Deci avem foc și apă. Primele crize le-am trecut cu bine. Acum poate ar fi timpul să ne concentrăm puțin pe mîncare. Puțin mai mult, de fapt: și azi, și mîine vom vorbi despre asta, urmînd ca de luni să ne ocupăm de reconstruirea civilizației. Aia care tocmai s-a sfîrșit, de nu mai știm să facem nica fără mase plastice.
Îmi aduc aminte de povestea unui prieten norvegian care a făcut armata la trupele lor speciale. Povestea că, de cîte ori erau aruncați din avion prin sălbăticie, doar cu o busolă și un cuțit, prima lor grijă era să găsească vreun sătuc, ceva. Pentru că sătucul, ceva, avea cea mai clară sursă de mîncare: găinile sătenilor. Omul spunea fără rușine că, dacă avea ocazia, fura o găină-două și rezolva cu hrana pe cîteva zile.
Nu spunea greșit, ca dovadă a supraviețuit tuturor exercițiilor de supraviețuire la care îl supunea armata: animalele domesticite sînt, de departe, cea mai sigură sursă de hrană.
De asta și se recomandă ca, în caz de sfîrșitul civilizației, să faceți rost de cîteva găini. Nu vă repeziți să le gătiți, priviți-le ca pe niște investiții pe termen mediu: fiecare găină poate oua, într-un an, peste 200 de ouă. Dacă 10% dintre pui supraviețuiesc după primele luni, aveți deja 20 de găini/cocoși mici. Și asta, doar de la o găină. Imaginați-vă că ați avea zece.:)
Dar să lăsăm animalele domestice. În fond și la urma urmei, v-ați refugiat mai către munte, unde încă (din fericire) abundă animalele sălbatice. Și pînă să vă faceți ferma de găini, tre’ să vă descurcați cu vînătoarea și pescuitul.
Adică va fi nevoie să învățați cîteva lucruri (pe care, dacă nu le știți încă, o să aveți destul timp să le exersați): în primul rînd, cum să vă faceți o suliță (pentru pescuit). În al doilea rînd, tre’ să știți cum se face un arc și săgeți. E o armă de vînătoare muuult mai eficientă decît sulița. În al treilea rînd, cum să faceți capcane. Și, nu în ultimul rînd, cum să faceți din răchită un “fund de sticlă de șampanie”, perfect pentru prins pește în ape repezi de munte. Dar despre toate “armele” astea o să povestim mai în detaliu mîine. Capcanele pentru animale/pești sînt muult mai cule, că le instalezi și aștepți, nu tre’ să depui un efort activ, ca în cazul vînătorii.
De ce ne agităm atîta cu animalele și mai puțin cu plantele? Asta din cauza unei reguli simple: în pădure trăiesc multe animale și cresc multe plante. Animalele sînt comestibile cam toate. Inclusiv veverițele, care am auzit că-s grozav de gustoase. Din păcate, nu același lucru pot spune despre plante: foarte multe sînt toxice sau otrăvitoare. Apoi, animalele conțin proteine și lipide, chestii de care veți avea mare nevoie. Plantele-s iarbă, și ultima dată cînd am verificat, omul încă n-avea patru stomace, ca vaca. Chestie valabilă și în cazul ciupercilor: dacă știți care-s bune, super! Dacă nu, mai bine evitați-le pe toate, fin’că mă îndoiesc că va funcționa search-ul de pe smartphone dacă lipsește curentul. Not so smart anymore, eh?
Citește și celelalte episoade din “cum o să-mi petrec sfîrșitul lumii” aici.
De-a tura-vura