…Ar însemna, de fapt, că Terra s-a oprit din rotaţia în jurul propriei axe. N-o să se întîmple asta. Cel mult, peste nişte miliarde de ani, ziua ar ajunge să fie cît anul de lungă, adică cele două mişcări (rotaţie în jurul axei şi revoluţie în jurul Soarelui) vor fi sincronizate. Terra va arăta Soarelui mereu aceeaşi faţă. Cum face Luna cu noi acum. Deci hai să ne imaginăm cum ar fi dacă Pămîntul s-ar opri din învîrteală.
Ar fi nasol, v-o zic de pe acum. Să începem cu o întrebare simplă: ce credeţi că s-ar întîmpla cu oceanele?
Păi, să vă spun eu. Din cauza rotaţiei în jurul axei, Terra nu e o sferă perfectă, suprafaţa ei este puţin mai bombată la ecuator şi mai turtită la poli. Ca un ou culcat, dacă vreţi. (Vă puteţi convinge singuri, cu o găleată plină cu apă legată cu o sfoară. Dacă vă învîrtiţi, găleata va urca, încet-încet, astfel că atunci cînd vă învîrtiţi foarte repede sfoara va fi orizontală. Apa din găleată e doar ca să vă stropiţi în proces, făcînd experimentul nu doar nerdy, ci şi plin de satisfacţii pentru cei care vă privesc.)
Cînd oprim rotaţia, scoarţa Terrei nu se va relaxa imediat către o formă “mai” sferică. Dar oceanele o vor face mintenaş. Pămîntul e cu vreo 40 de kilometri mai “gras” la ecuator faţă de poli. Din ăştia, vreo 8 sînt de apă. Toată apa aia va migra către poli. Astfel că, după nu foarte mult timp, Terra va arăta ca o zebră: două superoceane la Polul Nord şi Polul Sud, separate de un supercontinent la ecuator. Ca în imagine.
Remarcaţi, vă rog, că din Europa nu mai rămîne, practic, nimic. Mai jos aveţi şi video, cum s-ar petrece tot procesul, pas cu pas.
Nu ştiu de ce nu merge automat, dar uite sursa: http://www.esri.com/news/arcuser/0610/nospin.html.
Dar staţi aşa, treaba cu oceanele e cel mai mic inconvenient. Ce altceva credeţi că s-ar întîmpla? Exact ca în cazul apei, nici aerul nu va sta locului. Adică va migra către poli, astfel că, la ecuator, ne depresurizăm masiv. Iar la poli va creşte presiunea. Şi, cel mai grav, cîmpul magnetic s-ar opri. Sau diminua drastic, în cazul în care rămînem cu aceeaşi faţă la Soare. Deci, dacă vom fi scăpat (unii) de înec, asfixie sau hiperpresiune, tot ne-am ars. Literalmente. Adică toate cremele cu SPF un milion din lume nu ne-ar salva de la prăjirea de către radiaţia solară. Noroc că nu apucăm noi apocalipsa asta. Pînă atunci ne explodează Soarele.
Text apărut în Caţavencii din 27 noiembrie 2013.
9 comments
Skip to comment form ↓
Mostrofontz
December 5, 2013 at 08:52 (UTC 2) Link to this comment
Mai Taica, cu riscul de a fi plictisitor, eu tot nu tac. Ai uitat, zic eu, un efect catastrofal important: daca Pamantul se opreste instantaneu din “invartision”, atmosfera nu va face acelasi lucru, ca e fluida. Asadar va continua sa se roteasca cu circa 1674 km/h. Asadar odata cu apa care navaleste, o sa bata si un soi de alizeu cu o viteza comparabila (daca nu chiar mai mare!) cu a unei unde de soc nucleare, asa ca, zau, nu stiu ce o sa mai ramana din noi…
Cu presiunile nu-s deloc convins, da’ tre’ sa mai sap ca sa ma lamuresc si nu prea am timp…
Tata Uraniu
December 5, 2013 at 11:41 (UTC 2) Link to this comment
Mostrofoantze, episodul ăsta era doar cu oceanele. ÎN caţavencii de ieri vorbesc şi despre vînturile astea de 1600 de kilometri pe oră. Aibi răbdare, că în ziar nu încap atît de caractere… 🙂
Mostrofontz
December 5, 2013 at 12:10 (UTC 2) Link to this comment
Aaaaaa, asa carevasazica… E pa telenovele acuma! Faci concurenta la Soliman ala Magnificu’?
