La soare nu te poți uita, dar la pietre da! (II)

Vă spuneam data trecută despre faptul că anumite materiale scot la iveală polarizarea luminii. Unul mai deosebit este spatul de Islanda, care are proprietatea “magică” de a descompune raza de lumină (nepolarizată) în două bucăți: o rază ordinară, care se comportă exact ca lumina care trece prin sticlă, și o rază extraordinară, puțin “cîș” (poza 1). Marele șpil al spatului islandez este că cele două raze care ies din cristal sînt polarizate perpendicular una pe cealaltă (poza 2). Dacă punem un punct pe fața cristalului mai îndepărtată de noi, una dintre imaginile pe care le vedem va fi mai intensă decît cealaltă, în lumină polarizată, dar ele vor fi la fel de puternice în lumină nepolarizată Țineți minte asta, o să devină util nițel mai la vale.

Buuun, și ce are asta de a face cu găsitul Soarelui? – veți întreba. Păi, are, și vă arăt îndată cum. Mai știți de ce e cerul albastru și de ce nu vedem doar un “tub” de lumină de la Soare, în timp ce restul cerului ar fi întunecat? Răspunsul este împrăștierea luminii. E vorba de faptul că atunci cînd razele de la soare dau peste moleculele din aer, se lovesc de ele și se împrăștie în toate direcțiile. Razele albastre mai mult decît alea roșii. După aia iar se împrăștie, și tot așa, încît ajung în final în ochii noștri ca venind de peste tot din jur. Ei bine, procesul ăsta de împrăștiere mai face o nefăcută: polarizează lumina de la soare într-un fel ciudat. Și pentru că mi-e greu să vă explic cum anume într-un spațiu atît de mic, vă mai arăt un desen (poza 3). Vedeți voi, cîmpul electric al luminii va fi orientat în niște cercuri mari pe cer, cu Soarele în centru. Iar asta se întîmplă și dacă sînt nori.

Ei, și acum vine la loc în combinație spatul de Islanda. Privind cerul prin el, un navigator abil și antrenat putea face o “hartă” a polarizării luminii similară cu cea de mai sus: cum lumina care vine din jur e polarizată, prin spatul de Islanda una dintre imagini va fi mai intensă decît cealaltă. Doar cînd ne uităm direct înspre Soare cele două imagini vor fi egale. Ei, un navigator experimentat era în stare, cu cristalele astea, să nimerească poziția Soarelui cu precizie de 1^O. Iar dacă știi unde-i Soarele, poți ușor să-ți continui călătoria, spre a descoperi un continent care și azi poartă numele unuia care a ajuns acolo 500 de ani după tine.

Mă rog, pe asta am lămurit-o. Vikingii aveau pietre magice cu care navigau, că de fizică oricum habar n-aveau. Da’ întrebarea este alta. Cristalul ăsta se cheamă “spat de Islanda” pentru că, presupun, a fost găsit în Islanda. Bine-bine, dar pînă în Islanda cum au ajuns vikingii?