Necunoscuta X din spaţiu

Nu ştiu cîţi îşi amintesc de titlul ăsta. Era un film japonez de la sfîrşitul anilor ’60. Un clasic. Vi-l recomand. 😀 Dar, mai degrabă, vreau să vorbim despre necunoscuta X din timp. Pentru că întrebarea de astăzi este “Da’ de ce şi de cînd folosim x pentru necunoscute, atunci cînd scriem ecuaţii matematice?”. TodayIfoundout.com a încercat să răspundă la întrebarea asta, iar eu încerc să vă povestesc şi vouă.

Să începem cu ce ştim sigur: în 1637, în lucrarea sa La Géométrie, René Descartes a consolidat convenţia asta, în care cunoscutele dintr-o ecuaţie erau notate cu primele litere din alfabet (a, b, c), iar necunoscutele cu ultimele: x, y, z. A consolidat-o, după ce tot el a folosit-o, în lucrări mai vechi. Deci inclusiv teoria care spunea că x a fost sugestia tipografului lui (care se gîndea că litera x e printre cele mai rar folosite, spre deosebire chiar de y sau z) – inclusiv teoria asta pare a fi greşită.

Ei, şi aici se cam opreşte ce ştim sigur. Partea cu Descartes, nu cu tipograful. Şi intrăm în tărîmul speculaţiilor. Interesante, şi destul de credibile.

Cele mai multe teorii se învîrt în jurul graniţei dintre matematicienii arabi şi cei europeni, în Spania. Ştiţi şi voi că arabii au fost foarte tari pe mate, în perioada de maximă înflorire a civilizaţiei islamice. Au importat zero-ul indienilor (pe care l-au exportat apoi europenilor, deh, se pricepeau la comerţ!), au inventat algebra, logaritmii, conceptul de algoritm şi încă o mulţime de chestii utile. Ei, cică arabii spuneau “lucru necunoscut” ­– al shalan, pentru necunoscute. Iar matematicienii hispanici, care pe atunci cel mai frecvent doar traduceau de la arabi, nu aveau un sunet pentru “sh” şi l-au înlocuit cu “ck”. Pe care-l scriau cu chi-ul grecesc, χ. Care-i ca un fel de x din latină.

O altă teorie, care apare şi în dicţionarul Webster din 1909-1916, spune că x vine de la arabul shei (lucru) translatat în grecescul xei, prescurtat ulterior în x. Şi iarăşi, inclusiv cuvîntul grec pentru necunoscut este xenos (vă sună familiar de la cuvîntul “xenofobie”, frica de străini, chestia aia care reînvie fără absolut nici un motiv la fiecare tur de alegeri). Deci prescurtarea ar fi naturală.

Toate variantele de mai sus au ceva în comun: absolut nici o dovadă. De fapt, nimeni n-are habar cum de a ajuns Descartes să aleagă x drept necunoscută. Mai ales că, în alte lucrări, a folosit litera şi pentru valori cunoscute. Dar nici nu prea contează. Că a ajuns x sau ar fi fost ϖ, chinul copiilor ar fi fost fix acelaşi la ora de mate.

Apropo, ştiaţi că tot Descartes a inventat scrierea exponenţială? Normal, dacă tocmai ai decis că x e necunoscuta şi ai de scris xxxxx de o sută de ori, nu mai degrabă spui x³?

Text apărut în Cațavencii din 19 noiembrie 2014.