Unde, cum, cînd, de ce se duc păsările migratoare cînd se duc?

Azi începe școala. Și pentru că, de fiecare dată cu ocazia asta (și doar cu ocazia asta) toți politicienii vorbesc despre reforma aia care se tot face de 27 de ani de n-a rămas nimic în urma ei, eu aleg să fac ceva util, dacă tot e să mă trezesc vorbind.

Mai precis, o să răspund unei întrebări. E sezonul, tocmai povesteam despre “culorile toamnei”, așa că o cititoare m-a întrebat despre altă chestie tradițională: păsările migratoare cu toate ale lor.

Cum, unde, cînd, de ce pleacă? Eu aș adăuga și “de ce se întorc, ăstea nu știu ce e bine pentru ele?” dar asta doar ca să o fac pe interesantul. De fapt, se întorc tocmai pentru că e bine pentru ele. Deocamdată.

Așadar, care-i povestea cu păsările migratoare? Răspunsul este, în fapt, banal: păsările, ca toate animalele, se duc după resurse. Principalele resurse sînt mîncarea și locurile de cuibărit. În emisfera noastră, păsările tind să zboare primăvara către nord, pentru că renașterea naturii și alea-alea, deci gîndăcei, plante proaspete, cuiburi. Și se înmulțesc în zonele temperate. Iar cînd vine toamna și resursele dispar (frigul nu este cel mai important factor), se întorc la zonele lor mai abundente în resurse din “țările calde”.

Normal că se naște întrebarea: “dacă-i așa de bine în zonele tropicale, de ce nu rămîn tot timpul acolo?”. Ei bine, exact aici stă una dintre explicațiile migrațiilor. De-a lungul miilor de ani, în timp ce Terra ieșea din perioadele glaciare, arealul de înmulțire al păsăretului avansa către nord. Iar abundența sezonală (vara) de mîncare (gîze) și ziua mai lungă (în zonele temperate, vara e lejer mai lungă decît în regiunile tropicale) le-a permis multor specii să crească mai mulți pui, în medie dublu, decît dacă ar fi rămas la tropice. Ăsta este un factor de selecție foarte convingător, așa că la sosirea primăverii păsările au continuat să migreze spre nord. Un argument în sprijinul acestei teorii e că toate păsările migratoare își au originea în specii de la tropice.

Ați înțeles, deja, “de ce”, “cînd” și “unde”. De foame, primăvara/toamna, în țările calde.

Cum? Ei, aici e un mister întreg, și din ce s-au prins cercetătorii, o utilizare foarte șmecheră de către natură a propriilor legi.

Migrația e declanșată de un cumul de factori: scurtarea zilei pare a fi cel mai important dintre ei. Desigur, și temperatura joacă un rol, precum și modificările în disponibilul de hrană. Și predispozițiile genetice au ceva de spus. Interesant este că, de sute de ani, oamenii care țineau păsări migratoare în colivii au remarcat cum, la venirea toamnei/primăverii, păsările trec printr-o perioadă de neliniște, fluturîndu-se către o parte a coliviei (sud/nord). Vă dați seama, e chestie serioasă, pînă și nemții i-au dat un cuvînt: zugunruhe. Adică un fel de neliniștea călătoriei, furnici pe talpă, pe-acolo.

O altă parte din “cum?” este “și cum naiba se orientează mii de kilometri, cum știu să revină în același loc?”. De pildă, știați că păsările aflate la prima migrație se duc la casa de iarnă pe cont propriu, fără s-o fi văzut vreodată, iar primăvara se întorc fix unde s-au născut? Încă nu este complet lămurit cum fac asta, dar știm că lungile călătorii ale păsărilor migratoare sînt făcute cu ajutorul mai multor simțuri.

S-a descoperit că păsările sînt printre cei mai pricepuți navigatori: ele culeg informații de la soare și stele, de la repere geografice observate în timpul zborului, și sînt în stare să simtă cîmpul magnetic al Terrei. Aparent inclusiv mirosul este implicat la anumite specii.

În plus, migrațiile mai joacă și un rol de selector natural: călătoria de cîteva mii de kilometri e periculoasă și obositoare: furtuni, prădători, lipsa hranei… toate le triază pe cele mai puternice dintre păsările migratoare.

Bonus points (ca să vă dați rotunzi la un pahar):

• Recordul de cea mai lungă migrație este deținut de chira arctică (Sterna paradisaea) care se înmulțește în zona arctică și iernează în zona antarctică. Iar asta te-ar face să tragi concluzia că nu deține și recordul de IQ la păsăret. Dar ai greși, pentru că toamna în emisfera nordică înseamnă primăvară în sud, deci chira pleacă atunci cînd vara se termină în nord și începe în sud. Pretty cool! În plus, zboară vreo 35.000 de kilometri pe an. Fitness, frate!
• Printre cele mai vechi atestări documentare ale migrației păsărilor apar la Homer, Aristotel și în Cartea lui Iov.
• Gîștele care zboară în formație de V economisesc pînă la 20% din energie grație ajutorului dat păsărilor din spate de către curenții ascendenți generați de aripile celei din față. Și zboară cu vreo 5 km/h mai repede decît dacă ar zbura singure sau la grămadă.
• Migrația păsărilor nu este rezervată doar zburătoarelor. Și pinguinii migrează: ei înoată distanțe de peste 1000 de kilometri în peregrinările lor. Ba chiar există și migrație la pas: o specie de cocoș de munte migrează altitudinal (urcă vara și coboară iarna de pe munte, cam ca ciobanii în transhumanță), la pas!

În încheiere, am și răspunsul la întrebarea “ce vrei să faci cînd te faci mare?” cu care îi sîcîie toți pe ăștia micii. Răspunsul e clar: “pasăre migratoare, să plec de-aici cînd începe școala și să mă întorc aproape de vacanța de vară, duh! Dar aș vrea să mă fac de acum, voi ați văzut cum arată manualele noastre?”