«

»

Aug 03 2011

Greu pe val cu grăsimi mici!

Evrikos! Stimate dl Uraniu Tata, Subsemnatul, pensionar, fost maestru lăcătuș și adimistrator Asociațe Locatari, mă aflu în prezent la tratament baleno-climacteric în moderna și primitoarea stațiune Euforie Sud împreună cu un număr de foști colegi și ne simțim agreabil. Toți cinci cîți enumeră grupul nostru am urmat tratament pe bază de nămol, apoi ulterior am intrat în lac în scop de clătire profitînd de ocazie pentru a efectua bălăcire respectiv pluta pe apa sărată care ne-a ținut la suprafață pe toți minus Aclopotăriței V. Macarie, fost avocat, care s-a scufundat. Menționez că susnumitul Macarie era dintre noi singurul slab (numai pele și os) pe motiv de afecțiuni medicale specifice vîrstei. Apelez la bunăvoința și inteligența dvs. să ne spuneți unde-i Aclopotăriței și de ce s-a scufundat el avînd 54 kilo cu tot cu ghipsul de la picior și ceasul Văstok, spre deosebire de noi care batem suta și avem burtă de om gospodar. O fi fost mai bolovan de felul d-lui?

Cu respect,

Arhir M.D.

 

Dragă dle Arhir M.D., începem cu răspunsul la a doua întrebare. E simplu, se cheamă Legea lui Arhimede și sună așa: „Un corp scufundat într-un lichid este împins în sus cu o forță egală cu greutatea lichidului dizlocuit“. Deci forța cu pricina este egală cu volumul omului, în cazul nostru, deînmulțit cu densitatea apei și cu accelerația gravitațională, FA = ρapăVg, că doar asta ar fi greutatea lichidului dezlocuit. Iar greutatea omului este G = ρomVg.Cu alte cuvinte, dacă densitatea omului e mai mare decît a apei, se va duce la fund. Dacă nu, nu. Ei bine, apa sărată are o densitate de 1,025 g/cm3, mușchii una de 1,06 g/cm3, iar grăsimea are o densitate de 0,9 g/cm3. Deși diferența e mică, un avocat numai piele, os și mușchi se va scufunda, evident. Mai ales dacă are și bani cash în buzunar, ca toți avocații. Pe de altă parte, un maestru lăcătuș cu burtă de om gospodar va pluti lejer. N-are importanță greutatea (uită-te la vapoare, care bat lejer suta matale de kile și nu se scufundă, însă un bolovan, chiar mai mititel, se duce la fund ca piatra). Dar avocatul lu’ matale a avut ghinion (sau n-a avut bani): dacă apa e și mai sărată (ca la Marea Moartă, par egzamplu), va avea densitatea și mai mare (1,24 g/cm3!), deci pînă și un slăbănog (ca ăsta din figură) ar pluti lejer.

Cît despre răspunsul la prima întrebare, este simplu: dl av. Aclopotăriței s-a dus unde se duc toți avocații cînd se duc. Habar n-am unde, important e că se duc departe de noi.

5 comments

Skip to comment form

  1. Mostrofontz

    Ai uitat densitatea osului. Io am gasit o medie la 1.5 g/cm3, daca n-ai osteoporoza… Chiar, osu’ de domn are densitate mai mare sau mai mica?

  2. Tata Uraniu

    Corect, ai dreptate. Dar, practic, doar vreo 15% din masa corpului e os. Adică, la un grăsan, cred ar fi ca o bobiță de mercur atîrnată de un balon cu heliu 😆 . Gen. Că mi-e lene să calculez.
    Cît despre osul domnesc, să vedem: aparent mereu iese la liman, în timp ce țărănoii intră mereu în rahat. Deci aș fi tentat să zic că are densitate mai mică. 😉

    1. Mostrofontz

      Mai, nu-s asa sigur cu osu’ asta domnesc… Ca daca ar fi sa ne uitam cati din domnii astia au murit in patu’ lor de moarte buna, nu stiu, zau, daca ies asa multi. Vorba lu’ nea Tomita (da, stiu era vorba despre altceva, da’ merge): “desi ai riscuri si ca pom. Ai, ai! Mai vine unu’, mai te sapa, ma rog, te sapa si daca nu esti pom…”

  3. Tata Uraniu

    😆 Good point, good point. da’ io în altă direcție mergeam cu gîndu’…

  4. Mostrofontz

    Uite acilea:
    http://www.youtube.com/watch?v=Rm5D47nG9k4
    sa vedeti cum pluteste o ghiulea in mercur. E frumos, si pentru multi e surprinzator ca o ghiulea sa pluteasca! Da’ tocmai acilea vin densitaili alea de care zice Taica Uraniu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450