«

»

Jan 26 2015

Oamenii unei singure cărți

Al-Battani a trăit între 850 și 922. Vreți și numele complet? Hai că vi-l dau: AbūʿAbd Allāh Muḥammad ibn Jābir ibn Sinān al-Raqqī al-Ḥarrānī al-Ṣābiʾ al-Battānī. A fost un astronom, a prezis mișcările Soarelui, ale Lunii și ale planetelor, iar unele dintre tabelele sale au ajuns să fie folosite de Copernic, ale cărui lucrări erau în raftul de cărți interzise de către Biserica Catolică. (Ironic, nu găsiți?)

Al-Khwarizmi e privit drept cel mai mare matematician al civilizației islamice. A contribuit enorm la introducerea numerelor “arabe” (pînă la el erau indiene). A inventat, practic, algebra. De altfel, cuvîntul “algoritm” de la numele lui vine.

Avicenna e un fel de părintele medicinei. Cărțile lui au fost studiate în universitățile europene pînă în secolul XVII.

Despre Al-Biruni v-am povestit relativ recent: cum a calculat el raza Pămîntului cu o precizie imposibilă, în secolul al XI-lea. E considerat părintele geologiei.

Puțină lume știe despre poetul persan Omar Khayyam că era un redutabil astronom și matematician. A calculat lungimea anului solar cu cinci zecimale. Și a găsit soluții geometrice pentru toate cele 13 forme de ecuații cubice.

Și poate că nu știați, dar părintele gîndirii seculare în Europa de vest a fost un musulman din Cordoba, pe numele lui Averroes (1126-1198). Iar Aristotel este cunoscut, în Europa, grației traducerii latine a lucrărilor lui Averroes.

Toți oamenii ăștia geniali au trăit în “epoca de aur a Islamului”, între 750 și 1258. Între timp, Europa trecea prin invaziile vikingilor, cruciade, molime… ceea ce generic numim “evul mediu”. Și, cumva, sînt convins că băieții ăia doi cu kalashnikoave din redacția Charlie Hebdo habar nu aveau de existența celor de mai sus. La fel cum, sînt sigur, nu aveau habar că în Coran nu este interzisă, nicăieri, reprezentarea în imagini a profeților (dintre care Mohamed este doar ultimul, conform Islamului). Și că, de-a lungul istoriei, în Persia și în Imperiul Otoman au existat multe ilustrări ale lui Mohamed, precum asta, în care îi conduce în rugăciune pe Moise, Abraham și Isus.

sf 150114

Vă spun toate astea pentru că vreau să subliniez ceva. Ce s-a întîmplat săptămîna trecută în Paris nu are legătură cu o religie anume. Are legătură cu incultura și cu ușurința cu care un imam – sau un preot – poate să planteze în minți inocente și nechinuite de întrebări convingerea că lumea începe și se sfîrșește cu o carte. Pe care, cel mai adesea, credulul, fie că e creștin sau musulman, nici măcar nu ajunge să o citească, darămite să o înțeleagă. Acum e rîndul Coranului. A fost și rîndul Bibliei. De-a lungul istoriei, oamenii unei singure cărți l-au ars pe Giordano Bruno pe rug, au dat foc cărților lui Galileo și l-au înjurat copios pe Darwin. Iar asta nu trebuie să se mai întîmple niciodată.

Și singurul mod în care o să facem pași înainte, singurul mod prin care să ne asigurăm că nu vom rămîne blocați într-un ev mediu permanent, este libertatea absolută și nenegociabilă de a ne exprima fără a primi un glonț în cap. Indiferent de ce spunem.

Apărut în Cațavencii din 14 ianuarie 2015.

12 comments

1 ping

Skip to comment form

  1. raluka

    Doar ca, dupa acest “boom” al invatatilor islamisti, religia lor nu a mai evoluat, societatea a ramas blocata in trecut.

    1. Vio

      …nu-i indiferent ce spui… daca m-ai injurat de mama, ai incurcat-o !! Charlie au hulit !! Nu trebuia ce a fost… trebuia sa le scada nota la purtare…

      1. Tata Uraniu

        În societatea în care ai ales să trăiești, dacă ți-am înjurat mama, mă dai în judecată și rezolvă tribunalul. În momentul în care recurgi la violență, ai încurcat-o tu, absolut legal și corect. Dacă vrem să trăim în junglă, sigur, o să vrei să mă rezolvi cu toporul. Dar vom fi în junglă. Charlie nu trebuiau să pățească NIMIC. Asta cu hulitul e o vrăjeală de religie, care nu are ce căuta în lumea publică modernă. Religia are loc, cel mult, în sufletul omului, nu pe stradă. Singura chestie era că glumițele lor aveau gust cel puțin îndoielnic. Dar asta nu încalcă nici o lege, nici o morală. Era dreptul lor, iar dacă ar fi greșit, ar fi plătit ÎN FAȚA LEGII, că de-aia trăiau într-un stat de drept, nu în califat, teocrație sau imperiu.

