Alice în Țara Minunilor relativității generalizate

S-au împlinit o sută de ani de cînd, în noiembrie 1915, Albert Einstein publica Teoria Generală a Relativității, care spune, pe ultra-mega-scurt, că materia curbează spațiul. (Bine, și timpul, dar n-avem aici destul spațiu pentru asta, haha.)

În 1919 Sir Arthur Eddington a și arătat cum, în timpul unei eclipse de Soare, stelele din spatele acestuia apăreau “mutate” față de pozițiile pe care le aveau de fapt. Deci Soarele curba spațiul, iar linia “dreaptă” pe care venea lumina de la stele era și ea curbată odată cu spațiul. (Era nevoie de o eclipsă pentru că, altfel, nu te poți aștepta să vezi stelele din spatele Soarelui, duh!) Masa Soarelui lucrează ca o “lentilă gravitațională” și treaba asta funcționează și cu chestii mai mari. Cum ar fi grupuri întregi de galaxii, care curbează lumina galaxiilor aflate în spatele lor.

De exemplu, grupul din poza de mai sus se cheamă Cheshire Cat, după numele pisicii zîmbărețe din Alice în Țara Minunilor. De fapt, grupul de galaxii e format din ochi și nas, iar conturul feței și zîmbetul nu sînt decît imaginile distorsionate de către gravitație a patru galaxii de acum mult timp, foarte-foarte departe. Pe bune: ochii mîței sînt la vreo 4,8 miliarde de ani lumină de noi, iar galaxiile distorsionate cam la încă pe atît (și tot la fel înapoi în timp). Cum ziceam: a long time ago, in more galaxies far-far away.

Și asta nu e tot, Cheshire Cat e pe cale să devină și mai simpatică: cei doi ochi aleargă unul spre altul cu o viteză de aproape 5 milioane de kilometri pe oră. Adică pisica e pe cale să devină șașie. E drept, va dura vreun miliard de ani pînă se ciocnesc, dar orișicît. Ce e un miliard de ani la scara Universului?

Hai, să aveți o lună a Războiului Stelelor frumoasă!

Text apărut în Cațavencii din 2 decembrie 2015.