«

»

Nov 17 2010

Găurile negre din capul nostru

Am așteptat două zile după conferința de presă a NASA pentru a comenta puțin evenimentul. Foarte puțin din punct de vedere fizic, pentru că, sincer, nu se merită. Și mai mult din punct de vedere mediatic. Pentru că ce-au făcut televiziunile de pe la noi, iar, nu se merită.

Maaare tre’ să fie foamea de subiecte a posturilor noastre, dacă au ajuns la circul pe care l-am văzut luni seara pe tema asta. Pe de o parte, e bine: un așa nivel amplu de transmitere a informației științifice către publicul autohton n-am mai văzut de acum doi ani, de cînd cu altă gaură neagră, de data asta doar (prost) anticipată, la lansarea acceleratorului gigant de la CERN, LHC. Pe de altă parte, e rău: așa un nivel inept de transmitere a informației științifice către publicul autohton n-am mai văzut cam tot de atunci.

Și totul are de-a face, suspectez eu, cu studiul ăsta de astă vară, din care aflam că aproape jumătate din români cred că Soarele se învîrte în jurul Pămîntului. Mai precis, cu nivelul ridicol de mic al cunoașterii științifice și ridicol de mare al “cunoașterii” superstițioase. Mîini-poimîine o să pățim ca ăia din “Un yankeu la curtea regelui Arthur”: o să vină un nenea care o să ne ia fața cu o eclipsă de soare și o să credem că e mare vrăjitor. “Las’ că pe proștii ăștia îi facem din trei semne de exclamare și o voce prețioasă și panicată” își vor fi zis televiziunile, frecîndu-și mîinile la gîndul ratingului.

Băi, oameni de televiziune (mențiune specială pentru Antena 1, Realitatea TV și ProTV)! Nu-i de ajuns să știți nițică engleză și să vă apucați să traduceți literal și fără noimă tot ce spun băștinașii americani de la NASA ca să faceți o știre spărgătoare. Nu, pe bune, go pull a chicken of sleep și don’t break yourselves in figures anymore! E plină lumea, cică, de cercetători români care și-au făcut un rost pe alte meleaguri. Luați-i pe ăștia prin telefon, să vă povestească ei ce și cum dacă voi n-aveți habar. Oamenii vor fi mai mult decît încîntați să vorbească, să explice și să vă (și ne) mai ilumineze puțin. M-am săturat de autosuficiența unora din presă care au senzația că, dacă li se aude vocea/vede chipul/citesc scriiturile, gata!, sînt experți pe orice temă. Jurnalismul de știință (ca și cel de alte specii, da’ nu despre asta vorbim aici) presupune un pic mai mult decît un curs, la facultate, unde dacă erați în sală, eventual sforăiați finuț, lîngă fereastră.

Ce s-a întîmplat, de fapt? Băieții (și fetele) de la NASA au descoperit o gaură neagră. Nici prima și, cu siguranță, nici ultima. Ce-i special la ea? Faptul că e tînără – are doar treizeci de primăveri, rămășiță a supernovei 1979C, descoperită, cum îi spune și numele, în 1979. Și faptul că e “relativ aproape” de noi: la numai cincizeci de milioane de ani lumină, vai! Să mai spunem că, cel mai probabil, SN 1979C s-a format dintr-o stea de vreo douăzeci de ori mai mare ca Soarele.

Țineți-vă bine, acum: mai există cel puțin o gaură neagră, mult mai amenințătoare  (:twisted:): la doar 26.000 de ani lumină, o gaură neagră supermasivă, cu masa a peste patru milioane de sori, fix în centrul Căii Lactee! Aoleu, ce ne facem? Păi, nimic. Fin’că nu ne afectează de nici o culoare. Uite, de pildă, dacă Soarele s-ar transforma mîine în gaură neagră ar avea un diametru de vreo 3 kilometri, iar Terra ar continua, bine mersi, să se-nvîrtă ca proasta pe orbită. Singurul impediment ar fi absența luminii, dar la întunericul de ev mediu din tărtăcuțele noastre asta nu s-ar prea simți.

Dar să revenim: conferința de presă a NASA spunea “Astronomers using NASA’s Chandra X-ray Observatory have found evidence of the youngest black hole known to exist in our cosmic neighborhood”. În traducere: “Astronomii … au descoperit dovezi ale existenței celei mai tinere găuri negre din vecinătatea noastră COSMICĂ” (s.m.). Vecinătatea cosmică nu înseamnă nicidecum în spatele curții, lîngă Lună sau în inelele lui Saturn. După cum se vede, nu e nici măcar în propria noastră galaxie. Vreți o gaură neagră mai pe lîngă noi? Uite-aici: doar 1.600 de ani lumină! Da’ e veche, au descoperit-o ăștia tocmai în 2000. Moaa, cum am stat noi fără să ne speriem atîta vreme?

Acum, pe bune, e o descoperire importantă, însă doar pentru astrofizicieni. Fiind foarte tînără, gaura neagră din SN 1979C e numa’ bună pentru a studia formarea obiectelor ăstora extrem de interesante. Asta poate că nu justifica o conferință de presă cu atît tam-tam (s-a speculat că NASA urma să anunțe un asteroid asasin, trei extratereștri sau șase noi planete locuibile pe lîngă noi). Dar, în fond, așa cum se glumea luni prin redacție, poate că congresmenii americani vor să taie cheltuielile Administrației Naționale a Aerului și Spațiului, iar cercetătorii și-au spus că e cazul să-i mai vadă cineva lucrînd. Că oameni sînt și ei.

Deci nu, nu murim nici de data asta. Poate în 2012… :twisted:

21 comments

1 ping

Skip to comment form

  1. chat noir

    erezie! totusi, pamantul se invarte in jurul soarelui! :)
    inchizitia, sa vina inchizitia!

  2. Roberto

    nu trebuie sa mergi in spatiul cosmic sa cauti gauri negre. romania e o asemenea gaura neagra – poti sa bagi oriciti bani in ea, ei vor disparea fara urma.

  3. Codrin

    “şansele ca Pământul să fie distrus de o gaură neagră sunt mult mai mici decât şansele ca noi înşine să ne distrugem planeta sau cel puţin să o facem nelocuibilă prin neglijenţa cu care o tratăm”. un articol fainut pe aceeasi tema

    http://www.realitatea.net/romanca-de-la-nasa_772702.html

    1. Tata Uraniu

      Corect, da’ cine să înțeleagă?

  4. badmf

    deci la furat de fier vechi se poate merge,sau 30 de ani e putin? ca pe aia de la 1600 de ani-lumina nu cred ca mai e ceva.

    1. Tata Uraniu

      E cam mică, mă, s-o supunem la perversiuni din ăstea cu fiare vechi…

  5. nedormitul

    ba să merită

  6. Guta Yodda

    daca ar transmite din gaura neagra ar bate otvu’

  7. Sandman

    Catalin Radu Tanase are permis de conducere pentru rachete ?

    1. Tata Uraniu

      Mai mult ca sigur. Cătălin Radu Tănase are permis pentru orice și încă ceva ce nimeni n-are habar. :-)

  8. Vera Vera

    eu nu am mai visat de mult, asta inseamna oare ca gaura neagra din capul meu a inghitit toate visele? mai bine inghitzea gandurile si imi lasa visele… ca idei deh, i-as fi dat, dar nu am avut niciodata :))

  9. badmf

    guta,say dog,word is a 30 y.o. black ho mooved in the hood.you feel me,homie?

  10. Guta Yodda

    feel you nigga. bitch go crazy in a couple of years.

  11. Mostrofontz

    “Uite, de pildă, dacă Soarele s-ar transforma mîine în gaură neagră ar avea un diametru de vreo 3 kilometri, iar Terra ar continua, bine mersi, să se-nvîrtă ca proasta pe orbită. Singurul impediment ar fi absența luminii…”

    Hmm, pentru mine ar mai fi unul: absenta caldurii… Ca o sa ajunga gigacaloria aia scumpa de tot daca vine necuratu’ si face soarele gaura neagra. Ce mai, racire globala de ingheata si palinca-n damigeana!

    1. Tata Uraniu

      :))

    2. aurelian

      Io zic sa nu-ti faci probleme… o sa fie atatea gigacalorii de la explozia soarelui ca o sa fim toti negri cenusa cu caldura inmagazinata pe vesnicie 8O :roll: :wink: :D

  12. ciufy

    deci nu are nicio legatura cu fazele alea ca daca un obiect se afla la N ani lumina, noi il vedem acum asa cum el era acum acei N ani lumina, nu? caci in cazul asta nu e vorba de vazut, ci de observat cu raze X…si cum isi dau seama ca are 30 ani?

    1. Tata Uraniu

      Ba da, ce spui tu e corect. Gaura aia neagră pe care o vedem noi acum avea treizeci de ani acum 50 de milioane de ani. Ceea ce a devenit gaură neagră a fost o stea care a “explodat” în 1979. Adică acum 50 de milioane de ani o stea a explodat, iar lumina exploziei a ajuns la noi în 1979. Deci, din punctul nostru de vedere, gaura neagră are 30 de ani.

  13. nedormitul

    adică dacă pleci în delegație și auzi vorbe că nevasta așa și pe dincolo și te întorci acasă să vezi ce și cum cu gaura neagră, la întoarcere, cînd vrei să vorba aia, începe ba că o doare capul, ba că şalele, se vaită ca o babă.

  14. Silviu

    alte subiecte:

    1. hai sa construim un Pendul Foucault
    http://www.youtube.com/watch?v=nB2SXLYwKkM
    sa convingem vreo primarie sau vreun Mall ca in locul artezienelor sa construiasca un pendul Foucault

    2.. cum e cu antimateria asta maestre, ca ma inebunesc cu intrebari colegii de birou?

    1. Tata Uraniu

      1. Facem, da’ n-o să vrea ăștia cu mall-urile să strice frumusețe de fîntîni.
      2. O să vorbim și de antimaterie, cre’ că peste uichend. Și luni o să-ți poți lămuri colegii.

  1. De ce nu ne-a omorât nici gaura neagră | Jurnal roz de cazarmă și nu numai

    […] Acum două seri (luni, gen), s-a făcut atâta tam-tam cu descoperirea NASA, încât ne simţeam obligaţi să ne întrebăm, prin redacţia Academiei Caţavencu, care cum ne intersectam: “Ce-au zis ăia, mă? Murim sau nu murim?”, “Mai scriu ăla sau a-nceput Sfârşitul Lumii?”. Între timp, n-am murit, iar motivul pentru care nu s-a întâmplat (în afară de ăla că suntem tineri şi sănătoşi), ni-l zice Tata Uraniu aici. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: