«

»

Jul 29 2011

Domnișoare de dezonoare

*Bridesmaids, SUA, 2011. R.: Paul Feig. Cu: Kristen Wiig, Maya Rudolph, Melissa McCarthy.

Doamnelor, domnișoarelor și, mai ales, domnilor (că voi veți fi ăia reticenți la recomandarea mea), dacă vara asta ajungeți la cinema și nu vedeți Bridesmaids*, tocmai veți fi ratat cea mai haioasă comedie a anului și un pic mai mult de atît.

Primul argument: scenariul e co-scris de Kristen Wiig, pe care o știți de la Saturday Night Live. Dacă n-o știți, să vă fie rușine, nici nu știu de ce mai pierdem vremea împreună.

Al doilea: Kristen Wiig și joacă (în rolul principal), alături de altă figură SNL, Maya Rudolph.

Al treilea argument: regia e semnată de către Paul Feig, ăla de-a filmat și The Office.

Pe repede-nainte, filmul e povestea unei femei trecute de prima tinerețe, Annie (Kristen Wiig), cu o afacere ratată și o viață emoțională și mai și, a cărei criză-motor al acțiunii e declanșată de nunta celei mai bune prietene, Lillian (Maya Rudolph). De fapt, declanșatorul e noua poziție a lui Annie (cea de domnișoară de onoare), din care intră imediat în competiție cu noua cea mai bună prietenă a miresei, o aristocrată bogată și oricînd gata să-i înece pe toți cu afecțiune.

Pentru cei care vor sări imediat: „Aha, e decît un banal chick-flick!“, am deja răspunsul pregătit: „1) «decît» se folosește doar cu negarea verbului și be) filmul ăsta e dovada că gagicile pot face comedie grosolană de rîs (ca omologii din Marea Mahmureală, gen), dar și mult mai mult decît atît“.

Cine nu mă crede s-o urmărească pe Melissa McCarthy, al cărei rol e ăla și temut, și invidiat, de tipă cu care toți tipii duri ar vrea să semene, și care întotdeauna spune exact lucrurile pe care delicatețea ei de – ha-ha– femeie ar trebui s-o împiedice chiar să le gîndească.

O prezență inedită și amuzantă în sine este cea al lui Jon Hamm (Don Draper din Mad Men) în rolul secundar de fuckfriend al lui Annie. Și mă opresc aici.

Pentru că să vă spun mai multe ar însemna să divulg ceva din gagurile care-au ținut sala minute în șir în hohote de rîs. Mai bine duceți-vă și voi pe-a colo. Pentru că, dacă mai aveați îndoieli, filmul ăsta vă va convinge: femeile sînt egalele bărbaților. Inclusiv la bețivăneli cu consecințe dezastruoase și vulgarități copios de amuzante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450