  2. Io

    Foarte adevarat, TU. Cred ca ar fi de adaugat doar o diferenta majora de data relativ recenta, separarea religiei de stat si cred ca asta a dus lumea unde e azi. Pe la noi (societatea iudeo-crestina sa-i zic) s-a intimplat acum 300 de ani, la musulmani nici azi. Va fi facind exceptie Malaezia, nu stiu.
    Observa cineva referitor la tarile arabe astazi: sint foarte interesati sa posede/cumpere tehnologie dar nu sint interesati sa cerceteze/inoveze. Foarte posibil ca religia sa poarte vina.

  3. Tata Uraniu

    Eh, Turcia a încercat un stat laic de prin anii ’20. Și s-a dezvoltat foarte bine. Doar acum văd ceva reveniri ale religiei, cu Erdogan. Oricum, există un articol foaaarte mijto despre de ce și-a pierdut lumea arabă interesul pentru știin’ă: http://www.thenewatlantis.com/publications/why-the-arabic-world-turned-away-from-science. Apropo, știai că lumea arabă excelează la doar TREI domenii științifice? Desalinizarea, creșterea cămilelor și dresarea șoimilor!

    1. Io

      Multam de buna lectura! Ramin dator 🙂

  4. Io

    Habar n-aveam cine e, insa datorita tie l-am descoperit de Bernard Lewis. Dau niste rinduri de bere.

  5. Io

    Habar n-aveam cine e, insa datorita tie l-am descoperit pe Bernard Lewis. Dau niste rinduri de bere.

  6. deaddy

    @Io: ai dat deja randurile de bere, sau de ce vad dublu? 😛

  7. Mihai Buzea

    De obicei, o epoca de aur se termina in sange. Vezi epoca noastra “de aur” (noi = national-comunistii romani. Fie ca vrem, fie ca nu!). Mi-e teama ca si epoca de aur a Islamului s-a terminat tot in sange, mai exact intr-o baie de sange (mongolii nepotului lui Genghis, am uitat cum il cheama). Asta stie toata lumea, nu asta mi-e ideea; ideea este ca fructele gandirii dintr-o epoca de aur nu pier odata cu epoca respectiva, daca nu sunt deja stricate. Epoca poate disparea in foc si sange (ca la Bucuresti si ca la Bagdad), dar plusvaloarea de cunoastere pe care a creat-o epoca respectiva ramane pe lume, migreaza in alt loc si da lastari, poate mai puternici. Reforma lui Luther a aruncat Europa in nebunia razboiului de 30 de ani, din care Germania a iesit sub forma de moloz, dar “lastarii” libertatii religioase au dus, pana la urma, la nasterea Statelor Unite. Se pot gasi si alte exemple, dar nu-s eu destul de informat. Invers: in urma epocii de aur national-comuniste (“ceausismul”) nu a ramas nimic, absolut nimic! Gresesc: a ramas un cuvant. Protocronismul. Asta nu era pe lume inainte de national-comunism, iar acum e. Asta e recolta! Ce-a ramas in urma epocii de aur a Islamului? Nimic pentru Islam, dar a ramas “lastarul” Renasterii pentru Europa. Si de ce oare? Pentru ca epoca de aur putrezise, ca efort stiintific, cu mult inainte de distrugerea Bagdadului: putrezise inca din anul 850, exact cand se nastea Al-Battani: atunci a decis califul de la Bagdad ca spiritul critic este caca-maca fata de Cuvantul Revelat, asa ca gata cu cercetarea, toata lumea trece la rugaciune si ciocul mic. Restul epocii de aur n-a mai fost nimic altceva decat manierism islamic. Mongolii nu s-au pisat peste un foc care ardea cu putere, s-au pisat peste cenusa rece a acestui foc. Tot ce ma mir este ca Al-Battani a murit de moarte buna. Giordano Bruno n-a avut norocul asta. Ca sa nu mai zic de Michel Servet, da’ ala si-a si cautat-o, cum zic fanaticii.

  8. Tata Uraniu

    Mihae, ÎNCEPUSE să putrezească la 850. Putrezirea a durat mult, iar cangrenizarea a durat, la rîndul ei. În plus, vezi că la noi e cu ghilimele, la ei chiar a fost epocă de aur. 😀

  9. Mihai Buzea

    Da. Am formulat eu gresit: “incepuse sa putrezeasca”, asa e corect. Dar daca e sa vorbim de momente din astea de inceput de putrefactie, cand l-ai plasa pe cel al comunismului romanesc? In 1971? In 1978? Alt moment?

  1. Necunoscuta X din spaţiu » Science Friction

    […] în jurul graniţei dintre matematicienii arabi şi cei europeni, în Spania. Ştiţi şi voi că arabii au fost foarte tari pe mate, în perioada de maximă înflorire a civilizaţiei islamice. Au importat zero-ul indienilor (pe […]

Leave a Reply to Io Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450