Tata Uraniu
December 5, 2013 at 12:18 (UTC 2) Link to this comment
normal! vreau şi io rating de soliman…
Mostrofontz
December 5, 2013 at 14:26 (UTC 2) Link to this comment
Ma crezi ca n-am vazut nici un episod – ce episod, nici macar un sfert de episod?! Tot ce stiu despre el (despre serial, ca despre Soliman mai stiam) am aflat de pe la femeile de la birou…
Tata Uraniu
December 5, 2013 at 14:29 (UTC 2) Link to this comment
Ştii deja mai mult ca mine, ai femei la birou :). Eu am văzut ceva parodii, pe la Serviciul Român de Comedie, cred. Şi o reclamă la portocale!
Tata Uraniu
December 5, 2013 at 11:43 (UTC 2) Link to this comment
Iar toate astea se întîmplă doar dacă Terra se opreşte brusc. dacă se încetineşte lent, cum de altfel o şi face, toate chestiile astea dispar, mai puţin separarea oceanelor şi căderea cîmpului magnetic.
che
December 11, 2013 at 10:24 (UTC 2) Link to this comment
…forta centrifuga ar deveni zero.
Cine s-ar mai opun fortei gravitationale?
Am deveni mai grei, ne-am ingrasa toti deodata. 😐
marius sacalos
March 17, 2015 at 10:12 (UTC 2) Link to this comment
Intr-adevar acesta este scenariul in cazul in care Pamantul s-ar opri a se invarti in jurul propriei axe. El totusi va continua sa se invarta in jurul Soarelui. Prin urmare, va avea suficienta energie pentru a sustine viata in continuare.
Nu va speriati! Viata pe Pamant nu va disparea. Va fi doar diferita.
Omenirea va construi sere si solarii nu pentru a feri plantele de frig ci de caldura. O mare parte din uscat va fi acoperita de celule fotovoltaice la umbra carora va inflori o civilizatie iubitoare de caldura. Energia produsa de panourile solare va fi folosita pentru a topii gheata de pe partea intunecata a Pamantului, si astfel omenirea va obtine apa necesara functionarii toaletelor.
45% din industria acelor vremuri va produce frigidere casnice, industriale si de buzunar. 45 la suta din industrie va produce panouri solare iar restul de 10 la suta se va ocupa de reducerea efectelor negative ale incalzirii (semi) globale si de buna functionare a internetului.
“Zgarie norii” vor fi de mult istorie. Bogatasii din intreaga lume (si in special cei din Peninsula Arabica) se vor lua la intrecere pentru a construi cel mai adanc “zgarie centrul Pamantului”. Aceeasi bogatasi, in loc sa-si petreaca vacantele pe Coasta de Azur, in Insulele Caraibe sau in Bora-Bora, vor prefera fatza intunecata a Pamantului, considerata ca fiind o oaza de racoare inaccesibila plebeilor.
Evazionistii fiscal isi vor transfera banii negri din Elvetia, Cipru si Cayman in noile banci de pe fata intunecata a Pamantului. Acolo va fi un acces liber la bani gheatza.
Toate inchisorile vor fi situate pe fata intunecata a Pamantului. Abia atunci puscariasii vor simti cu adevarat ce inseamna sa ajungi “la racoare”! Puscariasii vor fi nevoiti sa pedaleze cate 8 ore pe zi la biciclete dotate cu dinam, ceea ce le va furniza suficienta energie pentru as-i incalzi ciorba de licheni din meniul zilnic.
Cererea mondiala de alimente se va diminua drastic deoarece OMUL NOU se va hrani partial prin fotosinteza si partial prin nepasare. Prin urmare, bautura de baza va fi urina, mult mai curata si mai ieftina decat apa minerala Evian ori Borsec.
La tropice, aerul va fi asa de rarefiat si de ozonat incat oamenii vor refuza sa mai mearga la munte.
In campaniile electorale, politicienii vor da mita frgidere in loc de fulare si geci.