, ne trebuie ceva mult mai de impact. Şi nu, nu mă gîndesc la capătul din spate al unui motor cu reacţie, deşi ar fi o idee. E proastă doar pentru că e destul de dificil să duci un jet în pădure, unde ard jdemii de hectare, să-l pui cu spatele la foc şi să-i dai cheie. Există soluţii mai simple.

(LATER EDIT: nici ideea cu jetul n-a fost ocolită. Nişte unguri au montat două reactoare de MiG pe un tanc şi sting incendii petroliere cu ele. Uitaţi-vă, filmuleţul e beton.)

Cea mai simplă şi, cum spuneam, mişto pentru bărbaţi şi copiii de doişpe ani a căror vîrstă o au primii sînt exploziile. O explozie lansează, mai întîi, o undă de şoc, iar asta are exact rolul aerului suflat peste lumînări: îndepărtează focul de sursa lui, în cazul focului de pădure – copacii.

Iar, în afara unei explozii, nişte unde de şoc sînt produse şi de către difuzoare, alea care vă scutură plămînii cînd staţi în dreptul lor. Deci tot ce aveţi de făcut, dacă mai vedeţi vreun incendiu, e să fugiţi repede să luaţi nişte boxe mari şi să băgaţi bumpţi-bumpţi la greu. Cea mai plăcută cale de a deveni eroul vecinilor, în timp ce băgaţi la greu muzica pentru care vă înjură.

De aici aflaţi mai multe şi vedeţi şi cum anume merge treaba cu exploziile. Pretty cool, huh?

* Iar vorbim despre viitorul medicinei. Asta pentru că prezentul, pe-aici pe la noi, nu ne place deloc. Nişte cercetători texani au inventat un soi de iepuraş Duracell. Ei şi? Ce mare lucru au făcut? Păi, nu e mare, că e foarte mic. Foarte mic! De 500 de ori mai mic decît un grăunte de sare. Cercetătorii din Texas au creat un nanomotor foarte tare: e şi relativ simplu de făcut (Cei de la Berkeley au făcut şi ei un nanomotor genial, dar extrem de greu de produs), e şi durabil (funcţionează timp de 15 ore, în timp ce nanomotoarele anterioare abia dacă rezistau cîteva minute) şi se învîrte aproape la fel de rapid ca un turbopropulsor: 18000 de rotaţii pe minut! Imaginaţi-vă o armată de roboţei cu motoare din astea, umblînd prin corpul vostru, împrăştiind medicamente direct unde e nevoie sau căutînd celule bolnave şi făcîndu-le bucăţi. Vă imaginaţi? Bun, pentru că exact asta se va întîmpla. Şi nu peste 50 de ani, ci mult mai curînd. Ei, acum să vă văd eu: cum o să le băgaţi banii în buzunarul halatului unor roboţei atît de mici?

Text apărut în Caţavencii din 28 mai 2014.