«

»

Feb 03 2012

Hai-deți, fraților! Vultu-rii Carpaților!

click pentru sursă

Afară era primăvara lui 1982. Înăuntru era trimestrul al II-lea. Eueram în clasa I A, la Școala de Aplicație a Liceului Pedagogic din Bacău. Un coleg mi-a dat o carte, Cireșarii lui Constantin Chiriță, primul volum. Într-o săptămînă, le devorasem deja și pe celelalte patru. Bibliotecarei de la școală nu-i venea să creadă, așa că m-a testat cu întrebări ca la teză. Țin minte că mă ascundeam sub pătură cu lanterna să le citesc, mult după ora de culcare. Probabil că de acolo mi se trage miopia din prezent.

Fast-forward cinci ani de zile, pînă în iarna ’86-’87. Cinci ani în care am recitit cele cinci volume la începutul fiecărei vacanțe de iarnă și de vară. În total, de douăsprezece ori. (De fapt, mint puțin: totalul e mai mare, le-am recitit pînă într-a zecea în același ritm și, recunosc, le-am mai citit o dată și în State, înaintea unei vacanțe pline de peripeții prin Munții Stîncoși. Așa e, lista mea de lecturi ar fi trebuit să evolueze pînă atunci, însă mă lovise nostalgia. Deci total general: peste douăzeci de ori. Știu cărțile alea pe de rost. Vă provoc, luați-mă la întrebări.). Atunci am reușit, grație volumelor pe care le primisem cadou între timp, să mai îndoctrinez în spirit cireșăresc încă trei-patru colegi, și ne-a venit ideea: organizăm o expediție pionierească! (Da, încă se purtau cravate roșii cu

tricolor, cîntam imnul la începutul fiecărei zile de școală… habar n-au ăștia micii ce au pierdut.) Zis și făcut. Am ales un munte care ne suna nouă mai interesant – Retezatul – și am început să facem planuri, să strîngem materiale, să distribuim funcții (aveam nevoie de căpitan, jurnalist, biolog, geolog, bucătar, mă rog, tot tacîmul). Ne-am înscris la Expedițiile „Cutezătorii“, și a început una dintre cele mai cumplite așteptări din viața noastră. Număram nu zilele, ci secundele pînă la plecare. Timp de vreo lună. Două milioane cinci sute nouăzeci și două de mii de secunde.

În sfîrșit, într-o bună zi de vară, „Vulturii Carpaților“ (așa am hotărît, orgolioși, să ne numim) au ajuns la poalele Retezatului. Ne-am înhămat la rucsacurile mai grele decît noi, niște șoareci în, de-acum, a VII-a, și am pornit plini de entuziasm către cabana Buta.

Două ore mai tîrziu, înjuram (cu puținele noastre posibilități de atunci) tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, dar mai ales codrul frate cu românul și munții noștri care aur poartă.

Și s-a mai pornit și o ploaie ca la începutul lumii, încît perspectiva unei nopți în corturile aproape militărești ajunsese, în mințile noastre de pionieri, echivalentă cu a zăcea în tranșeele de la Mărășești, numai în izmene și cămăși.

