Înainte de TEDx, Radu Hângănuț m-a luat la (cîteva) întrebări, pentru Transilvania Reporter, despre școala de la noi versus aia de afară. Interviul a apărut joi, dar în goana cu TEDx-ul, apuc să vi-l împărtășesc abia acum.
R: Obișnuim să vorbim cu multă admiratie despre, în principiu, cam orice alt sistem de educație din Vest. Din punctul tău de vedere, ce anume face sistemul american de educație să fie performant? Unde se face diferența între noi și restul, la nivel de liceu, universitate sau ambele?
Trebuie să facem o separare, aici, între sistemul liceal și cel universitar. La nivel liceal, sistemul american nu este performant. Este normal. Creează niște oameni funcționali social, în principiu. Al nostru este, în schimb, subperformant destul de grav. În ciuda excepțiilor care ne fac mândri la olimpiadele internaționale, însă care, vai, sunt exact asta: excepții. Ghiocei cu care nu se face primăvară, și care, la prima ocazie serioasă, pleacă unde le este mai bine și unde sunt apreciați. Uită-te doar la rezultatele testelor PISA, care în mod constant ne situează printre cei mai analfabeți funcțional dintre elevii țărilor investigate. Adică știm literele, dar nu înțelegem sensul propozițiilor. La terminarea liceului, poate că un absolvent o să știe ce bătălii a câştigat Ștefan cel Mare (POATE!), dar nu va avea habar care sunt drepturile lui fundamentale, cum funcționează statul și cum se răzbate prin hățișul birocrației locale. Nu mai vorbesc despre etică și ceea ce americanii numesc „common sense”.
La nivel universitar, da, americanii sunt tata lor. Într-o oarecare măsură și pentru că atrag talente din lumea întreagă, olimpici din ăștia, talentați de mici, dar pe care țările lor mamă îi ignoră și-i alungă, iar americanii îi adună, îi cultivă, îi hrănesc intelectual și-i pun în contact cu cele mai strălucite creiere din fiecare domeniu.
Dar nu e numai asta. Mă întrebi unde se face diferența între noi și ei, dacă la nivel de liceu sau la de universitate. Nici la una, nici la alta. Diferența se face în școala primară, poate chiar la grădiniță. Pentru că, la noi, de acolo este zdrobită, în fașă, creativitatea copiilor, și sunt învățați, în cel mai comunistoid mod cu putință, cum să fie niște roboței ascultători și lipsiți de curiozitate. Apoi, în gimnaziu (de fapt, și înainte) sunt îngropați în teme lipsite de sens, luate din manuale făcute cu spatele, care reușesc cu brio să stingă și ultima pâlpâire a unui spirit liber și a unei curiozități uriașe la vârsta asta, sămânța lucrurilor mari care ar putea să vină.
R: Cel putin din exterior, pare că americanii respectă foarte mult științele (de orice fel ar fi ele) și oamenii de știință în mod special. În cazul României însă se pare că mai avem vreo 10 ani până la a investi 1% din PIB în cercetare și în 2015 am investit în acest domeniu cam cât am investit și în Catedrala Mântuirii Neamului. Ce impact ar putea avea în cazul nostru aceste diferențe de abordare (pe termen lung) și de ce crezi că tratăm cercetarea atât de superficial? (ca nație mă refer).
Cred că statul român are multe alte probleme, iar asta e doar una dintre ele. Dar până la investiția de 1% în cercetare ar trebui investiți acei 6% promiși acum vreo 10 ani în educație. Tratăm cercetarea superficial pentru că tratăm „învățații” în mod superficial. Pentru că, de vreo 25 de ani, „succesul” a însemnat cu totul altceva, banii s-au făcut ușor din furt și corupție, puterea politică a devenit mult mai puternică decât puterea minții, iar generațiile mai mici au învățat, privind în jur, că se poate reuși și fără carte. Încet-încet, tăierile bugetare au afectat profesorii, doctorii, polițiștii, în timp ce decidenții își dădeau lor înșile tot mai mult. Nici nu vreau să încep cu Catedrala Mântuirii Neamului, că n-ai spațiu pentru câte aș avea de zis. Impactul? Simplu: cei isteți pleacă, ne conduc impostorii, iar viitorul e sumbru.
Interviul integral, aici.
De-a tura-vura