Cîţi dintre voi pot spune, cu mîna pe inimă, că au auzit vreodată de Leonardo Pisano Bigollo (c. 1170-c. 1250)? Normal, nimeni. Da’ dacă vă spun că el e omul care a adus numerele arabe în cultura europeană, probabil obosit de toate MCMXV-urile mai vechilor săi conaţionali, nu-i aşa că parcă începe să vă placă tipul? Dar staţi, că asta nu e tot. Dacă luaţi un Leonardo Pisano Bigollo vă mai oferim, gratis, şi numele sub care era cunoscut de către contemporani: Fibonacci. Aha, acum parcă vă filează o lampă… (asta e doar pentru ăi mai bătrîni, care au prins televizoarele Diana H2).
Pe lîngă numerele arabe, pentru care nimeni nu-şi aminteşte de el, Fibonacci ne-a mai lăsat (şi cu asta a intrat în istorie) şirul al cărui nume îl poartă: şirul lui Fibonacci. Care e foarte simplu: primele două elemente sînt 0 şi 1. Următoarele sînt făcute din suma celor două dinainte: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34…
De ce e important şirul ăsta, şi implicit tac’su? (Mă rog, de fapt e tac’su adoptiv, pentru că şirul lui Fibonacci era cunoscut cu şase sute de ani înainte, de către hinduşi, deşi suspectez că sub alt nume. Fibonacci doar l-a adus în cultura vestică.) Păi, nu ştiu cum se face, dar ne împiedicăm de şirul lui Fibonacci peste tot, în natură. Uite, numai, la noi: avem un nas, două mîini, trei articulaţii la mînă, cinci degete… Bine, poate exemplul ăsta e tras niţel de păr.
Dar ştiaţi că pînă şi coada cameleonului se învîrte într-o spirală Fibonacci? Normal că nu. Nici eu. Dar că, de exemplu, numărul strămoşilor unui trîntor e şirul lui Fibonacci? Hai să vă explic: trîntorii ies din ouăle nefecundate de către un alt trîntor. Deci trîntorii n-au decît mamă. Care are doi părinţi: un el şi-o ea. Care au trei
părinţi: un trîntor şi două albine. Care au cinci… You get the idea. Apoi, multe dintre spiralele care apar în natură urmează şirul lui Fibonacci: solzii pe conurile de brad, petalele unui trandafir, scoarţa ananasului, bucheţelele de conopidă şi tot aşa. Pînă şi spiralele uraganelor şi galaxiilor au de-a face cu italianul nostru. Şi tranzacţiile la bursă. Dar aici e mîna omului. Aia cu trei articulaţii, cinci degete… Însă, probabil, cel mai cunoscut exemplu este cochilia nautilusului. Un fel de frate al sepiei, dar cu coajă. Care creşte, în timp, urmînd o spirală Fibonacci, ca-n poză.
“Şi – veţi întreba – unde-i legătura cu care ne-ai aburit în titlu, de-am crezut că scrii cu fotbal?”. Păi, cu ce sînt acoperite tribunele Stadionului Naţional, după meciuri? Cu seminţe de… floarea… soareluuuui! Nici asta n-o ştiu mulţi, dar seminţele de floare sînt aranjate, pe discul florii, în spirale Fibonacci. De-aia o să merg eu la meciul cu Grecia. Susţin ştiinţele naturii!
A, da, uite şi alt exemplu de spirală Fibonacci:
Text apărut în Caţavencii din 6 noiembrie 2013.
4 comments
Skip to comment form ↓
Mostrofontz
November 14, 2013 at 15:09 (UTC 2) Link to this comment
Taicale, p-asta ai citit-o?
http://www.lhup.edu/~dsimanek/pseudo/fibonacc.htm
E bine sa-i asculti si p-ailalti intotdeauna…
cruela de vila
November 14, 2013 at 23:55 (UTC 2) Link to this comment
ia si da la mine un fibonacci d-asta:
😉
http://surprisingromania.com/marile-taine-ale-pamantului-romanesc-vortexul-sacru-2/
hai sa traiasca nasu mare, mirele , mireasa si vortexu’!
cruela de vila
November 15, 2013 at 00:00 (UTC 2) Link to this comment
si be)

cand ai zis-o p-aia cu semintele si stadionul, am fost sigura ca vorbesti despre qintalele de seminte care se haleste si se scuipeste pe stadion, de raman la final cojile insiruite stiintific!
😉
Shoric
November 16, 2013 at 23:18 (UTC 2) Link to this comment
si totusi ramane intrebarea cine a facut zerou` ala 🙄