click penttru sursa

Trei zile mai tîrziu, însă, cînd am cucerit vîrful Peleaga (2.509 metri, al cincilea din țară) și atingeam cu fruntea norii, am uitat și de febra musculară cruntă, și de fulgii de fasole cu gust de mîncare second-hand, și de ieșirile în natură pe după vreun copac mai gros, cu riscul ca părțile noastre cele mai sensibile să cunoască un pic prea bine cîte o urzică rătăcită. Cu ochii măriți, cu gurile căscate, începuserăm să înțelegem cum trebuie să se fi simțit zeii grecilor în vîrful Olimpului. Nu era doar peisajul dureros de frumos, nu era numai senzația că ne aflam deasupra lumii. Transpirația, și chinurile ascensiunii, și vîntul tăios care ne pătrundea pînă la oase au dat secundei ăleia în care am atins culmea proporții de eternitate. Știam că meritam să fim pe vîrf. Nimeni nu ni l-a dăruit, l-am luat singuri. Era al nostru. Mai tîrziu, ne-am lăsat cîte un strat de piele pe grohotișuri, urmărind capre negre pînă ne-am rătăcit în rezervație (unde, aparent, se rătăciseră și niște baze de rachete, pentru că am fost alungați de doi soldați foarte nervoși). Am lăsat cîteva kilograme în natură din cauza unor ciuperci despre care și acum cred că erau puțin otrăvitoare. Ne-am mai lăsat un strat de piele și în apele glaciale ale tăurilor suspendate între creste. Dar mai ales ne-am lăsat o parte din suflet acolo, între pămînt și cer. Într-una dintre nopți, într-o poiană ca-n vis, un cioban ne-a spus că dacă bem din pîrîul Pelegii ne vom întoarce pe munte șapte ani mai tîrziu. Am zîmbit și am plecat mai departe. În vara aceea am luat premiul „Egreta de fildeș“ pentru cel mai bun jurnal (avea și o floare de colț – protejată de lege – pe undeva între pagini). De atunci, în fiecare vară, după ce mă plictiseam cel mult cinci zile prin bazarul litoralului (doar pentru că îmi trebuie și marea), luam cortul, rucsacul, ceva mîncare și îmi alegeam cîte un vîrf. Am făcut traseul de creastă al Făgărașilor în zăpadă pînă la genunchi. M-am speriat de urși imaginari în miez de noapte în inima Rodnei. M-am rătăcit în peșterile din Apuseni. Niciodată la fel, niciodată ușor. Dar a meritat să trec pe acolo.

click pentru sursă

După primul an de facultate, în 1994, ne chinuiam să ridicăm corturile, să facem focul și să aducem apă de la rîu, în Poiana Pelegii. Niște salvamontiști ne-au văzut chinuindu-ne să tăiem, în juma’ de oră, niște copăcei pe care ei i-au doborît în cinci minute, evident, după ce s-au împrăștiat de rîs. Ne-au chemat la focul lor (al nostru se dovedise foarte recalcitrant), ne-au arătat unde ascund ei conserve sub pietrele rîului, la începutul verii, pentru a le folosi de cîte ori urcau pe munte, și și-au împărțit cu noi pălinca, depănînd povești pînă tîrziu în noapte. Abia atunci mi-am amintit ce ne-a spus ciobanul acela. Trecuseră șapte ani.

Știu ce-o să fac la vară. Mai citesc o dată Cireșarii, îmi iau rucsacul și cortul și mă întorc pe Retezat.

28 comments

2 pings

Skip to comment form

  1. Tamara Dumitras via Facebook

    vreau si eu….

  2. Tamara Dumitras

    vreau si eu….

  3. sanda

    Foarte fain! Ma faci si pe mine sa ma simt nostalgica!

  4. Cliffhanger

    Abia astept sa vina vara. Cu cortul pe munte sigur! Vf. Peleaga este al sase-lea (sau al sapte-lea dupa alte masuratori) ca inaltime.

    1. Tata Uraniu

      Io știam că al cincilea. deh, mai intră și munții la apă…

      1. Tibi

        Moldoveanu 2544
        Negoiu 2535
        Vistea Mare 2529
        Lespezi-Caltun 2522
        Parangul Mare 2519
        Peleaga 2509
        In rest frumoasa poveste. Si eu am recitit Ciresarii de curand si eu m-am indragostit de Retezat. Mergeam cel putin o data pe an cand eram in tara. Vara, toamna, iarna, nu conta… Pe Peleaga am fost cel putin de vreo 10 ori. Sper sa mai ajung candva pe acolo…

  5. ALINA

    trebuie sa recunosc ca am citit si eu ciresarii de prin a doua in fiecare vacanta dar m-am oprit printr-a zecea…….fiind nfata nu m-au lasat ai mei la munte singura pana in a doispea dar pe urma am recuperat…….ce cartem, nu exista altele care sa ma fi facut sa visez la fel!

