Hawking, incendii de pădure și găuri în cașcaval

*Unul dintre cele mai fascinante obiecte din casa copilăriei mele era o cască de motociclist pe care o avea tata din zilele tinereții lui aventuroase. Mereu o căutam și mă jucam cu ea. Și sînt sigur că și voi aveți în amintirile copilăriei cîte un obiect de-al părinților care vă atrăgea ca nimic altceva. Uite, de exemplu Tim și Lucy Hawking obișnuiau să folosească scaunul cu rotile al lui Stephen Hawking pe post de cart. Altă distracție de-a lor era să introducă măscări în sintetizatorul vocal al savantului și să apese “play”. Și ceva îmi spune că nu de la tatăl lor învățaseră înjurăturile…

*Se cheamă sandvici psihologic: cînd vrei să transmiți o veste proastă, încerci s-o strecori între două bune. Așa fac și eu, acum. Poate v-a trecut pe la urechi faptul că trecem am trecut printr-o vară de neuitat, mai ales în sensul sutelor de incendii de pădure care devastează nordul continentului american. Sînt vreo 300 în desfășurare acum, cînd citiți rîndurile astea. Dar știți ce-i cel mai nasol cu incendiile astea? E faptul că se întîmplă în tundră și în pădurile boreale. Hai să vă explic de ce. Nu știu dacă ați auzit pînă acum dar, la nivel global, solul conține mai mult carbon decît vegetația de deasupra și atmosfera combinate. În zonele mai calde, microorganismele din sol descompun plantele și animalele moarte mult mai repede și întorc în atmosferă carbonul sub formă de CO₂. În pădurile boreale și în tundră, însă, iernile mai lungi și sezoanele verzi mai scurte încetinesc descompunerea organismelor moarte și astfel se acumulează vaste cantități de materie biologică bogată în carbon. Ăsta este motivul pentru care, deși pădurile boreale ocupă o suprafață ceva mai mică decît cele tropicale, solurile lor și frunzișul adunat la sol conțin aproape de trei ori mai mult carbon.

Problema este că s-au schimbat tiparele fenomenelor meteo, iar seceta fără precedent cu care se confruntă nordul duce la o scădere dramatică a nivelului pînzei freatice în zone altădată mlăștinoase. Asta înseamnă că solul-turbă din zonele boreale poate arde mult mai ușor, eliberînd în atmosferă carbon acumulat de cîteva secole în cîteva ore. Și, din păcate, se pare că incendii ca vara asta vor fi tot mai frecvente.

Adică viitorul celei mai importante căi de stocare a carbonului de pe Pămînt se împrăștie ca fumul. Sau cu fumul.

*Și acum, cealaltă veste bună. Mă rog, nu atît bună, cît amuzantă. Că nici aia cu Hawking nu era “bună”. Știți găurile din șvaițer, nu? Dacă nu altundeva, măcar în desenele animate cu Tom și Jerry sigur le-ați văzut. Timp de aproape o sută de ani, s-a crezut că ele se formează în șvaițer și în alte specialități de la dioxidul de carbon eliberat de tot felul de microorganisme. (Există un studiu din 1917 care susține teoria. Da, și pe atunci cercetătorii se ocupau cu din astea.)

Ei bine, nu e adevărat! Cercetătorii elvețieni au descoperit că, de fapt, celebrele găuri vin de la particule de fîn prezente în lapte. Ei au văzut că dacă laptele e colectat prin metode moderne, în containere sigilate și nu cu găleți tradiționale, găurile din șvaițer se împuținează pînă spre dispariție. Acum, ziceți și voi: nu-i așa că e fain să fii cercetător?

Text apărut în Cațavencii din 22 iulie 2015.