Poate aţi aflat că acum vreo zece ani Pluto a fost scoasă (abuziv, ar zice unii) de pe lista planetelor din sistemul nostru solar, stricînd astfel minunăţie de şpil mnemotehnic pe care îl învăţau zeci de mii de şcolari americani: “My Very Energetic Mother Just Served Us Nine Pizzas” (Mercur-Venus-Earth-Marte-Jupiter-Saturn-Uranus-Neptun-Pluto). Asta e, acum mama ne serveşte doar N…opt.
(Şi pentru că am găsit nişte poze grozave, o să revin cu o postare separată, de ce NU mai e Pluto în clubul planetar. După mine, sînt motive serioase. Da’ mă rog, sînt şi cei care susţin că mărimea nu contează…)
Dar nu vă faceţi griji, de unde astronomii au luat cu o mînă, pun la loc cu şapte.
E vorba despre exoplanete (planete din afara sistemului solar, care se rotesc în jurul altor stele). Pe planetele astea cercetătorii au început să le descopere pe bandă în ultimii 25 de ani: azi sînt aproape 900 de planete descoperite în jurul altor stele, sigure şi confirmate. Iar asta poate părea un fleac dacă ne gîndim că galaxia are peste o sută de miliarde de stele şi ignorăm faptul că să găseşti o astfel de planetă este extrem de greu, în principiu pentru că n-o prea putem vedea direct. Fiindcă lumina emisă de steaua-gazdă ascunde (aproape) complet orice fel luminiţă reflectată de planetă.
Dar nu-i nimic, astronomii sînt băieţi deştepţi (şi fete, normal!) şi au descoperit şapte (nu una!) metode de a detecta exoplanete. Şi le trec repede în revistă, ca să ajung la ultima, a cărei primă “victimă” a fost anunţată în mai.
Prima (şi cea mai directă metodă) este tranzitul: dacă avem noroc ca orbita planetei să treacă printre noi şi steaua ei, e super. Planeta provoacă o mini-eclipsă, iar cu telescoape suficient de sensibile, scăderea în intensitate a luminii stelare poate fi măsurată, şi de aici se pot afla o grămadă de date fizice ale planetei, printre care perioada, masa, ba chiar şi compoziţia atmosferică. Deja, din 2009, graţie telescopului Kepler au fost detectate (dar nu şi confirmate încă) peste 2700 de potenţiale planete.
A doua metodă se bazează pe efectul Doppler (despre care am povestit, cu VIDEO, aici), cel care face ca sirena salvării să sune mai înalt cînd salvarea vine spre noi şi mai jos cînd ea se îndepărtează. Ideea e aşa: steaua atrage planeta, deci şi planeta atrage steaua. Noi sîntem tentaţi să credem că planeta se roteşte în jurul stelei dar, în realitate, şi steaua şi planeta se mişcă în jurul unui centru comun, care e foarte aproape de centrul stelei, dar totuşi diferit. Ceea ce înseamnă că, periodic, steaua se apropie şi se îndepărtează de noi. Dacă ne uităm la lumina emisă de stea, vedem cum, periodic, spectrul stelei e puţin mai “roşu” sau mai “albastru”, în funcţie de cum steaua se îndepărtează niţel sau se apropie. Asta, desigur, presupune iar ca planeta să treacă printre noi şi steaua-gazdă, pentru ca măcar o parte din mişcarea stelei să fie pe direcţia noastră. Şi cum putem detecta variaţii foarte mici în spectrul stelelor, metoda e foarte sensibilă. Deci ne-a ajutat, deja, să găsim peste 450 de posibile planete.
Dar, văzînd cum răsar zorile, Tata Uraniu, sfios, tăcu pînă data viitoare…
Text publicat în Caţavencii din 5 iunie 2013.
3 comments
Cristi
June 20, 2013 at 10:23 (UTC 2) Link to this comment
Din cele 450 aferente metodei 2 nu sunt si unele care fac parte din cele 2700 de la metoda 1? Ceea ce, ar insemna ca sunt confirmate. Sau e ca la ziar, confirmare din trei surse?
Si b) (aici recunosc mie lene sa caut pe net) exista/ar putea exista planete in afara sistemelor solare adica planete fara “soarele lor” .
Tata Uraniu
June 20, 2013 at 10:31 (UTC 2) Link to this comment
Nu sînt sigur, dacă ar fi confirmate prin ambele metode n-ar fi “posibile”, cred… pe de altă parte, există planete orfane, da’ din cîte ştiu eu sînt foarte rare.
Mostrofontz
June 20, 2013 at 16:12 (UTC 2) Link to this comment
Bai, am trait s-o aud si p-asta: Tata Uraniu sfios – ca o fecioara… “Oh boy! I’ve seen everything in this woods”…