  6. Sandman

    Desi nu am citit Ciresarii in ultimii cinci ani, ramanand la cota 15-20, i-am cumparat anul trecut pentru un tanar de 15 ani, in speranta ca si el se va bucura de aventurile lui Tic, Victor &Co…mi-e teama insa ca Ciresarii au ramas doar niste “nerds” comunisti in ochii tipilor “cool” din ziua de azi :cry:

    1. Tata Uraniu

      :roll:
      Ia să-i fi pus Chiriță să tragă un joint, ceva…

  7. creola

    …și eu am citit Cireșarii intr-a I-a…de facultate! :mrgreen:
    am recitit,desigur
    Scrieți BESTIAL!

  8. catalin

    si-acuma nu poti sa te sui intr-o simbata in masina si seara sa te intorci inapoi in bucuresti? Cu un rucsac bun, poti cara si nevasta :mrgreen:

  9. Anda

    Aproape m-ai facut sa plang. Ciresarii mi-au fericit si mie copilaria, iar pe Retezat vreau demult sa mergem, dar numai pana la poalele sale am ajuns, momentan. Iar previziunea cu cei 7 ani m-a lasat masca:D Nu m-am putut abtine sa nu-ti recomand povestea. Prima data, mamei male, a doua oara – pe pagina de FB a blogului meu(facebook.com/hailabord).

    1. Tata Uraniu

      Ar fi păcat să n-o faceți. Cît mai apucați, cît mai e muntele acolo.

  10. Roman Mariana Carmen

    Splendid si minunat! Si eu am citit Ciresarii in scoala si in liceu as minti sa spun de cate ori, nu mai retin, dar cel putin de doua ori. Cand mi-am facut curatenie prin biblioteca (anul trecut) am strans 6 saci de carti adunate de-a lungul timpului si le-am donat unei primarii unde eram in control pentru biblioteca scolii. Printre ele cred (nu sunt sigura dar o sa verific) erau si cele 5 volume de Ciresarii. Imi aduc aminte cu placere de aceste volume, stiu ca le-am citit cu sufletul la gura, traiam parca acolo. Nu stiu ce s-a intamplat cu amintirile mele din perioada de pana la 26 de ani dar acum, treptat, imi revin in minte. Mutumesc pentru acest articol iti doresc sa ajungi in aceasta vara in Retezat. Noi vrem sa mergem in primavara intr-o tabara cu grupul nostru de Reiki, cu maestrii nostrii. Sper sa facem tabara de aceasta data in Retezat. De obicei, mergeam la Sarmisegetuza, era splendid, dar trebuia sa mai schimbam locurile. Cred ca si eu am sa recitesc Ciresarii. Mult succes!

  11. Sorin

    Ești norocos. Ai citit, ți-ai imaginat, ai experimentat. Deși mi-au plăcut Cireșarii, eu m-am procopsit cam tot la vremea aia cu o pasiune inexplicabilă pentru D’Artagnan. Am citit de nu-știu-câte-ori toată seria: Cei trei mușchetari, După douăzeci de ani și Vicontele de Bragelonne. Bașca Fiul lui D’Artagnan. Și de atunci încerc fără succes să-i găsesc pe ăia care ar vrea să fie Athos, Porthos și Aramis. Apropo, că tot veni vorba: nu te interesează? Capele le dau eu, cu spadele vine fiecare de-acasă… :lol:

    Dincolo de glumă, recunosc că munții mi-au marcat și mie viața.

    1. Sandman

      Spada n-am, da’ am floreta, D’Artagnan pot sa-l iau eu, dau si lectii de scrima :wink:
      Cat despre Ciresari, datorita varstei, Tic scria pe mine, ma ajuta si fizicul :P

  12. Tata Uraniu

    :)) bună oferta, da’ pas. Că și io tot spre D’artagnan trăgeam. De altfel, l-am și jucat, în clasa a șasea, cu ceilalți trei colegi cu care eram de serviciu, după ore…

  13. ik

    Test: cum facea dus Ursu?

    1. Tata Uraniu

      haha, cu butoiul cu o foaie metalică perforată, în care încălzea apă și cînd trăgea de o sfoară, se rotea butoiul cu foaia în jos… Mi-am dorit și io așa un duș. 8)

  14. Error_bar

    Toate verile mele, incepand cu clasa a 3a si pana tarziu in adolescenta, incepeau cu Ciresarii. Parca nu putea sa fie vara si vacanta fara doza mea de Ciresari. Din pacate, fiind fata, nici vorba de cocotat pe munti si atins cu fruntea cerul. Dar nevoia mea de aventura trebuia sa fie ostoita..Asa ca mi-am incolonat colegii de clasa si am pornit plini de avant sa scormonim comori si usi secrete in singurul zid ramas din conacul mosierului Plesa, singura ‘relicva’ istorica din sat. In pauze, ca era in curtea scolii:). Am fost sanctionata pentru ‘traznaie’ si ma simteam ..well, neinteleasa. De ce sa nu fie usi secrete si la noi in mijlocul campiei?..
    I-am recitit dupa douazeci de ani inainte de .. nunta si am avut inima stransa inainte de a o incepe.. Mi-era teama sa nu-mi distrug copilaria. Au avut exact acelasi efect asupra mea ca si prima data! Am retrait aceleasi emotii si am devorat toate volumele in acelasi stil-pe nerasuflate, toata noaptea ( de data asta viitorul sot in loc de mama spunandu-mi sa las cartea ca e tarziu :lol: )
    PS: Baieti, lasati – l pe d’Artagnan!! Fetelor le place Athos, ok? Si Ursu, nu Victor, da? :wink:

    1. Sorin

      Păi bine, acuma ne spui? Eu de aia n-am găsit nici un amator de Athos, toți credeam ca D’Artagnan e capul de afiș. Și ăla vroiam să fiu eu…

      Acuma, ca să fiu cinstit, cred că fetele mai cunoscătoare s-ar putea să-l prefere pe Aramis. Avea el un je-ne-sais-quoi, ceva teribil, moncher…

  15. Andi

    Ioane, genial articol. Si la vara, vin si eu, ca nu m-am bucurat de Retezat pana acum. Si de ani buni imi promit! Daca ma iei. Hai, aduc palinca, sa ne-aducem aminte. Aaaa….si sa aniversam 10 ani (futu-i)!

    1. Tata Uraniu

      oau, chiar, sînt zece ani. O facem. pui tu palinca, îți fac io rost de-un cort. :lol:

      1. Andi

        10 ani, indeed. Poate vine Bezea si atunci dorm la el in cort, oricum zicea ca vine in tara la vara :) De-abia astept!

  16. Octavian

    Avem doua chestii in comun Ciresarii si Scoala de Aplicatie a Liceul Pedagogic. Eu am intrat intr-a-ntaia in 1983.

    1. Tata Uraniu

      :) Treceam într-a treia, eram deja mare. Cine știe, poate eu te-am făcut pionier.:D

  17. marius sacalos

    Iarasi vei spune ca eu tin cu ursul. Dar nu pot sa ma abtin sa constat ca pana in 1994 trecusera doar 6 ani. Ori ciobanul s-a inselat, ori anull revolutiei se socoteste cat doi ani obisnuiti.

    1. Tata Uraniu

      Mă Marius, expediția se întîmpla în vara lu’ ’87. Deci fix 7 ani! :D

  1. Haideți, fraților! Vulturii Carpaților! | Jurnal roz de cazarmă și nu numai

    […] pentru munte, scrisă de Nic pentru un almanah mai vechi al Academiei Cațavencu. O găsiți aici. Tweet Related posts:November 21, 2011 — Cum ar fi să-ți planifici un week-end romantic […]

  2. Amintiri din studenție | Jurnal roz de cazarmă și nu numai

    […] studenția lui Nic. Tot cu munte, desigur, dar și cu urși, ciobani, nemți, ciorbe la ceaun, focuri de tabără, corturi și tot […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: